Actualitate

Ioan Turc: E de neimaginat ca și vechea Sală Polivalentă să fie dată tot CJ. Ce se întâmplă cu stadionul

”Am discutat în luna martie la București cu ministrul Sportului și i-am spus foarte clar că suntem interesați de preluarea Sălii Polivalente. Mi-a spus la acel moment că există un proiect de descentralizare care prevede ca săplile polivalente să fie transmise în administrarea municipiilor, iar taberele școlare să fie transmise în administrarea consiliilor județene. În condițiile în care pentru Consiliul Județean CNI taman termină o sală de sport nouă, deci ea este realizată nu din banii CJ ci din banii Guvernului României, eu cred că este de neimaginat ca și vechea Sală Polivalentă să fie transmisă tot în administrarea Consiliului Județean. Să fim serioși, nu pot fi de acord cu acest lucru”, a declarat primarul Bistriței, Ioan Turc, într-o conferință de presă.

El a afirmat că l-a informat pe ministrul Sportului. ”N-am făcut o cerere pentru transmiterea în administrare a sălii pentru că așteptam ca ministerul să finalizeze proiectul de descentralizare. În condițiile în care am văzut că intenția CJ este să ceară și sala veche, am transmis o adresă domnului ministru, am făcut tot ce trebuie. Mi s-a părut esențial să-l informez în scris pe ministru despre intenția noastră”.

Ioan Turc a spus că, ”surprinzător”, nu a avut o discuție pe această temă cu președintele CJ Radu Moldovan. ”Aș fi așteptat ca o discuție să aibă loc, în condițiile în care intenția CJ de preluare în administrare a sălii e cât se poate de clară. Cred că investim în sport astfel încât să pretindem ca, pe fondul unui proiect de descentralizare, vechea Sală Polivalentă, aflată în centrul orașului, să fie transmisă în administrarea primăriei”.

Primarul Bistriței a făcut câteva precizări legate de Stadionul ”Jean Pădureanu”: ”Am retrimis evaluatorului documentele pentru că, din punctul nostru de vedere, au rezultat niște neconcordanțe tehnice. Așteptăm ca evaluatorul să ne trimită documentația revizuită, după care imediat vom invita lichidatorul la discuții, în ideea de a găsi o soluție pentru cumpărarea stadionului”.

7 comentarii

  • Turc vrea să cumpere stadionul pentru al demola așa cum a vrut să facă și cu cinematograful 23 August. În curând și acolo vor fi înghesuite alte blocuri. Va fi tot așa de urât ca și blocurile din fața Turnului Dogarilor.

    • Primarul a precizat de mai multe ori ca nu se vor construi blocuri acolo, este o lege clara care interzice. Unde sunt terenuri cu destinatia Sport, nu se poate construi altceva. Interesant cum marea spaima prin oras e sa nu se construiasca blocuri, asta in timp ce dezvoltatorii imobiliari nu mai fac fata cererilor, vand tot ce ridica de la sol.

  • Îmi pare bine că ați luat țeapă ! Ha, ha
    Este inaceptabil că a putut să ajungă primar un așa gurist incompetent. Hi, hi
    Acum vă puteți spăla pe cap cu el asta ați votat asta aveți !

    • Daca e atat de pesedist pur sange cum il vezi tu, de ce a reusit sa-i blocheze lui Radu Moldovan proiectul cu preluarea Salii Polivalente?
      PSD a vrut sa o ciordeasca de la municipiu pentru Consiliul Judetean, PNL a zis pas si gata. Unde ar fi incompetenta de care vorbesti? Ca nu-i lasa pe mai marii PSD sa joace cum vor ei?
      Mai invata niste politica apoi mai hai pe-aici cu pareri pertinente!

    • L-ai votat pe băsău-PETROV de două ori așa că tu chiar nu te pricepi la politică !!! De fapt nu te pricepi la multe, ști doar să împroști cu dejecții pe cei care au alte opinii.

  • Dupa vorbe , as fi jurat ca aveti imaginatie mult mai bogata , d-le primar! Sper din suflet ca aceasta sala sa ajunga „pe mainile” CJ , avand astfel sanse reale de a fi reabilitata. Idem , sper ca si cladirea monumentala a fostei biblioteci judetene (de langa „Trezo”) respectiv cladirea de pe Odobescu , a nu stiu caror sindicate (unde , printre altele , cica isi desfasoara activitatea Universitatea Ecologica Bucuresti) sa ajunga (cumva) pe aceleasi „maini” inainte de a se degrada iremediabil. Am trecut recent prin fata casei de pe Str. Independentei unde a locuit o perioada Matei Eminescu (fost ofiter , unul dintre fratii poetului Mihai Eminescu) si am observat o activitate intensa pentru reabilitarea acestei cladiri istorice. Cladirea prinde contur si pare a fi o „reusita”. Nu stiu cum se face dar parca CJ isi alege proiectantii si executantii lucrarilor cu mai multa minte (sau poate , cu noroc?) , astfel incat cel mai adesea realizeaza fara mult tam-tam , lucruri bune , in timp rezonabil si cu resurse financiare reduse. Apropo , ce ne mai puteti spune de cladirea fostului cinematograf „23 August” ?

  • Deocamdată ingrijorarea primarului IoanTurc prinind trecerea sălii polivalente din centrul Bistritei in administrarea Consiliului Judetean este nejustificată. In urma sedintei Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, din 28 iulie, 2022, consilierii liberali au votat împotriva trecerii vechii Săli Polivalentei din Bistrița din proprietatea publică a statului în domeniul public al județului și din administrarea Ministerului Sporturilor , in administrarea Consiliului Judetean.
    Fără cererea de aprobare a transferului, votată de consilieri, Consiliul Județean nu poate trimite solicitarea la Ministerului Sportului. Asta înseamnă că primarul Ioan Turc poate să supună Consiliului Local cererea de transferare a Sălii Polivalente către municipalitate pentru a obține un vot de aprobare a solicitării și care sa fie transmis la Ministerul Sportului, pentru finalizarea procedurii de transfer către administratia locală.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS