Un șofer începător din Telciu a reușit o ispravă în cea de-a doua zi de Paști. În timp ce conducea pe DN 17 C dinspre Telciu spre Romuli, a pierdut controlul mașinii și a izbit un stâlp de la marginea drumului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, șoferul în vârstă de 18 ani din Telciu, ”din cauza neatenției, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate”.
”În urma accidentului o persoană, pasager în autoturism, a fost rănită ușor. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii din Năsăud efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat.
În zonă s-a circulat alternativ, pe un sens, iar polițiștii au dirijat traficul, până la remedierea situației.
in Romania exista o gama larga de indivizi care nu au niciun respect si carora nu ar fi trebuit sa li se dea dreptul de a conduce. Citeam nu demult ca in Maramures politia rutiera a dat peste 4500 de amenezi pt incalcari de reguli elementare de conducere.. Dca mai adunam ce se petrece in tara ajungem la concluzia ca majoritatea soferilor din Romania nu au niciun respect fata de viata altora. Orice motive s-ar invoca, lipsa de autorstrazi, etc, etc soferii trebuie sa inteleaga clar ca nu pot risca viata altora. Mi-as dori pe de o parte ca politia sa continuie sa ii scoata din trafic pe acesti criminali, pe de alta parte ca obtinerea permisului de conducere sa fie mult mai dura..
Sunt de acord cu tine Nicu, unii nu au respect nici pentru viața lor dar să mai aibă grijă de alții.
Chiar ieri, am asistat la o discuție legată de subiectul cauzei producerii accidentelor în care sunt implicați tineri, conducători auto începători. Am aflat astfel, că în țările apusene, conducătorii auto începători, nu au voie să conducă mașini puternice fără a fi asistați de un ”mentor” în primii trei ani de la obținerea permisului de conducere, având dreptul în această perioadă, doar la conducerea unor automobile cu putere de până la 60 de CP, care nu au posibilitatea dezvoltării unei viteze mari, caz în care pot să conducă fără asistență, câștigând astfel experiență, fără a exista riscul atât de nare al producerii accidentelor. Această atitudine a contribuit la reducerea drastică a numărului de accidente produse de către conducătorii auto începători și încă neexperimentați suficient. Mi s-ar părea o măsură potrivită a acțiunilor educației preventive. Din fotografia ce însoțește acest articol, pare că autoturismul implicat în accident este unul cu un motor puternic, care poate dezvolta o viteză mare pe o distanță scurtă în combinație cu lipsa de experiență a conducătorului auto de 18 ani, care nu știe că înainte de abordarea unei curbe trebuie să reduci viteza de rulare, ca să reduci consecința forței centrifuge !!!