Actualitate Recomandări

Ionuț Simionca: Proiect de lege pe care l-am inițiat pentru salvarea de vieți, aprobat de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat decizional un proiect de lege prin care administratorii de drumuri sunt obligaţi să asigure iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate.

”Tot timpul mi-am dorit să rămână ceva bun în urma mea și mă bucur să văd că munca pe care am depus-o în Parlament dă roade. Camera Deputaților a adoptat astăzi un proiect de lege inițiat de mine în 2018 care salvează viețile bistrițenilor și ale românilor. Inițiativa mea legislativă obligă administrațiile publice, locale și naționale, să asigure iluminatul public al trecerilor de pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare sau marcaje. Este vorba de trecerile de pietoni de pe drumuri europene, naționale și drumuri de interes județean situate în localități. Sistemele de iluminat public folosite trebuie să fie performante din punct de vedere energetic.

Legea a fost votată de 268 de deputați, fără nici un vot împotrivă. Legea va fi trimisă spre promulgare la președintele României și va intra în vigoare după publicarea ei în Monitorul Oficial. Am spus în mai multe rânduri și repet, valoarea unui politician se măsoară în proiectele sale care aduc schimbări pozitive în viața oamenilor. Dragi bistrițeni, continuăm împreună! http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect…”, spune președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, într-o postare pe Facebook.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul stabilirii obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate. ”Administratorul drumului are obligaţia să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate şi semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni şi suprafaţa carosabilului, de pe sectoarele de drumuri internaţionale, drumuri naţionale şi drumuri de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor”, arată iniţiativa legislativă. Neîndeplinirea obligaţiei de către administratorul drumului public de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a cincea de sancţiuni. De asemenea, ”administratorii de drumuri au obligaţia de a se supune acestor prevederi la un an de la intrarea în vigoare a acestei legi în Monitorul Oficial, iar articolul cu privire la nerespectare intră în vigoare la doi ani de la publicarea legii”.

3 comentarii

  • Direct la 5m in fatza îi doare pe administratorii drumurilor si pe autoritatile locale de protejarea vietii particioantilor la trafic.De exemplu la trecerea de pietoni de la Big ies cateva bucati de fier beton cam de 60 de cm din pavaj.Sunt vizibilz greu in timpul zilei ,darmite nozptea .Acuma daca îi intra in boashe la un betziv sau la un drogat noaptea nu i nici o paguva ca macar nu se lai inmultesc Dar in timpul zilei sunt o multime de copii si oameni batrani care trec prin zona.Daca se raneste careva cine raspunde? Firmele care au castigat licitatiile prind in costuri si masuri de protectie si de semnalizare inclusiv pe timp de noapte.Inspectorii de la itm care si au cautat masini cu cutii automate si nu se pot deplasa pe santiere ?Nu lexau venit limuzinele?Politia locala deparramentul sifuranta in constructii face schimburi la paza trambulinei?

  • Ăștia lu PETROV, nu fac și un proiect de lege să interzică motocicletele și mașinile modificate să fie gălăgioase?

  • S a trezit si asta ,si se pisha impotriva vantului.Acum cand madam von der Leyden,aceasta Veorica a Europei ne spune sa stingem lumina sa facem dusuri reci vara iar iarna sa folosim servetele umede pentru igiena corporala,probabil asa i a recomandat sotul din pozitia de director la Pfizer,pana inventeza ei un vaccin anti putoare corporala .Deci ne zice domnu Ionut noi sa luminam ,cand altii vor sa ne tina cu lumina stinsa .Poi ori esti european ,ori nu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS