Recomandări Social

IPJ: Educație rutieră în școlile din Bistrița-Năsăud

Un proiect preventiv este derulat în parteneriat de către Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, pentru siguranța elevilor.

”Siguranța copiilor rămâne o prioritate pentru polițiști, iar educaţia rutieră contribuie semnificativ la asigurarea ei. Indiferent de categoria de participant la traficul rutier,  pieton, biciclist sau conducător auto, siguranța preșcolarilor și elevilor este strâns legată de nivelul de informare și responsabilizare al acestora.


În acest context, la nivel județean, a fost conceput un proiect de educație rutieră, adaptat pentru mai multe categorii de vârste: preșcolari, elevi ai ciclului primar, gimnazial și liceeni. Activitățile, teoretice și practice, desfășurate de polițiști, alături de diriginți urmăresc înțelegerea și respectarea regulilor de circulație, dar și conștientizarea riscurilor la care se expun în caz contrar.

Totodată, la fel de importantă este responsabilizarea elevilor de liceu care au împlinit vârsta de 18 ani și au obținut permisul de conducere, asupra necesității adoptării unui comportament preventiv și a consecințelor deosebit de grave pe care le au consumul de alcool sau substanțe interzise atunci când conduc autovehicule pe drumurile publice. 

La Școala Gimnazială Tiha Bârgăului, polițiștii de la Siguranță Școlară și Rutieră au desfășurat primele activități în cadrul acestui proiect, unde peste 100 de elevi au învățat regulile de circulație, au exersat cum trebuie să circule și traverseze corect ca să fie în siguranță în drumul de acasă la școală.

Activități similare vor fi desfășurate, în școli din mediul rural și urban, de către polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară, Serviciul Rutier și Compartimentul de Prevenirea Criminalității, până la finalul acestui an școlar”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS