Actualitate

Ioan Turc: Oameni buni, restituiți-vă demnitatea!

”În 22 decembrie 1989, Ceauşescu a crezut că poate stinge focarele de revoltă populară printr-un mare miting la Bucureşti. Nu a fost aşa! Oamenii s-au împotrivit regimului dictatorial şi în Capitală şi, pentru câteva ore, până la confiscarea revoluției de către Iliescu şi ai lui, puterea a fost preluată meteoric de către popor”, a postat pe Facebook președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El a adăugat: ”Dacă astăzi, 1% dintre manifestanții duşi, mulţi cu arcanul, ca să susțină moral o mică gaşcă de penali speriaţi vor avea curajul să spună lucrurilor pe nume, Dragnea şi obiceiurile lui toxice vor deveni istorie. Oameni buni, restituiți-vă demnitatea!”.

Mitingul organizat de PSD are loc sâmbătă, de la ora 20.00, în Piaţa Victoriei din Capitală, având ca temă ”apărarea democraţiei şi a statului de drept”, sub sloganul ”Vrem prosperitate, nu Securitate!”.

Peste 200.000 de oameni sunt aşteptaţi la miting. Filialele partidului au primit instrucţiuni ca participanţii – care sunt aduşi din toată ţara – să vină îmbrăcaţi în bluze albe sau în costume populare, să aibă steguleţe tricolore, să poarte în piept un autocolant cu logo-ul partidului şi să aibă la ei lanterne mici sau telefoane mobile cu lanternă. De asemenea, fiecare dintre ei trebuie să aibă printat imnul.

15 comentarii

  • Turc e din PNL-PDL adică partidul CIUMEI NEGRE SRI-DNA deci e normal să denigreze alegătorii PSD.

    • Turc parca-i turc. =)) El nu intelege ca #rezistul lor e impotriva maselor populare. De aceea li s-a si fasait rau de tot. Nu s-a auzit cand s-a fasait, dar s-a simtit mirosul.
      Chiar e destul de urat din partea lui.
      Revolta populara e chiar mitingul PSD.
      Sa se bucure ca pesedistii nu sunt violenti ca #rezist. Cel putin in limbaj si in indemnuri sunt violenti cei de la #rezist. Cum ar fi sa zica si pesedistii ca merg peste domnul K si peste domnisoara K? Cum ar fi sa mearga cu manechine cu klaus in zeghe si spanzurat, cu Kodruta in zeghe si spanzurata, sa ceara sa intre la puscarie: Orban, Klaus, Kodruta, Koldea, Turc, Dolha, Hangan, Peteleu, Chichirau, Iurisniti, Balan, Chereji, Florean, Marc?
      Sa se bucure Turc ca pesedistii nu au porniri staliniste, la fel cum au cei de la #rezist si cei din lista de mai sus.

    • Turcule, restituie-ti demnitatea!!!
      Fii tu primul si demonstreaza-ne si noua ca iti restitui
      demnitatea, renuntind DEFINITIV la postul de „DERECTOR”-
      la Registrul Comertului, pe care l-ai primit (oare chiar GRATIS ??!!!)
      de la Partidul tau iubit : P. S. D.
      Seful tau Orban, te-a mai avertizat doar acum cateva saptamani sa
      te hatarasti: ori cu ei – ori cu noi !

  • Observ cu multă greață, că turc folosește termenul „penali”, îi reamintesc acestul politruc al statului paralel că și klaus verner E PENAL ! a fost găsit de o onorată instanță cu FALS ȘI UZ DE FALS și e dator statului cu sute de mii de euro chiria ilegală pe un imobil.

  • Megalomania lui Dragnea tine de patologia psihiatrica . Omul plimba la Bucuresti IN INTERES PERSONAL, pe cheltuieli de multe milioane de euro , peste 2.500 de autocare si microbuze , 12.000 de autoturisme si 250.000 de oameni . Unde-i demnitatea acestor oameni si cum accepta sa fie umiliti in asa hal ? Obedienta e jenanta la PSD , cu totii se SUPUN baronilor locali care la randul lor sunt vasalii lui Dragnea . Am trait s-o vad si pe asta e de noaptea mintii , vorba presedintelui Orban .

    • Vorba „NOAPTEA MINȚII” e a lui Mircea Badea de 10-15 ani, măscăriciul orban e un plagiator.

  • Penalul e penal ori din care partid ar fi! Insa ce nu inteleg e cum puteti sa aparati acest grup infractional organizat oameni cu condamnari, oameni care de cand au venit la guvernare au o singura obsesie: incatusarea justitiei. Faceti un rezumat al guvernarii si al activitatii parlamentare de pana acum si vi se vor deschide ochii!! Toate legile, toata energia lor e consumata in directia incatusarii justitiei…Deschideti ochii oameni buni! Ganditi singuri, nu ce va imping altii sa ganditi!

