Actualitate

Iubirea etalată pe FB i-a dat de gol. Judecătoria Bistriţa a anulat licitaţia la care s-au înscris doi îndrăgostiţi

Judecătoria Bistrița a anulat o licitaţie organizată de executorul judecătoresc Ovidiu Laurenţiu Joldes pentru vânzarea unui teren din cauza unor fotografii postate pe Facebook. Bistriţenii Monica şi Iulian M., care datorează CEC Bank peste 200.000 de lei, au reuşit să dovedească în instanţă că persoanele care s-au prezentat la licitaţia pentru vânzarea unui teren care le aparţine se află într-o relaţie amoroasă şi că femeia s-a înscris de formă doar ca să-şi ajute iubitul să cumpere terenul la un preţ mai mic.

Debitorii au arătat în instanță fotografii și informații de pe Facebook din care reieşea că I. Mihaela Gabriela și S. Istvan Botond, cele două persoane care s-au înscris la licitaţia organizată de Ovidiu Joldes  pentru cumpărarea unui teren în suprafaţă de 3,229 mp, situat în intravilanul localităţii Bistriţa, strada Tărpiului, la preţul de pornire de 78.545.5 lei aveau o relație amoroasă, iar participarea femeii ”a fost una de conivență (în complicitate -n.r.)”, cu scopul de a-l ajuta pe iubit să achiziționeze terenul la un preț mic.

Prin sentința civilă nr. 4225 din data de 29 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 4580/190/2016 a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorii M. I. și M. M, în contradictoriu cu intimații CEC Bank SA, prin Sucursala Bistrița, I. Mihaela Gabriela și S. Istvan Botond și a fost anulat procesul verbal de licitație din data de 3 iunie 2016 și toate actele de executare ulterioare întocmite de BEJ Joldes Ovidiu Laurentiu.

Sentința a fost atacată cu apel de cei care câștigaseră licitația, acesta urmând să se judece la Tribunalul Bistrița-Năsăud, primul termen fiind în luna august a.c.

Potrivit clujust.ro, sentința arată cât de important este ce postăm pe contul de Facebook și că ”informațiile postate de utilizatori pe această rețea sunt destinate publicului și pot fi folosite și ca probațiune într-un dosar”.

„La a paisprezecea licitație ținută pentru valorificarea acestui teren, la data de 03.06.2016, au participat două persoane, numiții I. M. G și S. Istvan Botond, fiind numit adjudecatar d-l S. Istvan Botond, pentru suma de 50.000 lei, deși prețul de pornire era de 78.545,50 lei. Din capturile de pe site-ul de socializare Facebook, depuse la dosar de contestatori, rezultă că cei doi participanți la licitația din 03.06.2016 se află într-o relație personală, ce depășește stadiul unei simple „cunoștințe”, fotografiile depuse la dosar indicând că cei doi erau la momentul licitației parteneri de viață. (…) Întreaga argumentare a contestatorilor are drept punct de pornire relația personală exhibată de cei doi participanți la licitație pe site-ul de socializare Facebook, relația nefiind recunoscută de intimatul S. Istvan Botond la interogatoriu. În legătură cu fotografiile și informațiile oferite de contul personal de pe Facebook al intimatei I. Mihaela Gabriela, instanța a reținut că acestea relevă pe de o parte că intimata s-a declarat în perioada februarie 2016 – iunie 2016 ca fiind într-o relație cu intimatul S. Istvan Botond. De asemenea, fotografiile postate de aceasta pe rețeaua de socializare mai sus menționată îi indică pe cei doi în această perioadă ca două persoane foarte apropiate, împărtășind gesturi specifice unei relații de iubire.

În legătură cu aspectul probatoriu al acestor fotografii și informații, instanța și-a însușit opinia exprimată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o decizie de speță (decizia nr. 4546/27.11.2014, dată în dosarul nr. 144/43/2012, cu privire la caracterul postărilor realizate pe o rețea de socializare. Astfel, instanța supremă a reținut că vastitatea unei rețele de socializare precum Facebook presupune, raportat la natura, particularitățile și scopul acesteia, că utilizatorii nu dețin proprietatea spațiului efectiv de publicare, neputând estima și cu atât mai puțin controla întinderea acestui spațiu, care astfel capătă caracter public și accesibilitate potențială. Facebook este o rețea de socializare care prin natura sa este destinată accesului public/oricărui utilizator (utilizator existent – eventual „prieten”, utilizator nou – potențial „prieten” sau utilizator „intermediat”), în fața unui anumit număr de persoane, este o rețea informațională publică, receptivă perpetuu în web (internet), bazată pe un site web la care utilizatorii se pot înscrie și interacționa liber cu alți utilizatori, deja înscriși.

Rezultă așadar că informațiile postate de utilizatori pe această rețea sunt destinate publicului și pot fi folosite și ca probațiune într-un dosar” (…)

Instanța a admis contestația la executare formulată de contestatori şi a dispus ca cei doi amorezi să plătească soţilor M. 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, dar şi suma de 1000 lei statului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.