Social

Iosif Pleşa, dogarul de 72 de ani din Dipşa care face ulei presat la rece: Se poate trăi domneşte

O afacere profitabilă din care se poate trăi „domneşte” a fost pusă pe picioare la Dipşa de un dogar din Munţii Apuseni, stabilit în părţile noastre. Iosif Pleşa, acum în vârstă de 72 de ani, produce împreună cu soţia de 65 de ani şi fiul uleiuri presate la rece, nerafinate chimic, bogate în acizi grași polinesaturaţi, în vitamine, minerale şi antioxidanți, o adevărată binecuvântare pentru organism.

Iosif Pleşa, de profesie dogar, originar din Munţii Apuseni, spune că a câştigat bine din meseria lui făcând diverse obiecte de uz casnic, de la culpătoare, la cozi şi butoaie. Munca fizică grea i-a creat însă mari probleme de sănătate care l-au dus, de cinci ori, pe masa de operaţie.

„Am cinci operaţii şi nu mai puteam lucra la butoaie că e lucru greu. Aşa că m-am schimbat pe floarea soarelui. Cultiv o suprafaţă de teren de până la 15 hectare. La asta nu e aşa de greu, e lucru uşor. Muncim mecanizat. Am un băiat care lucrează cu tractorul, avem şi alte unelte agricole. Anul acesta am avut o ulei-nerafinatproducţie foarte bună, cam 2000-2300 de kg la hectar. Avem şi o presă luată din Italia şi facem ulei de floarea soarelui presat la rece şi ulei de dovleac, tot aşa. Într-un an bun facem 3000-4000 de litri de ulei.

Pe cel de floarea soarelui îl dăm cu 5,5 lei litrul şi 10 lei la doi litri, iar pe cel de dovleac mai scump pentru că iese mai puţin. E foarte greu să scoţi sâmburii din ei, să-i speli. Noi nu avem angajaţi, lucrez doar eu care am 72 de ani, cu soţia care are 65 de ani şi cu fiul meu de 42 de ani. Avem linie de îmbuteliere, punem şi etichete, suntem cu toate în regulă”, a spus Iosif Pleşa.

Îmbuteliat în PET-uri, cu etichetă, uleiul e vândut de familia Pleşa în Prundu Bârgăului, la Lechinţa, Teaca şi în Piaţa Decebal din Bistriţa.

„La export nu am încercat să-l vindem. Vin oamenii la noi acasă şi cumpără. Ne găsesc după etichetă. Pe sticle scrie adresa: Dipşa, numărul 235. Au venit şi de la Bucureşti, şi de la Braşov, de la Buziaş, de la Cluj, de la Vâlcea, dar de la Braşov vin cei mai mulţi. E o afacere profitabilă. Nouă ne convine. E multă muncă, dar se poate trăi domneşte. Omul puturos nu poate trăi, dar omul gospodar, care munceşte şi grijeşte de bani poate trăi şi în România. E foarte bine la noi în ţară, nu-i rău”, a spus Iosif Pleşa, care a venit cu ulei şi la Toamna Bistriţeană.

În afară de floarea soarelui, familia Pleş mai cultivă şi grâu, porumb şi orz întrucât are şi o fermă de animale la care le dă şi zlotul de la floarea soarelui: „Avem două tractoare şi tot ce ne trebuie să lucrăm pământul. Nu am accesat bani europeni că am avut eu banii câştigaţi ca dogar”.

Uleiul de floarea soarelui nerafinat are conţinut mare de lecitină, ajută la tonifieriere sistemului nervos, conţine vitaminele A, E si F, acizi graşi polinesaturaţi, activi în scăderea colesterolului, precum şi substanţe cu efecte antiinfecţioase, stimulatoare ale activităţii hormonale şi regenerative.

Uleiul de dovleac nerafinat are conţinut bogat de vitamine, zaharuri, microelemente – fosfor, siliciu, calciu, potasiu, fier, magneziu, ajută la eliminarea paraziţilor intestinali, desfundă venele, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor (infecţii urinare, probleme ale prostate). De asemenea, are şi efect echilibrant glandular (probleme hormonale) şi nervos. Nu se foloseşte la gătit, nu se poate prăji, dar e perfect pentru salate şi în cosmetică, ajutând la hidratarea tenului şi a corpului în general.

8 comentarii

  • Citesc cu drag asemenea stiri si ma bucur enorm cand vad ca exista oameni care prin munca si daruire reusesc sa supravietuiasca acestor vremuri.

    Totusi la un calcul simplu, cei 4000 de litri de ulei obtinuti nu depasesc 15000 lei pe an. E foarte putin pentru ca o familie sa traiasca „domneste”. Mi-ar placea daca as primi un raspuns la aceasta intrebare.

    • „La un calcul simplu” la cei 4000 litri de ulei pe an aduna 35kg de morcovi, 55kg de ceapa, 120kg rosii, 30kg castraveti, 1200 kg cartofi, 3kg usturoi, 25kg ardei, 5kg salata verde, 500kg faina alba de grau, 150 litri de vin alb, 20 litri de vin rosu, 300kg carne de porc, 100kg carne de vitel, 900 de oua, 20kg carne de pui, 15 legaturi de patrunjel, …, apoi inmulteste 15 litri de lapte pe zi la 365 de zile aduna la rezultatul dinainte si poti trai „domneste”…

    • Dintr-o 100 de kg de sambure de floarea soarelui iese aproximativ 40 l de ulei. Deci cantitatea la 15 h cu medie de 2000 kg /h ar fi de 30.000 kg floare. Deci cantitatea de ulei ar fi 12000 de litri!

  • Dar cu DIOXINA cum facem… Uleiurile acelea presate la rece care conțin foarte multe substanțe benefice pentru organism este cel mai mare păcat să-l pui în PET-uri din plastic care elimină, mai ales în prezența căldurii, DIOXINĂ o substanță deosebit de nocivă pentru om… E păcat să pui în plastic așa ceva. Un produs atât de special trebuie să stea în sticlă nicidecum în PET-uri… Altfel, tot respectul pentru munca, priceperea, inițiativa și nu în ultimul rând pentru rezultatul minunat al acestui mic producător local…

    • Din pacate, ambalajul din sticla ar creste cu mult pretul uleiului…si altfel nu oricine si-ar permite sa achizitioneze produsul. In plus, uleiul este mereu proaspat, saptamanal se preseaza semintele. La cerere se poate ambala si in recipient de sticla.

  • Da,pacat ca uleiul nu este imbuteliat in sticle din sticla,inchise la culoare si sunt expuse cu zilele la soare si caldura in targuri.Se depreciaza calitativ!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nemultumita Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS