Cultură

Ion Caramitru, dor nesfârşit de Eminescu (FOTO)

Sinagoga Bistriţa a fost plină până la refuz la spectacolul de poezie eminesciană ”Dor de Eminescu”, regizat şi susţinut de marele actor Ion Caramitru, acompaniat de clarinetistul Aurelian Octav Popa. Evenimentul a făcut parte din ciclul de manifestări organizate de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud sub genericul ”Luna ianuarie, luna Eminescu”.

”Acest spectacol a devenit de referinţă încă de acum vreo 30 de ani, când marele actor şi regizor Ion Caramitru realiza un spectacol despre Eminescu în colaborare cu pianistul Dan Grigore. Ion Caramitru este, după opinia, cel mai bun ministru al Culturii pe care l-a avut România, a avut cele mai multe izbânzi sub aspect administrativ, numeroase monumente istorice au fost restaurate şi reabilitate în mandatul său. Niciun ministru de dinainte şi după Ion Caramitru nu a avut o astfel de implicare în ceea ce priveşte atenţia spre patrimoniul istoric. Aurelian Octav Popa este un muzician legendar. S-a întâmplat ca acest concert să fie în 24 ianuarie, Ziua Unirii. Am dorit ca luna ianuarie să fie luna Eminescu, omul care ne-a introdus în lumea bună culturală a lumii”, a spus directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Țărmure.

Poezia s-a împletit cu muzica într-un spectacol alcătuit pe baza unor selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filozofie ale ”Luceafărului poeziei româneşti”.

Spectacolul ”Dor de Eminescu” în formula Ion Caramitru – Aurelian Octav Popa s-a bucurat de un succes deosebit în SUA în vara anului 2011, iar din 2012 a intrat în repertoriul permanent al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Printre cei care au asistat la recitalul de poezie s-au numărat artistul plastic Marcel Lupşe, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean, comisarul şef Liviu Olariu, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Bistriţa-Năsăud, dr. Marius Pop, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, dr. Anca Andriţoiu, consilierul municipal Vasile Moldovan.

Cariera lui Ion Caramitru, unul dintre cei mai apreciaţi actori români, cuprinde peste 30 de roluri în teatru şi film. Născut într-o familie de macedo-români, Caramitru, în vârstă de 71 de ani, a triumfat pe plan internaţional cu rolul Hamlet, din piesa shakespeariană omonimă. Deşi nu şi-a încetat nicio clipă cariera artistică, Ion Caramitru a fost ministru al Culturii între anii 1996 şi 2000 şi director al Teatrului Bulandra din Bucureşti (1990-1993). În prezent este directorul Teatrului Naţional din Capitală (din 2005) şi preşedinte al UNITER (din 1990). Este Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, precum şi Cavaler al Artelor şi Literelor.

Mai multe imagini, pe pagina noastră de Facebook.

1 caramitru tarmure 2 aurelian octav popa 3 gavril tarmure 24 ian 4 ion caramitru 24 ian

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS