Actualitate Recomandări

Ioan Turc: Polițiștii locali de la Viișoara și din Subcetate își dovedesc utilitatea

În ultimele trei luni, au fost preluate și soluționate 81 de sesizări la posturile din Viișoara și Subcetate ale Poliției Locale Bistrița.

Sesizările au fost pe teme legate de tulburarea liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, incendierea de deșeuri menajere, aruncarea de deșeuri în alte locuri decât cele special amenajate, cerșetorie și alte comportamente antisociale. Pentru toate aceste fapte, amenzile aplicate se ridică la suma de 19.760 lei.

”Polițiștii locali de la posturile din zona Subcetate și localitatea componentă Viișoara își dovedesc utilitatea! Siguranța publică în toate zonele municipiului este prioritară și, împreună cu polițiștii locali și cu sprijinul cetățenilor cu spirit civic, reducem comportamentele antisociale din Bistrița”, spune primarul Ioan Turc.

2 comentarii

  • In Copenhaga cerșetoria NU este infracțiune.
    Consumul de alcool prin locuri publice (parcuri, plaje, porturi) este permis.
    Tinerii studenți si nu numai, se întâlnesc in Kongens Have (Grădina Regelui) cândva, acum parc public cu gazon, si fac plaja, beau bere si vin.
    Sunt o mulțime de canale navigabile in mijlocul orașului. Poti sta pe o banca cu o bere in mâna si privești vaporașele care trec pe acolo. Nu este infracțiune.
    Din nou romanii se complica prea mult, cu reguli peste reguli, interdicții, pază, etc.
    in cazul conducătorilor auto legislația ar trebui modificata, pentru a permite o alcoolemie sub 0,5.
    Alcoolemie de 0,5 înseamnă că ai băut o bere mică (de 330ml.)
    Ești beat după o bere de 330 ml?
    Ilie Anastase are dreptate!

    4
    20
  • Oricum în Subcetate nu-i prea vezi pe cei din postul de acolo. Sunt prezenți cei de la centru. Vandalizările din parcul din Subcetate și din spatiile de joaca din zonă au ținut de când s-au deschis și până în prezent. Au pus camere în parc, dar sunt de jucărie sau sunt camere false. Nu știu cum au fost în trecute în proiect, pentru că toată amenajarea de acolo a fost o căruță de bani. A fost la început o tăblie cu prețul investiției, dar a dispărut repede să nu mai știe nimeni.

    14
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS