Actualitate Economie

Jumătate dintre primării au datorii. Edilii, sfătuiţi să ia credite şi să le plătească

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că primăriile pot lua credite pentru stingerea arieratelor în urma unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului care oferă facilităţi în acest sens. El a precizat că Rebrişoara şi Livezile au probleme mari şi că edilii trebuie să înţeleagă că nu mai pot angaja lucrări fără să le plătească.

”Guvernul a venit cu câteva măsuri să sprijine administraţiile locale care au intrat într-un anumit blocaj, odată cu acea ordonanţă care oferă facilităţi pentru angajarea unor credite. Vă dau un exemplu. Sunt două primării în Bistriţa-Năsăud care au probleme mari, Rebrişoara şi Livezile. Livezile a stins într-o jumătate de an peste 70% din arieratele preluate în iunie. A făcut eforturi mari să plătească din cele 30 şi ceva de miliarde, cred că suma datoriilor a rămas undeva pe la zece miliarde. Rebrişoara a rămas cu ele, n-a făcut absolut nimic. Guvernul vine şi sprijină angajarea unui credit prin care să rezolve aceste arierate. Ca prioritate din aceşti bani daţi pentru echilibrarea bugetelor locale Guvernul cere stingerea arieratelor. Până la urmă, sunt companii care au făcut lucrări pentru primării şi care nu şi-au încasat banii, care au conturi blocate şi dau oamenii în şomaj”, a spus Radu Moldovan.

Preşedintele CJ a adăugat că primarii trebuie să fie responsabili. ”Aşa cum CJ şi-a plătit arieratele la finalul anului, deşi aveam şi noi multe necesităţi, trebuie să înţeleagă şi primarii că nu mai pot angaja lucrări fără să le plătească. Înainte de a angaja o lucrare trebuie să aibă asigurate o finanţare şi un buget, să-şi rezolve toate problemele de plată. E valabil pentru toţi primarii, i-am informat pe toţi, le-am trimis adresa oficială primită de la vicepremierul Liviu Dragnea, care dă toate detaliile despre modalitatea de angajare a acestor credite. Inclusiv noi la nivelul CJ vom face până în 28 martie o evaluare să vedem dacă sunt facturi care ajung la maturitate de 90 de zile pentru a se putea înscrie în arierate. Dacă vom avea o sumă mai mare, şi noi o să facem demersuri pentru a profita de această ordonanţă. În momentul de faţă arieratele noastre sunt mici, sub un miliard, şi nu merită să facem documentaţie pentru această sumă”, a subliniat Moldovan.

La rândul său, directorul executiv al Direcţiei Economice din cadrul Consiliului Judeţean, Viorel Tiniş, a declarat că aproape jumătate dintre primăriile din Bistriţa-Năsăud au datorii.

”Multe primării au arierate, până la 50%, restul nu au angajat cheltuieli decât în limita în care au putut să şi finanţeze. Unele n-au realizat veniturile proprii şi automat au rămas datoare, foarte multe primării au rămas datoare în urma acelor lucrări de cofinanţare cu Compania Naţională de Investiţii sau alţi investitori de grup pentru lucrări de apă, drumuri. Ei au angajat lucrări în baza programelor, sumele n-au fost transmise de către ministere şi automat au apărut datorii. Ce i-a încurcat au fost alege programe pentru care n-au venit banii, nu din vina lor. Banii primiţi marţi de la CJ îi pot ajuta să mai scape de datorii. Pot lua împrumut din trezoreria statului cu o dobândă de cinci şi ceva la sută, pe o perioadă de cinci ani şi pot să depăşească acel plafon conform Legii 273 de 30%, pot merge până la 70%, pentru a scăpa de acele datorii. Inclusiv prin formularele de buget trebuie să-şi prevadă în primul rând din veniturile şi sursele pe care le au plata restanţelor şi apoi să prevadă alte lucrări. Multe primării, mai ales din zona de câmpie, n-au niciun sfert din câţi bani ar fi nevoie ca să funcţioneze, fără să mai facă şi alte lucrări. Şansa pe care o au e să facă studii şi să acceseze fonduri externe, pentru care vor fi nevoiţi să angajeze anumite împrumuturi până când îşi recuperează banii, pentru că orice cheltuială este eligibilă dacă faci şi dovada plăţii ei”, a spus Tiniş.

Etichete

4 comentarii

  • Domnule Moldovan,cine a facut datoriile la Rebrisoara ? Sa te ajutam sa ti aduci aminte?Atit USL ul cit si PDL ul s au folosit de Bodiu si l au lasat sa faca ceea ce a dorit.Si populatia din Rebrisoara este vinovata si acuma merita sa traga ponoasele.

  • Nu pot sa nu reamarc si sa dau si un sfat !

    Nu -l ajutati pe dl Redl cu niste proptele la cap pentru ca oboseste foarte mult sa-si tina capul buimacit de …… cu multe grade !
    Are deja multe candidaturi : Marinescu , Rusu ,Moldovan , si daca mai prinde una devine erou al consiliului judetean .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS