Actualitate Recomandări

Ionuț Simionca (PMP) cere demisia ministrului Transporturilor

Deputatul PMP Ionuț Simionca a susținut în plenul Camerei Deputaților o declarație politică în care a cerut demisia ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, acuzându-l pe acesta de neglijență sau rea voință în aplicarea unei legi care ar fi salvat doar ieri patru vieți omenești. Intervenția parlamentarului bistrițean vine după ce patru oameni au murit și alți 12 au fost răniți în județul Buzău, în timp ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de tren.

În declarația sa, parlamentarul bistrițean a arătat că, în urma unei inițiative legislative care îi aparține, Ministerul Transporturilor este obligat să instaleze bariere la trecerile la nivel cu calea ferată care prezintă un grad ridicat de risc: “Acum un an, inițiativa mea legislativă privind obligativitatea instalării de bariere la nivel cu calea ferată, care are drept scop salvarea de vieți omenești, s-a transformat în lege. Este vorba de Legea nr. 154 din 26 iunie 2018. Domnule ministru Cuc, aveți lege pentru a preîntâmpina accidente de acest gen, pentru a salva vieți omenești! De ce nu aplicați legea?”, l-a întrebat Ionuț Simionca pe șeful de la Transporturi.

Respectiva lege prevede obligativitatea ca administratorii căilor ferate să realizeze o serie de lucrări pentru creșterea siguranței traficului rutier și feroviar la trecerile la nivel cu calea ferată. În declarația sa, deputatul bistrițean a arătat că “de la 1 ianuarie 2019 a devenit obligatoriu pentru administratorii căilor ferate să asigure vizibilitatea trecerilor la același nivel cu calea ferată prin curățarea vegetației pe o rază de 150 de metri, iar de la 1 ianuarie 2020 toate aceste treceri, care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere, trebuie să aibă bariere sau semibariere”.

Ionuț Simionca a considerat că trebuie să țină legătura cu responsabilii din Ministerul Transporturilor, pentru a vedea inițiativa sa transpusă în realitate, dar desele schimbări de la conducerea instituției au făcut imposibilă comunicarea: “Dacă ar fi vorba doar de o simplă prevedere birocratică, nu ar fi nicio problemă, dar orice întârziere crește numărul accidentelor dintre autovehicule și trenuri și, implicit, crește numărul de vieți omenești pierdute. Am considerat că misiunea mea nu s-a încheiat odată cu trecerea legii. Am încercat să țin legătura cu cei de la Ministerul Transporturilor responsabili de proiect, dar, datorită schimbărilor frecvente de miniștri, problema e pasată dintr-o parte în alta și responsabilitățile se diminuează pe măsură”, a spus el.

Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud, a arătat, de asemenea, că în județul Cluj a fost posibilă instalarea de sisteme de avertizare, dar în județul Bistrița-Năsăud și în municipiul reședință de județ oamenii încă mai așteaptă rezolvarea problemei și implementarea legii: “Nici până la această oră, la aproape un an de la intrarea în vigoare a legii, nu s-au instalat bariere în municipiul Bistrița, pe strada Lucian Blaga și în cartierul Viișoara, proiecte care erau avizate și prinse în buget, iar în localitățile Livezile și Prundul Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud, unde aceste bariere trebuie obligatoriu instalate, nici nu a început procesul de avizare. La Bistrița, la Zalău, la Buzău și în întreaga Românie, românii își pierd viața pentru că voi, cei responsabili, nu vă faceți treaba! Să fie clar, toți cei care încetinesc sau blochează instalarea acestor bariere îi au pe conștiință pe toți cei care-și pierd viața în accidentele dintre autovehicule și trenuri!”

În încheiere, Simionca a cerut demisia ministrului Transporturilor, afirmând că acesta este direct responsabil pentru punerea în practică a legii privind instalarea de bariere la nivel cu calea ferată: “Eu nu pot să stau cu mâinile în sân, să văd cum românii noștri își pierd viața! Domnule ministru Cuc, nu mai puteți rămâne nicio clipă în funcție după ce, din neglijență sau din rea voință, nu ați aplicat legea care ar fi salvat doar aseară patru vieți omenești! Demisia, domnule ministru Cuc!”.

https://www.facebook.com/IonutSimionca/videos/1256879661143470/

5 comentarii

  • Domnule deputat Ionuț Simioancă, apreciez activitatea dumneavoastră privind rezolvarea unor interese stringente ale cetățenilor, mai mult și pentru faptul că am aflat că suntem locuitori ai aceleiași comune, eu locuind în Dorolea, iar dumneavoastră sunteți originar din Livezile. Din păcate în Livezile nu s-a rezolvat nimic în privința respectării legii cu privire la instalarea barierelor la cele trei treceri la nivel cu calea ferată, ba mai mult, administrația locală (condusă de un unchi de-al dumneavoastră) a aprobat construirea unui imobil la trecerea la nivel cu calea ferată spre Dorolea, care obturează vizibilitatea și poate contribui la producerea unor drame, iar la aceea de la intrarea dinspre Unirea, deși am primit asigurarea din partea președintelui Consiliului Județean, domnul Emil Radu Moldovan că problema cu parcarea pe ambele părți ale trecerii la nivel cu calea ferată și a șoselei, cu ocazia târgului de mașini din fiecare duminică s-a rezolvat, problema a rămas la fel ca înainte de a-i cere să se rezolve. Poate veți face ceva pentru comunitatea dumneavoastră natală, înainte de a pleca la Parlamentul European, cursă electorală în care vă urez succes!!!

  • Numeroasele accidente soldate cu pierderi de vieti omenesti produse in punctele de trecere la nivel cu calea ferată, arata cât de urgentă este aplicarea masurilor de creșterea siguranței circulatiei rutiere și feroviare in aceste puncte. In urma cu nici doi ani, pe 1 iunie 2015, cinci tineri si-au pierdut viata după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, în Viișoara, la trecerea la nivel cu calea ferată. Si asta dupa ce în 2015, chiar în același loc patru persoane aflate într-un taxi au murit deoarece șoferul nu a oprit la trecerea de nivel peste calea ferată și trenul a izbit în plin autoturismul. Inca de atunci primarul Crețu spunea că municipalitatea se va implica pentru amplasarea unei bariere la trecerea la nivel cu calea ferată. Din pacate, lucrurile se misca extrem de greu si chiar daca exista Legea nr. 154 din 26 iunie 2018, care prevede obligativitatea ca administratorii căilor ferate să realizeze o serie de lucrări pentru creșterea siguranței traficului rutier și feroviar la trecerile la nivel cu calea ferată, până acum în Viișoara nu s-a întâmplat nimic în acest sens. Ca sa nu mai vorbim de alte treceri la nivel cu calea ferata de pe raza municipiului Bistrita unde pericolele de accidente sunt inerente: https://www.timponline.ro/accident-tren-trecerile-nivel-fara-bariere-bistrita-foto/

    • așa e dottooore, asta e soluția, inchisoare pentru cei care nu respectă promisiunile electorale! Nu e normal ca fiecare să promită în campanie vrute și nevrute, iar după alegeri nici nu mai aduce vorba! Ai promis, n-ai făcut, la bulău, cu executare, până se face ceea ce ai promis!!!! Nu se face niciodată, asta e, ghinion pentru tine, ieși din pușcărie doar cu picioarele înainte! Na, că fac și rime 😀

    • Am înțeles, ideea e aceeași! Nu respecți legea (chiar cea făcută de tine) e infracțiune și se pedepsește cu închisoare! Nu respecți promisiunile, înseamnă inducere în eroare pentru a obține avantaje, e la fel infracțiune și pedeapsa pe măsură. CU EXECUTARE! Ce e așa greu de aplicat?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.