”În întâlnirile pe care le am cu cetățenii Bistriței, am ajuns și pe Aleea Basmului. Locatarii blocului din imediata vecinătate a Spitalului Județean trăiesc aici în condiții inacceptabile, cu o mizerie cruntă pe care le-o oferă curtea instituției. Un adevărat focar de infecție! În zonă au apărut și mulți șobolani, iar Aleea Basmului a ajuns să fie numită și Aleea Pisicilor, oamenii mizând pe micile feline pentru capturarea rozătoarelor ce pot transmite boli infecțioase.
Am fost invitat de un locatar pentru a face fotografii din apartamentul dânsului, priveliștea fiind elocventă pentru indolența celor care ar trebui să păstreze curățenia și igiena în arealul unui spital județean.
După alegeri, vom identifica toate perimetrele insalubre și focarele de infecție din municipiu, iar până la sfârșitul anului vom face curățenie, firma de salubrizare Supercom urmând a fi pusă la treabă cu adevărat. În fond, multe inconveniente de acest gen nu ar exista dacă fiecare instituție și-ar face ordine în incinta proprie, fiind și acesta un aspect al mult clamatei competențe manageriale. Și la Bistrița #SePoate!”, spune președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, candidatul Alianței PNL USR PLUS la funcția de primar al Bistriței.
(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200012)
Toate containerele ingropate sunt insalubre, sa te vad ce faci cu ele?
Asa da, un viitor primar adevarat, un primar pentru toti Bistriteni, felicitari Domnule Ioan Turc!
Imediat are intalnire cu romii din viisoara si schimba corturile:)))) nici a tai nu te mai voteaza boss
Felicitari.un primar cumsecade.
mdaaaaaa… uite-atata barba avea….
Dupa ce 4 ani ati dormit la Registrul Comertului in postul caldut obtinut din blatul cu PSD-ul, veniti acum sa va aratati cat de preocupat sunteti de oras.
Nu sunteti preocupat. Va intereseaza doar functia.
Dupa campania asta, dupa ce iese Simionca primar, parca vad ca o sa dispareti din spatiul public.
Niculae de 4 ani doarme, ce trb are comertul cu orasul?:)))))
Relax, Turc castiga primaria 100%
Multe focare avem.. trebuie sa ae ocupe cineva de ele.. din pacate nu a avut cine 12 ani!
In sfarsit, vom avea un primar care nu se teme sa arate punctele nevralgice din Bistrita.
La noi prea s-a obisnuit sa se ascunda sub pres sau sa se ignore lucrurile deranjante.
Mult succes in alegeri, domnule Turc!
Chiar langa Registrul Comertului sunt mai multe focare de infectie, e bine ca acuma lea descoperit si Turc…
Tu delirezi pe aici.
Ce a descoperit Turc si ne-a aratat azi n-are nicio legatura cu Registrul Comertului.
Daca oamenii de pe Basmului se plang, e bine ca are cine sa-i mai si asculte.
Cel mai potrivit candidat!
Sa le identifici e super usor.sa faci ceva e foarte greu.
Povesti si iar povesti.
TURC PRIMAR!! O SA SE SCHIMBE ORASUL IN BINE!
Dar consilierii locali PNL de ce nu s-au plimbat 4 ani prin Bistrița să vadă focarele? Ei nu tot din bani publici sunt plătiți? În loc să facă circ la ședințele de CL mai bine veneau cu soluții. De dat vine pe alții sunteți campioni, lăsați primăria că nu-i de voi.
Dl Turc nu e cu faptele!e mai mult cu promisiunile !daca era sa facă ceva,făcea pana acum!
Nu domnul Turc a fost primar în ultimii 12 ani. Vorbim să ne aflăm in treabă.
altul….asta e la pomul laudat sa nu mergi cu sacul….candideaza ca nu are ce pierde…daca castiga bine loc caldut la primarie…daca pierde loc caldut la registrul c
aberatii science fiction…….astia promit orice numai sa prosteasca lumea
eu daca eram candidat, si sper sa fiu din 2024 le spuneam adevarul
in primul an imi voi aranja casa, familia, neamurile
iar in ceilalti trei voi incerca sa fac ceva sa ramana dupa mine, dar as incepe cu simplitati nu cu metroul si alte bullshituri
probabil as lua mai multe voturi ca fantele dolha
Bine, doara nu credeti ca Lazany e un gospodar. El lucra numai cu manusi cu banii lui Raducu. Nu se murdareste pe maini cu gunoaie.
Zici ca dl Turc a ajuns acum de la Oradea sau de la Cluj și descoperă ca și la Bistrița exista probleme. Pana acum nu le a observat? Sigur ca exista probleme în oraș, o parte ni se datorează și noua cetățenilor. N ar strica sa avem puțin mai multa grija fata de oraș și de mediul înconjurător. Nu cred ca dl Turc este capabil sa rezolve problemele orașului.
Dar bine ca e capabil sa le rezolve vicele Niculae, care de 4 ani isi trage numai poze omagiale, dar problemele reale nu le stie rezolva.
Ai si tu o minte creata, ce sa zic…
Există un deficit de democrație. Mă uitam la amărâta de adunare a celor de la Alianța Unionistă din România, aştept să înțeleg desfăşurarea unui dispozitiv de ordine supraumflat pentru numărul de participanți.
Identificarea participanților paşnici pe bază de buletine , pentru scandarea prezența la o adunare publică ( distanța s-a respectat..măştile de asemeni) este o practică autoritară demnă de Rusia Bielorusia alte țări din afara spațiului europeean. Că PSD nu mai e acolo şi aparent PNL ar guverna, practicile antidemocratice par să persiste în instituțiile nereformate. La bază libertăţile primare de a exprima opiniile plus ceea de a se asocia sunt brimate.
Oricum , inteligent nu are nici o logicã modul de a gândi a autorităților, denotă o formă de incompetență ba obediență ( de văzut unde e pericolul mulțimii..)..oamenii ăia prezenți şi identificați de o manieră arbitrară ar avea mari şanse de a câştiga un proces ar ajunge doar pe filmarea respectivă la C.E.
Nu vorbim de mulțimi de ordinul sutelor, unde să spunem siguranța trecătorilor sau a circulației rutiere ar fi posibil afectată vorbim de o mână de oameni care ar intra într-o cafenea.
Să plăteşti salariile la toți jandarmii desfăşurați pare o pierdere de vreme imensă mai utili erau în măsuri de patrulare a zonelor de tranzit etc.
La modul cum văd lucrurile , Poliția ar trebui să preia atribuțiunile Jandarmeriei..e un organ inutil implementat pe o mentalitate de control social represiv de tip francez cu influențe ruse.
S-ar economisi sume consistente din bugetele locale şi cel național.
Ordine publică nu înseamnă încălcarea drepturilor individuale într-o societate democratică.
Iar ironic, prima grijă a unui Liberal autentic ar fi…garantarea Libertăților Individuale…alea de liberă exprimare, manifestare, asociere , dezvoltare individuală la plinul potențial, respectul demnității umane.
Deci un om care trebuie să-şi prezinte buletinul doar pentru că are o altă opinie , punct de vedere..viziune sau pune o acțiune care în sine nu e periculoasă la adresa semenilor ..ar trebui protejat de liberali. Nu fişat, observat, urmărit sau intimidat. Dle, au trecut 31 de ani de la Revoluțiile iar capetele tari din „instituții” tot n-au înțeles ce e aceia democraţie.
Dacă un om politic nu înțelege asta, că e dreptul fiecăruia de a spune public, afirma etc fără a se teme de represiune sau consecințe din partea celor autorizați în a folosi forța..apăi numai liberal , democrat, european nu se cheamă.
Şi văzând modul de a gândi a dlui Johannis în privința demisiei dlui Bode, implicat într-un accident rutier după ce km la rând maşina oficială a circulat contrasens punând în pericol nu doar siguranța personală a ministrului dar şi a familiilor din trafic, realizez că e o virba de o mentalitate instituțională profund greşită. Singurele urgențe ar trebui să fie în timp de pace cele legate de posibile vieți în pericol cu informații validate:
-ambulanțe
-poliție incidente când viața unei persoane e în pericol real
– pompieri
Restul sunt mofturi de oficialități aiurea care n-au un secretar -secretară bun(ă) să le facă o planificare programare anticipată cu sens şi priorități.
Ce pozitie sa aiba daca si el circula tot asa cu imensa lui coloana? Facea naveta in fiecare weekend. Au aparut mult dovezi pe internet in acesti ani de cand Klaus e navetist, ca de multe ori era sa faca accident si coloana lui. Nu mai zic ca el in aproape orice are dublu standard.
Vezi ca acuma nu se mai inflameaza aproape nimeni? Niciun hastag nu mai guitza nimic.
Ai 10 puncte pentru faptul ca ti-ai pastrat principiile si nu judeci cu dubla masura, cel putin in ce priveste acest incident.
Acum atat pentru ei, cat si pentru sustinatori sunt buni penalii daca sunt ai lor. Nu mai zic ca justitia nu misca deloc in front si nu se ia de niciun penelist sau sustinator al acestora.
