Actualitate Social

„Jocul samurailor”, în toi, la Bistrița

Peste 40 de jucători de GO din țară și din străinătate și-au dat întâlnire la Bistrița unde se întrec zilele acestea într-un campionat național și internațional al celui mai frumos joc al minții. Sunt copii de la cluburi din Drobeta Turnu Severin, Botoșani, Vatra Dornei, București și Bistrița, dar și din Franța. .

Jocul de Go a fost inventat în China antică cu 4000 de ani în urmă. Există mai multe legende care vorbesc despre istoria GO-ului. Cea mai des întâlnită legendă este aceea care spune că Go -ul a fost inventat pe vremea împăratului Yao (2337–2258). Acesta fiind dezamăgit de lipsa de istețime a fiului său a cerut consilierului Shun să creeze un joc de gândire care să-i dezvolte băiatului său capacitatea de concentrare și să îl învețe tactica și strategia, atât de necesare în lupte.

Go-ul a ajuns și în Japonia în secolul VII, unde a devenit un joc popular și important începând cu secolul XIII. În Japonia a ajuns să fie considerat de samurai una din artele marțiale fundamentale, alături de kenjutsu (sabia), yo-do (tras cu arcul), battojutsu (lupta de pe cal), etc. În România jocul s-a răspîndit începând din 1982, când revista Stiință și technică a publicat o serie de articole de inițiere în GO. În 1985 apare prima carte Gheorghe Păun – „Inițiere în Go” și în magazine apare un joc cu tablă de carton și piese de plastic.


Într-o partidă de Go, dacă adversarul nu-ți oferă o provocare suficientă, calitatea jocului va avea de suferit, nu riști amărăciunea înfrângerii, dar nici nu ai satisfacția completă a victoriei.

În mod tradițional jucătorii de Go își prețuiesc adversarii. Un spirit de respect și politețe acompaniază orice partidă. Poate mai important decât toate GO-ul este un mijloc de comunicare între doi oameni, o dezbatere amicală, pro și contra. Fiecare piesă pusă pe tablă este o afirmație, cea mai coerenta afirmație pe care o poate face jucătorul si, în același timp, o reacție la dezbaterea în ansamblul ei. Fiecare mutare poate reprezenta un răspuns simplu sau subtil, o completare a altor afirmații sau un început de explorare a unui nou subiect.

Prin plasarea strategică a pieselor pe tablă, ambii jucători caută să construiască și să controleze un teritoriu mai mare. Rezultatul partidei este determinat întotdeauna de nivelul general al calității deciziilor. Toate mutările sunt vizibile pe tablă. Jocul este plin de acțiune și pasionant, trecând de la un front de luptă la altul pe măsură ce fiecare jucător urmărește un avantaj de poziție. Cu reguli incredibil de simple, dar cu o strategie care atinge nivelul de artă, Go-ul poate fi jucat de oricine, la orice nivel, fiind la fel de fascinant pentru începători ca și pentru marii maeștrii.
Există însă și campionate naționale și internaționale de Go.

Astfel, zilele acestea, orașul nostru găzduiește Campionatul Național de Juniori – la categoriile de vârstă sub 8, sub 10 și sub 14 ani, dar și a treia ediție a Campionatului Internațional de Go pentru Copii. Ambele sunt organizate de Clubul de Go Palatul Copiilor Bistrița la Grupul Școlar Sfânta Maria din Bistrița.

Pentru Campionatele Naționale, se joacă șase runde de calificare în sistem McMahon (timp de gândire 45 de minute), urmate de Turneul Final (timp de gândire 60 de minute).

« Noi facem Go aici, la Bistrița, de vreo 20 de ani. Nu avem probleme să-i convingem pe copii să practice acest joc. Problema e să-i convingem pe părinți să-i lase. Toți copiii vor să joace după ce află regulile. Părinții îi opresc uneori fiindcă nu știu ce înseamnă acest joc. Jocul de Go le folosește foarte mult copiilor. Se vede foarte ușor când ei au de dat examene. De exemplu, a fost o selecție la Colegiul Național Andrei Mureșanu pentru o clasă specială. Au intrat 13 copii dintre care 12 făceau Go. Noi știm că inteligența se formează cam până la 7 ani după care doar se ajustează, dar am observat că, atunci când copilul începe să joace Go la vârstă fragedă, de la 4-5 ani, își devansează frații mai mari chiar și cu 3-4 ani. Acest lucru demonstrează că Go-ul dezvoltă capacitatea de gândire, inteligența și el își devansează vârsta pur și simplu”, a declarat Teodor Vârtic, coordonatorul Clubului de Go de la Palatul Copiilor Bistrița și totodată organizatorul concursului găzduit de orașul nostru.

Concursurile se vor încheia marți.

Etichete

1 comentariu

  • Laura Avram , Mihai Serban si mai nou, fratii Darius si Denis Dobranis sunt copiii ce fac cunoscuta Bistrita peste tot in Europa prin rezultatele lor exceptionale la GO! Asteptam rezultatele concursului!
    Succes copii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS