Concursul pentru directori de școli a scos la iveală faptul că unii dintre candidați nu pot utiliza eficient computerul nici după un an și jumătate de școală online, dovedindu-se incapabili să scrie, în timp util, un document și să-l transmită prin poșta electronică. Observația a fost făcută inclusiv de reprezentanții mediului de afaceri în comisiile de interviu.
Inspectorul școlar general Aurelia Dan a declarat pentru Timp Online că reprezentanții mediului de afaceri în comisiile de interviu au atras atenția că, în mediul privat, le-ar fi fost foarte greu să se descurce profesorilor care nu au competențe digitale, acesta nefiind singurul argument.
”Sarcinile de lucru pentru competențele digitale, care erau explicit formulate în procedură, erau elaborarea unui document în format Word, în format Excel, operațiuni de filtrare, sortare, prezentare grafică, iar documentele elaborate, să fie trimise pe mail și printate de candidat. Observațiile pe care le-am cules în urma acestei secvențe din proba de interviu se refereau la faptul că timpul ar fi fost prea scurt pentru a desfășura toate aceste operațiuni în intervalul de 15 minute. Feedback-ul pe care ni l-au transmis reprezentanții mediului de afaceri au avut sensul unui audit. Au fost obiectivi în observațiile pe care le-au făcut, observații de genul: Da, a fost grea proba de competențe digitale, însă după un an și jumătate, aproape doi, nu ni se pare potrivită observația că a fost greu să îți exerciți competențele digitale și că în mediul privat s-ar fi descurcat extrem de greu dacă ar fi primit o astfel de provocare. O altă observație pe care ne-a mai transmis-o mediul de afaceri a fost cea legată de indicatori. Avem tendința în documentele de proiectare și documentare pe care unitățile de învățământ le realizează, ca de altfel planificarea întregii activități, de a fi extrem de generali în exprimare și foarte rar specifici în ceea ce urmărim. Cu alte cuvinte, e vorba despre acele obiective smart pe care le tot promovăm, care sună bine la nivel de discurs, și pe care foarte puțin reușim să le sintetizăm. Lipsa acestor indicatori concreți, realiști, care să îți arate dacă ceea ce tu ți-ai propus se și îndeplinește sau nu, a fost sesizată și taxată de reprezentanții mediului de afaceri și foarte bine că s-a întâmplat asta pentru că este o recomandare pe care și noi o facem destul de des de la nivelul ISJ și poate că, în felul acesta, prindem un pic mai mult curaj și începem să și taxăm acolo unde indicatorii lipsesc și monitorizarea procesului de învățământ este mai mult o formalitate cuprinsă în documente de proiectare”, a spus Aurelia Dan.
În ce privește prezența în comisiile de interviu a doi profesori din școală, inspectorul general Aurelia Dan a spus că aceasta a crescut doza de subiectivism.
”Doza de subiectivism, care este inerentă unui proces de evaluare, în această situație s-a simțit acolo. Subiectivism există în orice evaluare, de aceea și la examenele naționale există o marjă de 1 punct – 1,5 puncte între doi evaluatori. În această situație însă metodologia prevedea acea diferență de trei puncte. Mie, sincer, mi s-a părut prea mare diferența de 3 puncte între evaluatori. Doza de subiectivism a fost și pe plus, și pe minus, adică și să nu supere, dar și să taxeze dacă nu îl suportau pe candidat sau nu voiau să ajungă director. Din păcate, am avut astfel de situații. De aceea, una dintre recomandările pe care le vom face dacă Ministerul Educației ne solicită feedback și urmărește, într-adevăr, îmbunătățirea metodologiei de concurs, va fi aceea ca profesorii evaluatori să nu fie din acea școală. Sunt de acord cu prezența cadrelor didactice în comisiile de evaluare, dar mi se pare mulot mai obiectiv ca respectivele cadre didactice să nu își evalueze foștii sau viitorii directori”, a spus Aurelia Dan.
D-na inspector general cum va explicati faptul ca unii candidati au obtinut la interviu nota sub 7? Va spun eu,trebuia sa fie cel ,, dorit”. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca erau si reprezentanti ai parintilor in comisiile de evaluare?/ RUSINE!!