Iresponsabilitatea când o tratăm?

Cunosc o familie de condiţie modestă – ea femeie de serviciu, el muncitor necalificat – care, în urmă cu mai mulţi ani, la presiunea copiilor, a cumpărat cu credit o maşină nou-nouţă direct din reprezentanţă.  Evident că pe cei doi i-a lovit criza direct în cap, şi-au pierdut locurile de muncă şi nu au mai putut rambursa creditul şomeri fiind. Banca vrea acum să le vândă casa. Fireşte că ei reprezintă un “caz social” întrucât nu au venituri, iar potrivit ideilor năstruşnice ale Guvernului, eu, ca şi contribuabil al statului român, trebuie să-i ajut acum pe “bieţii” oameni să-şi ramburseze creditul pentru ca minunata bancă – iresponsabilă la rândul ei atunci când a evaluat situaţia lor – să facă profit, iar eu să umblu pe aceleaşi drumuri proaste fiindcă – nu-i aşa? – nu sunt bani pentru autostrăzi.

În aceeaşi categorie a iresponsabililor aş include toţi salariaţii de la stat sau din mediul privat care s-au îndatorat peste măsură ca să-şi cumpere vile, maşini 4×4, să meargă în concedii în străinătate, deşi ei nu produc nimic altceva decât o leafă lunară. Acum, loviţi de criză, majoritatea nu mai au bani nici pentru întreţinerea viloacelor. Aşadar, să-i ajutăm şi pe iresponsabilii aceştia, zic!

Băncile, cu ale lor credite doar cu buletinul, au avut grijă să ne creeze iluzia că putem cheltui mai mult decât producem. În plus, societatea noastră bolnavă, cu valorile complet răsturnate, ne arată că au mai mult succes cei cu studii puţine înspre deloc, divele, manechinele – mai nou posesoare de firme pentru deszăpeziri-, cămătarii, bişniţarii, maneliştii, interlopii de toate felurile. Ei apar la televizor, ne dau sfaturi despre viaţă, ne spun să o trăim din plin fiindcă merităm, ne arată pe Facebook fotografii din toată lumea şi ne lasă impresia că putem ajunge şi noi prin Bali sau alte destinaţii exotice. Nu trebuie nimic mai mult decât să ne dorim, vezi Doamne!

În realitate însă, lucrurile nu stau deloc aşa. Fiecare dintre lăudăroşi plăteşte un preţ pentru minciuna pe care o vehiculează. Divele sunt întreţinute de nişte babalâci scârboşi care abuzează sexual de ele, interlopii fac rost de bani punând cuţitul la gâtul unora pe care îi mai şi omoară din când în când. În sinea lui, fiecare parvenit cred că îşi dă seama că nimic nu va ţine la nesfârşit. Babalâcii obsedaţi sexual vor muri, şantajaţii vor chema Poliţia, şi aşa mai departe. Din păcate însă, mulţi alţii vor continua, luând modelul lor, să creadă că li se cuvine mai mult decât produc. Se vor împrumuta la bănci ca să-şi ia maşini la modă, case în centru, să plece în Bali, deşi ei nu au după ce bea apă şi orice seism din societate îi pune la pământ. Pe aceşti iresponsabili eu nu vreau să-i creditez cu nimic. Cred că e cazul să fie lăsaţi să moară pe limba lor ca exemplu pentru ca alţii să nu mai facă.

Nu ştiu ce ar trebui să se întâmple în societatea noastră pentru ca să se restabilească o ierarhie a valorilor. Copilul ar trebui învăţat că nimic nu se poate face în lumea aceasta fără muncă. Pentru a avea din ce să trăieşti în restul vieţii tale trebuie să înveţi pe brânci când eşti mic, apoi să laşi baltă distracţiile pentru ca să te perfecţionezi în cât mai multe domenii. Altfel, rişti să nu ai soluţii în momentele de cumpănă ale vieţii. În orice caz, nu cred că plata din banii noştri, ai tuturor, a creditelor luate de iresponsabili e o lecţie bună pentru vreun tânăr din ţara asta.

Toţi cei care nu mai pot plăti credite pentru vilele de la oraş ar trebui să se gândească să le vândă şi să-şi ia o gospodărie la ţară. Sunt case ieftine, este şi mult pământ nelucrat. Am ratat din nou şansa de a le oferi oamenilor ocazia să se autoevalueze şi să-şi construiască, de acum, viaţa pe principii sănătoase. Fir-ar anul electoral să fie!

Cristiana Sabău