Politică

Ionuț Simionca: În alianța de dreapta sunt bineveniți toți cei care vor să lupte împotriva PSD și PNL

Alianța de dreapta care se construiește în jurul USR și PMP va prinde contur până la finalul anului în curs, în așa fel încât la alegerile europarlamentare să poată trece primul test politic, a declarat președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, secretar general la nivel național.

”Alianța de dreapta pe care dorim să o consolidăm la nivel național face primii pași. Am avut mai multe întâlniri în echipe mai restrânse, iar acum două săptămâni una lărgită cu USR, 10 reprezentanți de la PMP și cred că vreo 12-13 de la USR pentru a ne cunoaște, pentru a vedea care sunt compatibilitățile, lucrurile care ne unesc și cele care ne fac să ne disociem unii de alții. Am înțeles că sunt mai multe lucrurile care ne unesc și care ne obligă să facem această alianță de dreapta. Noi am făcut primii pași, USR a avut un congres și a primit un vot de încredere din partea partidului pentru a consolida și crea o alianță în jurul USR. Am discutat ce mai avem de făcut, pe cine mai primim. Așa cum au spus președintele Tomac și președintele Drulă, sunt bineveniți toți cei care vor să lupte împotriva PSD și PNL. Din alianță, cel mai probabil, va face parte și Forța Dreptei, ONG-uri, toți oamenii care duc traiul greu în România și care doresc să se implice în schimbarea pe care noi vrem să o facem”, a declarat Ionuț Simionca într-o conferință de presă.

El a menționat că România se află într-un moment ”critic” în care două partide mari care au bătut palma – PSD și PNL – au guvernat și guvernează prost.

”Nu vedem luminița de la capătul tunelului. Vedem că toate acțiunile politice sunt pentru a-și mulțumi clientela de partid, oamenii partidului, nu pentru a crește nivelul de trai al românilor. Polul de dreapta este necesar. Vom avea mai multe întâlniri regionale ca să comunicăm cu cei din USR și cu alte partide interesate. Sunt partide mici care vor veni în acest pol de dreapta, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, în 2024, această alianță de dreapta va putea să lupte împotriva PSD și PNL și să câștige alegerile în 2024. Știm că nu este un task simplu, dar am încredere că vom lăsa orgoliile la o parte și ne vom urma obiectivul, acela de a aduce bunăstare românilor. Obiectivul nostru este să formăm alianța anul acesta, să intrăm în europarlamentare consolidați, așezați și primul examen politic pe care această alianță îl va da va fi la europarlamentarele din iunie 2024. Sunt patru rânduri de alegeri în 2024, poate chiar cinci dacă numărăm și turul doi la prezidențiale. Este un an politic complicat, care va așeza România pentru următorii opt ani. Timp de 30 de ani, acești oameni au avut șansa să demonstreze că vor să facă ceva, dar s-au rotit între ei, și-au schimbat funcțiile, s-au aliat, s-au despărțit și au guvernat deficitar”, a spus el.

În ce privește situația de pe plan local, Ionuț Simionca a spus că au fost purtate deja discuții cu USR.

”Nu s-a discutat despre candidaturi, locuri. E prematur să discutăm. Cu siguranță primul test va fi europarlamentarele. Atunci îi vom vedea pe cei care muncesc, pe cei care tractează și apoi, cu siguranță, se va decide cine va candida și unde. Nu s-a luat nicio decizie legată de coordonare, vom munci împreună. E important să înțeleagă toată lumea numitorul comun și să facem performanță ca să putem reprezenta cetățenii. Nu e important cine coordonează. E important să putem așeza lucrurile să funcționeze bine. Cu siguranță vom găsi un punct comun”, a spus Simionca.

Ionuț Simionca nu a ratat ocazia să critice guvernarea PSD-PNL care s-a dovedit incapabilă să cheltuiască banii europeni.

”Noi avem 6 miliarde în conturi și, într-un an și jumătate, s-au cheltuit 340 de milioane. Avem de cheltuit 29 de miliarde de euro, iar în ritmul acesta, avem nevoie de 78 de ani să cheltuim banii din PNRR. Acest guvern ineficient, care promovează în funcții publice oameni incompetenți care nu știu ce au de făcut, iar singurul obiectiv este să acapareze cât mai multă putere financiară și politică, nu vede pădurea de uscături și conduce foarte deficitar țara. Noi credem că banii nu vor fi cheltuiți, iar responsabilitatea acestui eșec revine PSD și PNL”, a spus Ionuț Simionca.

El a precizat că PNL nu mai reprezintă electoratul de dreapta fiindcă l-a ”sedus și l-a abandonat“.

”La alegeri, au venit cu un singur mesaj: Votați PNL ca să nu câștige PSD! Cine conduce astăzi? PSD! De ce? Pentru că PNL îl susține. Mințind electoratul, liberalii și-au pierdut credibilitatea. Sondajele care arată PNL la 18% nu cred că sunt reale. PNL e mult sub 18% și eu cred că este în cădere liberă. Veți vedea ce sancțiuni îi va da electoratul fiindcă oamenii s-au săturat să fie mințiți. Nu poți spune în campanie Votați PNL ca să nu câștige PSD și tu să numești un premier social-democrat și să guvernezi alături de PSD ca un fel de apendice, nici măcar din postura unui partener egal”, a spus el.

În opinia lui Simionca, antreprenorii, oamenii care muncesc și care sunt mereu suprataxați vor alege alianța de dreapta care să le reprezinte cu adevărat interesele.

10 comentarii

  • Nu tie rusine sa vorbesti? Cand cumnatul tau (reprezentant al partidului tau) este vice la Consiliul Judetean. Pana unde putem merge cu ipocrizia in lumea asta?

    41
    0
  • Romania are nevoie de o alternativa politica. PNL a demonstrat de ce e cababil. PSD la fel. Cred ca o alianta de dreapta va echilibra politic Romania. Succes!

    8
    32
    • Stai liniștit ca dacă nu ii cheltuie găsesc o metoda sa ii ciordeasca și tot cheltuiți sunt, nu te stresa ca banii tot vor dispărea din visteria statului. Mafia e mare la Bucale….

      11
      1
  • Putem avea încredere în Ionuț Simionca că e om de dreapta când el a făcut alianță cu PSD în Bistrița-Năsăud?

    31
    1
  • Ciolanul este la fel. Doar câinii se înmulțesc. Simt ca nu mai apuca la ciolan. Sa rămânem flamanzi? Hai sa ne unim.

  • Blatistul cu PSD Simionca vrea sa lupte impotriva PSD. Hotul striga hotii. Dupa ce s-a ales cu un post de vicepresedinte la Consiliul Judetean pentru cumnatul lui, Simionca se da de dreapta. O sa obtina alianta cu el fix gaura de la covrig. Daca afla Bucurestiul ce blaturi face Ionut Simionca, nu mai candideaza in veci nicaieri, eventual pe vreo lista a PSD-ului.

    13
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS