Actualitate

Jumătate dintre cei trimiși în judecată de procurorii bistrițeni sunt șoferi care au încălcat regulile

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au trimis în judecată, anul trecut, 787 de inculpați dintre care aproape jumătate sunt șoferi care au încălcat regulile de circulație.

Potrivit raportului de activitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud din 2019, procurorii au avut de soluționat anul trecut 17.200 de cauze, mai puține cu 2,4% față de anul precedent.

Dintre acestea, 8291 au fost cauze noi intrate în 2019, iar 8909 erau cauze mai vechi, atât cu autori cunoscuți, cât și necunoscuți.

În toate unitățile de parchet din județ au fost soluționate 6783 de cauze. La acestea se adaugă 1366 de conexări și declinări, rămânând nesoluționate la sfârșitul anului 9051 de cauze din care 3772 cu autori necunoscuți.

Procurorii au trimis anul trecut în judecată 787 de inculpați în 687 de cauze cu 642 de rechizitorii și 45 de acorduri de recunoaștere a vinovăției. Dintre inculpați, 55 se aflau în stare de arest preventiv.

Cei mai mulți, 341, aproape jumătate din totalul lor, au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra siguranței circulației

Procurorii bistrițeni au mai trimis în judecată:

  • 172 de inculpați pentru infracțiuni contra persoanei (omor, tenativă de omor, ucidere din culpă, viol, violare de domiciliu, racolare de minori în scopul exploatării sexuale, etc.)
  • 102 pentru infracțiuni contra patrimoniului, aceștia fiind autori de furturi, tâlhării, înșelăciuni, distrugere
  • 28 pentru abandon de familie
  • 24 pentru pentru infracțiuni silvice
  • 15 pentru infracțiuni contra autorității
  • 10 pentru contrabandă
  • 9 pentru evaziune fiscală
  • 8 pentru fals
  • 6 pentru mărturie mincinoasă

Procurorii au instrumentat și patru cauze de corupție sau asimilate faptelor de corupție și au trimis în judecată cinci inculpați.

Prin infracțiunile ce au făcut obiectul trimiterii în judecată s-au reținut prejudicii de 4,8 milioane de lei și peste 61.000 de euro pentru recuperarea cărora s-au dispus măsuri asiguratorii de peste 240.000 de lei.

Au rămas nesoluționate 9051 de cauze dintre care 5279 cu autori cunoscuți și 3772 cu autori necunoscuți. Soluții de renunțare la urmărire penală s-au dat în 1221 de cauze.

În unitățile de parchet din județ au lucrat 17 procurori în primul semestru și 16 în al doilea, gradul de ocupare a posturilor fiind de 66,4%.

1 comentariu

  • mda, asta confirma ce credeam in Romania se conduce fara niciun respect fata de viata oamenilor. Asta am vazut pe toate drumurile din tara. Ar trebui pedepsiti in modul cel mai aspru cu puinta iar scolile de soferi supuse unui control draconic. Vorbim de viata noastra.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS