Actualitate Recomandări

Ioan Turc: D-le primar Ovidiu Crețu, repet solicitarea. Plătesc alături de toți bistrițenii factura mandatelor dvs.

”D-le primar Ovidiu Creţu, mi-aţi răspuns pripit la apelul la prudență pe care l-am făcut cu privire la consumul anumitor conserve cu ton. Dacă ați fi recurs la o „minimă documentare”, nu ați fi făcut atât de multe greşeli într-un text atât de scurt”, a scris pe pagina sa de Facebook președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El a adăugat:

”În primul rand, subliniez faptul că informația privitoare la posibila contaminare cu Cesiu 137 a tonului capturat din anumite perimetre din Pacific, urmare a dezastrului ecologic de la Fukushima, am luat-o din presa națională și străină (televiziuni şi presă scrisă). În ţara noastră, problema a fost ridicată de către Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC), recunoscută ca fiind de utilitate publică prin HG nr. 1106/2005, al cărei studiu nu a fost contestat de nicio instituție publică sau de o altă entitate. Acesta este motivul pentru care, atunci când am aflat că distribuiți conserve cu ton capturat în perimetrul FAO 71, am considerat că este de datoria mea să intervin. Din păcate, în ţara noastră viaţa oamenilor nu este tratată ca valoare supremă de către autorităţi. Pentru acuratețe, l-am citat pe dl. conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele APC.

Comunicatul dvs. este un lanț de erori și de omisiuni. În magazine nu găseşti conservele distribuite de dvs., pentru că cei care aprovizionează cunosc problema. Spuneţi că doar perimetrul FAO 61 a fost afectat, dar și un copil înțelege că, în asemenea situații, apar diferite nivele de risc. APC și surse din străinătate enumeră următoarele perimetre: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 și 88. Induceţi în eroare oamenii spunând că durata medie de viață a acestui peşte este de 5 ani. Dacă v-ar fi preocupat cu adevarat acest subiect, tabelul de pe wikipedia ar fi fost edificator.

Tonul trăiește între 5 și 50 de ani, iar specia de ton din conservele pe care le-ați distribuit oamenilor cu venituri mici trăieşte între 6 și 12 ani (Imaginile 1 şi 2, conform wikipedia, coroborat cu imaginea 3). Mai mult decât atât, conservele distribuite sunt produse în anii 2016 și 2017 (Imaginile 4 și 5). Dacă adăugăm și faptul că perioada de înjumătăţire a cesiului este de 30 de ani, iar la Fukushima „deversările continuă”, este limpede că vă contraziceți singur!

   

În concluzie, atâta timp cât rezultatele studiului APC Romania nu sunt infirmate de alte studii, repet solicitarea de a nu mai distribui asemenea conserve. Sunt zeci, poate sute de sortimente de peşte conservat pe piaţă, inclusiv ton! Aveaţi de unde alege! În ceea ce priveşte amenințarea că voi plăti pentru aceste afirmații, vă mărturisesc faptul că am conştiința curată. Oricum, plătesc alături de toți bistrițenii factura mandatelor dvs.”.

Reamintim că, într-o conferință de presă, Ioan Turc a declarat că are informații potrivit cărora municipalitatea a distribuit persoanelor cu venituri mici, cu titlu de ajutor din partea UE, conserve cu ton radioactiv (detalii aici).

Ulterior, primarul Ovidiu Crețu a transmis printr-un comunicat că ”printre ajutoarele alimentare distribuite în prezent de municipalitate se află și conserva de ton bucăți, care provine din pești pescuiți în Oceanul Pacific, zona FAQ 71, produs prezent în majoritatea magazinelor alimentare din Bistrița și comercializat legal în România și Uniunea Europeană. Trebuie precizat faptul că zona de pescuit afectată de cutremurul din anul 2011 este FAQ 61 precum și acela că, potrivit specialiștilor, durata medie de viață a acestui pește este de 5 ani. Este evident așadar că nu există niciun risc pentru cei care consumă acest produs”.

Primarul Bistriței a adăugat că ”o minimă documentare ar fi clarificat aceste lucruri și nu ar mai fi fost lansate teorii aberante”: ”Declarațiile publice făcute de unii politicieni pe marginea acestui subiect denotă nu doar o lipsă de respect pentru un adevăr evident, ci fac și dovada unei atitudini iresponsabile. Cu siguranță domnilor în cauză le sunt cunoscute argumentele de mai sus, dar în fuga după notorietate au preferat să promoveze și să susțină o minciună. Prețul plătit de cei care în goana după voturi trec peste orice limite, ignoră adevăruri evidente și pun interesul politic mai presus de orice, va fi pe măsură iar oamenii vor taxa astfel de derapaje”.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS