Actualitate

Inspectorul de matematică Dorel Cosic a decedat în urma unui infarct

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud este în doliu după ce astăzi inspectorul de matematică Dorel Cosic (64 de ani) a decedat în urma unui infarct. I s-a făcut rău, a fost transportat la spital, dar a pierdut lupta cu viaţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Monica Buboly, a confirmat informaţia pentru Timp Online. “Suntem în stare de şoc. Ieri (luni -n.r.) am avut o şedinţă la care a participat şi dânsul, iar astăzi am aflat că a făcut infarct, a fost dus la spital şi a decedat. Transmitem condoleanţe familiei îndurerate şi regretăm şi noi că am pierdut un coleg”, a spus Monica Buboly.

”Astăzi, 22 noiembrie 2016, colegul nostru, Dorel Cosic, inspector școlar pentru matematică și informatică, a plecat într-o lume mai bună. Lumină lină pentru el și condoleanțe familiei…”, a transmis într-un mesaj ISJ Bistrița-Năsăud.

”În aceste momente dureroase, suntem alături de soția și copiii colegului nostru Dorel Cosic, exprimându-ne profundul regret pentru trecerea acestuia în neființă. Vom păstra cu respect și recunoștință, în inimile și sufletele noastre, amintirea unui om deosebit, de o aleasă noblețe, mereu pregătit să ofere celor din jur o vorbă bună și un sfat înțelept. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Rămas bun, prieten drag…” – președinte ALDE Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean.

”Există situaţii în care realizăm că în faţa morţii nu există alternativă şi conştientizăm fragilitatea fiinţei umane. Întregul colectiv al Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa deplânge dispariţia prematură a celui care a fost colegul Dorel Cosic, profesor de matematică şi inspector şcolar, un om remarcabil a cărui prezenţă ne va lipsi. Drum lin spre lumină, dragul nostru coleg! Condoleanţe familiei!” – CNLR

Dorel Cosic s-a născut la 23 martie 1952. A urmat cursurile Liceului nr. 2 Năsăud, pe care l-a absolvit în 1972. A urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul UBB Cluj-Napoca. A fost director al Liceului Electrotehnic Bistriţa (actualul Colegiu InfoEl) şi inspector şcolar. Avea gradul didactic întâi şi era expert în management educaţional. În ultimii ani a deţinut diverse posturi în cadrul ISJ, inclusiv cel de responsabil cu resursele umane. Din 2014, a revenit la funcţia de inspector de matematică.

Membru ALDE, Dorel Cosic a fost pe lista de consilieri județeni a partidului condus, la Bistriţa, de Ioan Ţintean, iar în această campanie electorală, pentru alegerile parlamentare, avea în responsabilitate o zonă a județului.

Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în pace!

23 comentarii

  • Draga Maria, te rog primeste din partea colegilor stomatologi, cele mai sincere condoleante! Mult prea repede… Sa aveti taria sa mergeti mai departe. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! Cu respect si tristete, Dr. Marius Nicolae Pop

  • Ce lovitura!
    Prieten de peste 30 de ani, coleg foarte bun 3 ani, om de aleasa omenie…!
    Sunt bulversat si regret profund plecarea lui…
    Sincere condoleante familiei +++

  • Cu totii deplangem plecarea prematura dintre noi a d-lui Cosic. A fost un OM de omenie, altruist si cu vorba buna.
    Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

  • Încă un cadru didactic care n-a apucat pensia! Tragicul și comicul în condiția celor din învățământ, nefericiții!

  • 1977-1981Dirigintele si indrumatorul meu si al celorlalti colegi din clasa XII A si ulterior XII C , de la Liceul Electrotehnic Bistrita. Un om de mare caracter, mereu cu zambetul pe buze ,si sufletul deschis.D-le diriginte Dumnezeu Atotputernicul sa te aibe in paza Sa!!!!!!!!Sincere condoleante familiei.

  • Draga Maria, grea povara ti-a lasat plecarea jumatatii tale, pe care cu siguranta atata lume o regreta si o plange…
    Sa-ti dea Dumnezeu putere sa ramai cu aceeasi verticalitate ca si cand sotul tau te-ar sprijini din lumea celor drepti!
    Condoleante, Dumnezeu sa- l odihneasca!

  • Este incredibil! Pe 21 noiembrie am primit ultima informație pe mail de la Dorel in legătură cu concursul Luminamath. Nimic nu prevestea tragicul eveniment ce urma sa se întâmple pe 22 noiembrie. A fost un coleg foarte constiincios. Dumnezeu sa-l aibă in grija lui iar familiei îi doresc sa-si găsească linistea si mângâierea!

  • Vreau sa impartasesc si eu sentimentul de tristete profunda care ma incearca de la aflarea acestei vesti.Desi l-am cunoscut relativ recent(din 2010),l-am pretuit in mod deosebit …Fie ca,acolo unde a plecat,spre infinit,sa-si gaseasca odihna vesnica pe masura sufletului sau mare!

  • dumnezeu sa-l odihneasca pe fostul meu coleg de facultate,pe prietenul meu pe care atat de devreme l-am pierdut!

Apasă aici ca să comentezi