Actualitate

Ionuț Simionca: Legea mea produce efecte! Aștept să se întâmple și la noi în județ

”M-am bucurat să văd că legea mea, promulgată la 26.06.2018, produce efecte! La Dej au început lucrările pentru instalarea barierelor la trecerile la nivel cu calea ferată! Pe lângă faptul ca traficul va fi ușurat în întreaga țară, această lege va salva vieți omenești. Simt că fac ce trebuie în Parlament! Și că fac diferența pentru bistrițeni, pentru români. Aștept ca și administrațiile locale din Bistrița-Năsăud să facă toate demersurile pentru ca aceste bariere să fie instalate cât mai curând și la noi în județ”, a menționat pe pagina sa de Facebook liderul PMP Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca, vicepreședinte PMP.

Legea prevede că până în 1 ianuarie 2020 la toate trecerile la nivel cu calea ferată de pe drumurile europene trebuie instalate bariere, semnale luminoase și acustice, iar până în 1 ianuarie 2019 trebuie curățată vegetația pe o distanță de 150 de metri de la axul drumului, în stânga și în dreapta, în vederea creşterii vizibilității.

7 comentarii

  • la noi la Bistrita desi exista disponibilitate si avize aprobate din partea CFR (pentru trecerea de pe Lucian Blaga), primariei nu-i pasa.
    asta e din surse sigure din cadrul CFR.
    poate sapa vreun jurnalist sa ne spuna si noua cine freaca menta prin administratia orasului.

  • Ce pacat ca cei care ne reprezinta in parlament nu sunt la fel de implicati cum sunteti dvs. Felicitari d-le Simionca!

  • I-auzi Iurișnițel! Lege adoptata dupa un proiect legislativ foarte bun! Cum ce inseamna proiect legislativ? Pai ăștia de la USR nu ti-au spus ca asta trebuie sa faci? Cum? Ti-au spus ca doar trebuie sa-i injuri pe aia de la PSD? Pai si aia dragă Iurișnițel dar mai mult proiecte legislative! Ca uite au trecut doi ani si ești pe post de planta decorativă acolo!

    • Daca poti sa ma contrazici chiar te rog! Dar sa vi cu argumente solide nu cu povești!

    • Dacă poți să mă contrazici, chiar te rog! Dar să vii cu argumente solide nu cu povești!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS