Actualitate

Ionuț Simionca (PMP) vrea să candideze pentru o funcție de deputat

Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, și-a anunțat intenția de a candida pentru o funcție de deputat la alegerile parlamentare din 11 decembrie, listele complete pentru Camera Deputaților și Senat urmând să fie stabilite până în 15 septembrie.

”Până în 15 septembrie trebuie să pregătim lista de candidați, astfel că am avut o ședință în care i-am anunțat pe toți președinții de organizații, membri în Biroul Executiv Județean, pe toți cei care vor să candideze la parlamentare să-și depună intenția de a candida. Eu intenționez să candidez pentru Camera Deputaților, vom vedea susținerea din partid, să vedem ce zic colegii. Noi suntem o echipă, nu e ”one man band”, nu face unul singur ce vrea. La Bistrița fuziunea cu UNPR a mers foarte bine, toți au înțeles că așa este cel mai bine, că unde-s doi puterea crește. Avem o șansă reală să scoatem parlamentari în toamnă. Cei care își asumă candidatura trebuie să fie oameni care să aducă plusvaloare organizației noastre”, a declarat Simionca.

Ionuț Simionca a fost, în această vară, candidatul PMP pentru funcția de primar al municipiului Bistrița.

PMP Bistrița-Năsăud și-a inaugurat noul sediu de pe pietonalul Liviu Rebreanu, fostul sediu al UNPR, în prezența președintelui executiv al partidului, Eugen Tomac. Deputatul PMP a anunțat că obiectivul partidului pentru alegerile parlamentare, la nivel național, este un scor electoral de peste 15%.

tomac bindea simionca 3 sep 16

12 comentarii

    • Ionut a batut palma cu psd-ul exact dupa alegeri..informeaza-te prima data…vezi ce ordine a dat unor candidati din judet in anumite comune…si cei care nu s-au conformat au fost da-ti afara din partid..

  • Poate 15 voturi,nu 15%,Ciuma basista este pe cale de disparitie. Asa cum ai iesit primar,tot asa vei fi si deputat,voi nu prezentati nici o garantie.

  • Meștere, musai să fii vreun comic anglo-saxon cu asemenea „dume” pârțâitoare , dacă nu vreun „simpatizant” pesedist cu ochelari de cal și minte puțină. Păi tocmai din CIUMA ROȘIE cad tâlharii și plagiatorii ca muștele , nu observi?

  • Simionca vrea deputat … PSD-Isti PNL-isti se agita si-l ataca , fac același joc de glezna arunca cu noroi și un teatru ieftin de suprafața , dar cel mai curios și interesan e faptul ca are o șansa destul de mare sa ajungă deputat de asta și comentariile acide . Aștept cu nerăbdare sa văd deznodământul , faptul ca a fost in America nu-i nu știu ce șmecherie dar faptul ca e integru și nu e corupt asta e o șmecherie 😉

  • Ha ha. Hai sictir. Voi aia tari în comentarii se pare ca oricum veți vota orice, chiar și pe fa Doina dacă corupții care va finanțează o cer. O tot da-ti cu basistii. Mă bucur ca sunteți fani Ilievici sau Pas cu Pas.

  • Esti ok Ionut dar sa pui linga tine un nimeni cum este vasile putine sanse,oare Unpr ul nu a avut oameni de valoare,unde este presedintele Constantin sau un consilier care a iesit prin munca depusa sa aduca voturi el care nu a facut la Beclean nici 2 la suta revizuieste gasca si pune langa tine oameni ce aduc voturi nu care bat din gura fara rezultat,schimbal omule ca te trage in jos cel mai slab din Unpr

  • Vasile Bindea a fost singurul care a prezentat și o alta realitate a orașului Beclean în condițiile în care rezultatul alegerilor era previzibil. Adevărul e ca după criteriile unora mai valoroși sunt coruptii și cei cu ce umbla cu cioara vopsita.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Vai vai Bistrița Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS