Actualitate Recomandări

Ionuț Simionca despre cazul șoferului mașinii cu numere anti-PSD

”Într-o ţară normală, în care un cetăţean, printr-o metodă legală, ofensează statul, o instituţie a statului sau un partid politic, nu e normal să scoţi toată conducerea Poliției să facă conferinţe de presă pe un subiect atât de irelevant. Șefii Poliției să iasă când la Sf. Gheorghe se pune un drapel negru de Ziua Imnului Național. Dacă a fost ofensator şi legea noastră spune că mesajele ofensatoare sunt interzise sau se sancţionează într-un fel sau altul ar fi trebuit să fie sancţionat conform legii. Omul, dacă și-a pus numere în Suedia și a respectat legile europene, și-a plătit rovinietă și are dreptul să călătorească în UE atunci n-a făcut nimic greșit. Dar dacă pentru țara noastră mesajul e ofensator și autoritățile consideră că a încălcat legea, atunci să-și facă treaba”, a declarat într-o conferință de presă președintele PMP Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca.

El a adăugat: ”Eu nu cred că mesajele ofensatoare sunt binevenite, nu contează la adresa cui, dar în acelaşi timp, dacă omul nu a încălcat legea… Şi, cu siguranţă, nu dosar penal. Adică, domnule, dă-i o sancţiune sau ridică-i numerele, dacă sunt ofensatoare. Pentru ce să-i faci dosar penal, că nu a încălcat legea. Fă-i dosar penal dacă conduce beat la volan sau are alte abateri de la Codul Rutier. Dar nu poți să direcționezi instituțiile fiindcă e un mesaj ofensator pentru un partid politic. Mesajele ofensatoare nu sunt bune pentru nimeni, trebuie să avem și un dram de moralitate. El a fost și puțin neinspirat că și-a pus acele numere sau poate așa a dorit, dar dacă pentru România este un mesaj ofensator, nu contează pentru cine, partid politic, etnie, instituție, nu e normal. Dar nu poți să faci dosar penal. Lucrurile duse la extrem nu sunt sănătoase. Trebuie găsit un echilibru. Să-i ia numerele dacă este mesaj jignitor, dar nu poți să-i faci dosar penal, n-a încălcat legea”.

Brigada Rutieră a Capitalei a reţinut, luni, numere de înmatriculare cu mesaj anti-PSD, după ce au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Suedia. De asemenea, a fost reţinut pemisul de conducere al şoferului, acesta declarând că a înmatriculat maşina în luna aprilie şi că se află în concediu în România, fiind în drum spre litoral.

Poliţia Rutieră a deschis dosar penal în acest caz şi susţine că maşina cu numărul de înmatriculare ”M..EPSD” nu are drept de circulaţie în România, invocând o informare transmisă de Biroul Interpol Stockholm, în timp ce Ambasada Suediei la Bucureşti a precizat că autoturismul are drept de circulaţie în Uniunea Europeană, dar că posesorul trebuie să deţină documentele oficiale pentru ambele seturi de numere – personalizate şi oficiale.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Transport din Suedia, Eva Isaksen, a declarat că plăcuţele personalizate îi vor fi retrase şoferului român. Acesta a precizat că ar fi schimbat plăcuţele de înmatriculare de la intrarea în ţară dacă poliţiştii care l-au oprit până acum în trafic i-ar fi atras atenţia că folosirea lor este ilegală şi dacă ar fi dispus schimbarea lor.

Foto: Digi 24

8 comentarii

  • Muia ca muia, dar AUDI a beneficiat de o reclamă internațională masivă, absolut gratuit! Ar trebui să plătească!

  • Politia sta la umbra iar bisnitarii si camatarii din decebal fac trafic cu valuta de ani de zile iar politia doarme la umbra sau plimba loganul degeaba prin oras daca ei nu vad ilegalitatile. Politia este de partea legii sau de partea infractorilor???

  • MINCIUNI, PROPAGANDĂ ȘI MANIPULARE marca SRI ! Asta debitează simionca susținătorul STATULUI PARALEL adică a CIUMEI NEGRE SRI-DNA ! Cât despre cuvântul atît de iubit (M**E) de o parte a populației mai fără școală și mai neinformată care crede că e TRENDY să fii anti PSD, așa o să le rămână numele: M**E ! Generația M**E !

  • Dacă își punea omul LOVE PSD , nu cumva era așteptat la graniță cu un sobor de preoți și ceva ,,elită” pesedistă ? Continuăm a ne ocupa timpul cu tâmpenii , cu nimicuri , asta într-o țară amărâtă și bolnavă în care până și bătrânii cred că pe copii îi aduce barza iar Moș Crăciun umblă lela pe la casele oamenilor cu sacul plin de cadouri .

  • Cat de penibil a ajuns tara asta sa faci atata tam-tam pentru un numar de inmatriculare ,conferinte de presa cu mai marele MAI ba ati innebunit de tot ?asta arata cat de mult se doreste CIRCUL in tara asta in detrimetrul oricarui lucru bun .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS