Istoricul Marius Oprea: În comunism nu a fost nimic bun. E firesc să nu uităm şi să nu iertăm

De unde a început totul

„Mă gândeam deseori la ce s-a întâmplat cu mine, cu viaţa mea, cine sunt eu. Din păcate, Dumnezeu mi-a dat o bucăţică de creier în plus şi nu pot uita cozile la unt şi lapte de la 4 dimineaţa. Ajunsesem să-l urăsc pe fratele meu pentru că mă trimiteau ai mei la patru dimineaţa după lapte pentru el. Pentru mine, comunismul a devenit un soi de al doilea sânge pe care nu vreau să-l descriu cu ură, pentru că nu urăsc, dar nici cu nostalgie, cum fac foarte mulţi, doar să îl descriu, să povestesc ce s-a întâmplat cu noi, cu acest popor pierdut. Am intrat într-o paradigmă din care nu am mai putut ieşi”, a spus Marius Oprea.

De ce a început să caute morţii comunismului

„În 1990 am ajuns la Procuratura Militară ca să fac o plângere penală împotriva crimelor comunismului. Eram în faţa unui procuror care mă certa că vreau să intentez proces comunismului şi să aduc dreptate unor oameni care au murit şi el îmi spunea că nu se poate face nimic fiindcă nu există legislaţie. Atunci am inventat această paradigmă extrem de dureroasă pentru mine – sufleteşte vorbind – pentru că procurorii mi-au spus aşa: vorbeşti de crimă, dă-ne morţi. Iar eu m-am apucat să umblu pe dealuri, munţi şi să găsesc morţi. Şi le-am dus morţii pe masă. În faţa unei asemenea evidenţe, ei nu mai aveau cum face un pas înapoi. O autoritate a statului se trezea cu un cadavru. Eu aveam documente că oamenii respectivi erau împuşcaţi de securişti, dar le-am pus morţii pe masă. Eu le-am cerut şi eu i-am dus. A fost un război de uzură care a durat vreo trei ani şi nu a fost deloc uşor”.

Statul nu vrea să-şi recunoască crima. Sunt 516.862 de morţi

„Niciun stat nu vrea să îşi recunoască vina, iar eu pun semnul egal între Holocaust şi crimele comunismului şi asta supără pe foarte mulţi. Statul român ar trebui să plătească pentru cei pe care i-a băgat la închisori şi i-a ucis. Am făcut o evidenţă totală a victimelor: sunt 516.862. Dintre ele, prin săpături am găsit vreo 60 şi ceva. E tragic dacă noi nu suntem capabili ca popor să obligăm statul să îşi recunoască vinovăţia faţă de aceşti morţi. Asta nu e a bine. Singura întâmplare bună în asemenea situaţii când găsim morţii prin păduri, împuşcaţi, aşa cum i-am găsit şi pe cei din Nepos, e că îi ducem la familii, acasă. Când le ducem osemintele acasă şi când facem ectenia, Doamne Dumnezeule, asta e cea mai mare fericire. Pentru mine, a trăi în acest paradox să fii fericit că găseşti un mort e … nici nu pot descrie în câteva cuvinte ce trăim eu şi prietenii mei. Din această pricină mi s-a spus vânătorul de securişti. Eu nu am vrut să împuşc niciun securist, nu l-am găsit aşa, pe bune”.

În comunism nu a fost nimic bun

„În cărţile pe care le-am scris şi în ceea ce fac, am arătat dimensiunea criminală a regimului pe care foarte mulţi îl priviţi şi acum cu nostalgie şi spuneţi că înainte era mai bine pentru că regimul, statul, planifica totul, nu aveam nicio treabă cu conştiinţa. În comunism nu a fost nimic bun. Eu încerc să păstrez această relaţie de conştiinţă cu puntea noastră creştină, într-un fel. Nu a fost nimic bun atunci. Am fost obligaţi inclusiv să uităm şi ceea ce încerc eu să fac şi prin filme, şi prin cărţi, e să vă oblig să nu uitaţi. E normal, firesc să nu uiţi şi să nu ierţi. Dumnezeu poate ierta, nu noi. Noi, pe cei care ne-au făcut o viaţă amară şi ne-au adus în situaţia în care suntem şi azi în această nesfârşită tranziţie îi putem condamna. Dumnezeu să îi ierte şi noi să nu uităm. Aceasta este filosofia mea”.

Marius Oprea s-a născut la Tîrgovişte, la 22 mai 1964. Este licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Are specializări în arheologie şi istorie medie românească. Este doctor în istorie cu tema Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964). A publicat un volum pe teme de istoria vechilor cărţi româneşti (Plimbare pe Uliţa Tipografiei, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996) şi un volum de poezii (Solo de tamburină, Paralela 45, Piteşti, 2000), care a primit premiul de debut al ASPRO.

Între 1995 şi 1997, a fost consilier personal al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu, în problema elaborării legii pentru deconspirarea Securităţii, iar in perioada 1998 – 2000 a fost consilier la Preşedinţia României, şef al Compartimentului Comunicare.  În 2004 şi 2005 a fost editorialist la cotidianul Ziua. Este autorul a peste o sută de articole privind aspecte din istoria Securităţii, care au fost publicate în presă, difuzate la Radio „Europa Liberă” sau incluse în culegeri de studii şi publicaţii academice. Din aprilie 2006 este preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.

Conferinţa de marţi, de la Casa Cărţii „Nicolae Steinhardt” a fost organizată în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Lions Club Bistriţa şi Clubul Monarhiştilor Bistriţeni.

Cristiana Sabău