Chiar voiam sa pun la un alt ziar un comentariu referitor la un vehement sutinator PNL, care ii injura pe fb pe toti cei care nu sunt cu PNL. Nu mai zic ce e la gura lui despre „Raducu” si despre altii din tabara lui. Nu mergea comentariul pe acel ziar, asa ca pun aici, deoarece e un caz foarte interesannt, omul fiind condamnat cu executare din 2018 si nu il cauta nimeni, el lucreaza in Austria in constructii si face live-uri chiar de pe cladirile unde lucreaza, deci fiind foarte usor de gasit. Cum e posibil sa nu fie nici macar dat in urmarire internationala? Daca era din cealalta tabara il aduceau si din Africa,
Mai jos sunt detalii despre individ, cu linkuri si cu tot ce trebuie:
<<>>
Aici sunt detaliile, vad ca nu s-au preluat daca am pus niste semne de incadrare:
Unul dintre cei mai vehementi si mai vulgari postaci este un individ care are nume pe facebook: Hans Finegari.
Individul are multe filmulete pe contul lui in care ii injura pe toti, dar mai ales pe Radu Moldovan, dorindu-le tuturor sa ajunga la puscarie.
Individul chiar spunea intr-un clip ca nu poate veni in tara pentru ca e condamnat la inchisoare cu executare.
Am facut un pic de research si l-am gasit cu numele real, Finegari Ioan Dumitru, care este condamnat la 2 ani si 4 luni de inchisoare dupa ce a condus fara permis si cu alcoolemie, din cate stiu a facut si accident fara victime.
In 2018 a fost condamnat definitiv si de atunci nimeni nu il cauta. El e in Austria, lucreaza si posteaza frecvent filmulete, iar politia doarme. Daca era in cealalta tabara cu siguranta ca trimiteau si avion dupa el sa il aduca la puscarie. L-am cautat si nu era in aza de date de urmariti international. Poate fi gasit usor daca se ia legatura cu autoritatile din Austria sau daca sunt contactate persoane din anturajul sau.
Faptul ca mai avea o pedeapsa de 10 luni de inchisoare cu suspendare arata ca acest individ este un recidivist.
Aici e sentinta data:
„Solutia pe scurt: În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva sentinţei penale nr. 119 din 28.06.2017 a Judecătoriei Năsăud, pe care o desfiinţează în totalitate. Pronunţând o nouă hotărâre, în baza de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.40 alin. 1 C.p anterior şi art. 5 Cod penal. ( prin schimbarea încadrării juridice din art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 şi art. 5 Cod penal), condamnă inculpatul F.I.-D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 87 alin.1 din OUG195/2002, cu aplicarea art. 40 alin. 1 C.p. anterior şi art. 5 cod penal ( prin schimbarea încadrării juridice din art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 şi art. 5 Cod penal) condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art.33 lit.b C.p. anterior constată concursul de infracţiuni, în baza art.34 lit.b C.p.anterior contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.15 din Legea nr.187/2012 şi art.83 C.p. anterior revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.151/2011 a Judecătoriei Bistriţa, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare alături de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, executând în final 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare în regim de detenţie. ”
Omult are ceva probleme la mansarda pentru ca vrea ca toti cei care nu ii plac sa intre la puscarie, indiferent ca au sau nu dosare penale, in timp ce el e condamnat definitiv cu eecutare si munceste bine-mersi intr-o tara UE, fara sa se ascunda si nu il cauta nimeni. In curand o sa scape de pedeapsa, pentru ca dupa un numar de ani se prescrie si executarea.
Acesta este individul: https://www.facebook.com/profile.php?id=100009055068121
Aceststea este sentinta definitiva:
http://portal.just.ro/33/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=26500000000035442&id_inst=33
aici este respingerea contestatiei in anulare, pe care a facut-o individul
http://portal.just.ro/33/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=3300000000065968&id_inst=33
A fost condamnata si concubina lui, dar ea a luat condamnare cu suspendarea executarii. In clipuri ea conduce masina, el spunand ca nu mai conduce si ca fiind condamnat nu poate veni decat pana in Ungaria.
Problema conteinerelor amplasate in oras este una deranjanta la nivelul intregului oras.Mormane de mizerie in jurul lor.Pericol de infectie in orice moment.Relatia cu firma Supercom se pare ca nu este de cea mai buna calitate,din moment ce firma isi permite sa puna taxe marite ,pe care supusii si preaascultatorii consilieri le voteaza ,numai pt a nu supara sefii! Este un haos vizibil.Vitalia si-a lasat butoaiele si a plecat,s -au risipit sume enorme pt a fi ingropate si amennajate cu pavaj si stau abandonate.Langa ele s-au adus casute prevazute cu inchizatori la care cetatenii sa aiba acces cu un card! Ce idee mareata! Spuneti dvs .pe banii carora s-au facut aceste investitii:Cate casute sunt inchise la nivelul intregului municipiu?Unde este eficienta acestor masuri luate de cei platiti sa ne apere interesele?Decat sa faci un lucru prost ,mai bine culca-te,ziceau taranii nostri!