Jandarmii Detașamentului 1 Mobil Bistrița au desfășurat în ultimele 24 de ore mai multe acțiuni punctuale pe linie silvică, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos.
Acestea au fost organizate pe raza localităților Livezile, Leșu, Josenii Bârgăului, Ilva Mică și Strâmba.
Au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale: o amendă în valoare totală de 1.000 de lei pentru transport de material lemnos fără documente legale și două avertismente scrise pentru pătrundere în fondul forestier fără acordul proprietarului, respectiv transport de material lemnos fără documente legale (Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancționarea contravențiilor silvice).
Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și a fost predat în custodie Ocolului Silvic Josenii Bârgăului
Astfel de misiuni vor fi organizate de către jandarmi pe tot parcursul sezonului rece pentru prevenirea şi combaterea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos în aria de competență, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Gica Contra de Bistrita
Trist este faptul ca , DIN PACATE ACESTE CONSTATARI SUNT FACUTE DUPA CE COPACII SUNT DEJA pe drum … sau calea ferata … ” IN MIJLOACELE DE TRANSPORT ” … si care inapoi ” pe picior ” nu se mai pot pune, iar in locul celor defrisati… alti copaci pot apare doar dupa 80-100 de ani … daca-i mai replanteaza cineva !
Tzara asta ar trebui sa instituie fortze anume specializate, locate PERMANENT ( NU DOAR DIN CAND IN CAND ) acolo unde situatia operativa impune, SUB DIRECTA SUBORDONARE A JANDARMERIEI NATIONALE , CA ACESTI COPACI SA NU POATA FI TAIATI ILEGAL… ABSOLUT DELOC … ! Aia este masura eficienta … nu dupa … !
Asa cu astazi in aceasta tzara este organizata ” paza si protectia ” pedurilor, mediului si apelor … este de rasul rasului si este facuta anume parca, sa isi poata face ” smecherii sistemului ” … ” jocul lor murdar ” !
Maaa… in Canada sau America… ( DE EX ) NIMENI NU POATE AJUNGE LA LOCUL DE ” DEFRISARE ” … PTR CA IMEDIAT ESTE INTERPELAT SI INTORS INAPOI DIN DRUM , INAINTE DE A INTRA CATRE LOCURILE DE DELICBVENTA SILVICA, MEDIU SAU APE . Asta inseamna ca aceste forte sa fie acolo, la fata locului cu caracter permanent , cu dotarea si jiloacele necesare unei interventii oportune si eficiente !
Mult mai putin ar costa aceste forte , decat valoarea pagubelor create asa cum este organizata astazi ” paza si protectia ” ! Asadar DOMNILOR GUVERNANTI TREZITI-VA !
Jan
Pe la Telciu ce se mai aude !??? Sau credeți ca aia stau și dorm ?
Common law
Iar au prins niste amarati cu cateva crengi…
Stejarul
Se pare că sunt amendați cei cu căruța, cei cu trenul sunt ajutați…