  • Multe mi-am auzit si in iarna de la 99% din cei care citeau acest ziar, cand spuneam ca eu sunt printre cei care se bucura de partia de ski sau se va bucura de aquapark si sunt mandru de cum arata Bistrita (in afara de starea carosabila), DAR pentru mine (o parere strict personala), PANA si pentru mine, e prea mult ce se intampla.. se vede de la o posta ca majoritatea sunt dusi cu forta ca cei care au fost dusi in lagar sau ca intalnirile cand lumea era obligata sa il ovationeze pe tovarasu’, ori sunt cei asistati social care participa. Eu zic ca nu ar trebui sa se intample asa ceva, Dragnea e un hot ordinar , desigur ca si restul, dar ce face omul asta e un pic prea mult. Inadmisibil sa faci ce vrei tu in tara asta.. O ducem rau fratilor, benzina e scumpa, coruptii sunt avansati, ne fura si ne vand tara, noi stam cu mana in san. : ) Aici se vede de fapt ca in ’89 a fost lovitura de stat comandata din alte parti, si nu o revolutie propriu-zisa, pornita din partea oamenilor. E grav !

    • Nu merge nimeni cu forța . PSD este un partid mare, de aceea a câștigat alegerile cu majoritate . Cati oameni ar putea duce PNL ? Nici 1% …

    • Asa e .. in Romania nu exista opozitie.. stiu doar sa arate cu degetul, nimeni sa isi asume sa schimbe ceva. : )

    • Comane… argumentul cantitatii?
      Pe bune?
      Daca sunteti multi inseamana ca psd’ul merita sustinut? Nu mai conteaza ce fel de interese guverneaza acest partid?! Unde e logica? Unde sunt principiile? Tare ma tem ca aceeasi lipsa de logica v-a urcat si in autocarele rosii! Mi-e mila de voi… mi-e mila de voi ca nu intelegeti si-n plus cred ca si noi si voi ne dorim aceleasi lucruri bune de la Romania noastra!

    • @Tazman
      Se vede clar din filmari ca foarte multi au fost dusi cu forta. Pentru ca nu cumva sa scape, fiecare dintre cei dusi cu forta au fost escortati de catre alti 10, astfel nct sanu poata evaad. =))

      @Radu
      La vot cantitativul conteaza. Se numara in functie de cantitativ. Cand a castigat Klaus a fost bun cantitativul?

      Nu inteleg de ce se agita asa de tare unii ca PSD a organizat un miting civilizat. Nu au mers cu mascote in zeghem cu Jkaus, Kodruta sau Koldea, nu au strugat „moarte” nimanui, nu au zis ca sa mearga peste Klaus sau peste Kodruta, deci totul a fost cat se poate de civilizat. Densitatea lor a fost cam 2-3 ori mai mare deat densitatea celui mai mare protest al rezist. Daca la rezist au zis ca au fost 300 de mii, atunci acuma au fost spre un milion. Normal ca e aberant. Eu zic ca in piata respectiva nu incap mai mult de 150 de mii, asta dupa calcule, la densittea la care au fost pesedistii. Deci cel mai mare protest anti-psd nu a avut mau mult de 50-70 de mii, cu toate ca rezistentii ziceau si de 600 de mii. =))

  • Alan- Dala; de departe mintea iti este HALAN- Dala. Pentru mine ar fi o onoare sa stau la puscarie cu toti domnii citati de tine si care apara STATUL de DREPT si nu o mana de infractori care comanda acum si dicteaza viitorul ROMANIEI. Stai cuminte ca DNA-ul poate sa umble dupa mine 1000 de ani si tot nu gaseste nimic. Nu gaseste pt. ca nu imi este foaita de talhar, hot si impostor. Pana una alta uita-te la stiri si vezi ce zice presa internationala de noi si tara noastra si care este cea mai corupta din EUROPA. Daca tie iti place , treaba ta. Asa sa traiesti. Ai vazut halan- dala ce gunoaie ai ramas in Bucuresti(piata) dupa floarea cea vestita adusa acolo. Potop de gunoaie. Tot cei de la REZIST s-au inteles pe facebook si au dat o mana de ajutor muncitoreilor de la salubritate si care au afirmat ca de la Revolutia din 98 nu au mai vazut asemenea mizerii. Iti place de involutia Romaniei la 28 de ani ?Mai urmareste si ce a zis primarul PSD din Cavnic referitor la acest miting.

    • Ce legatura are vinovatia? Am zis eu ca ati fi vinovat de ceva?
      Preasa internationala ce sa zica daca voi tot ziceti ca suntem ceamai corupta tara? Voi, presedintele tarii si opozitia faceti tot ce se poate incat sa creada toata lumea ca suntetm cei mai corupti din lume. Voi faceti mult rau taii. Sa va fie rusine!
      Am vazut ce mizerie au lasat, dar uitati-va ce mizerie a ramas si dupa marile proteste ale #rezist, dar si dupa orice mare concert sau eveniment in orice tara. Eu nu inteleg cum pot unii oameni sa arunce ceva pe jos. Eu nu amaruncat nimic pe jos, niciodata, si nici nu as putea sa arunc pe jos nici daca as sta o zi intreaga cu o sticla goala in mana. Asta cu datul de ajutor la cei de la salubritate, care nu au cerut ajutorul nimanui, asta e pentru prosteala. Sau li s-a facut mila de cei de la salubritate? =)) Hai sa fim seriosi! Nu au mai vazut semenea mizerie pentru ca nu a ai fost un mititng de asa amloare, a fost ca de doua ori mai multa lume decat la cel mai mare rotest #rezist.
      Si in opozitie sunt destui primari acre critica partidul si conducerea. Nu e nimic iesit din comun.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS