Justiţia ne-a făcut primăvara minunată

Nu mă pricep la fotbal, dar am avut de-a face cu unii dintre aroganţii din fotbal care astăzi sunt după gratii. Becali, Borcea şi MM, după care am alergat pe stadionul Gloriei să binevoiască să ne spună ceva despre meciurile în care au jucat Dinamo şi Steaua, au avut grijă să ne umilească în cel mai jalnic mod cu putinţă făcând aluzii la faptul că femeile nu au ce căuta prin preajma măriilor lor, nici a stadioanelor. Ca unii care nu aveau nicio altă meserie nu au înţeles niciodată că nici eu, nici alte fete nu alergam după ei de dragi ce ne erau, ci pentru că ne făceam meseria, obligaţi fiind de „fişa postului”.

În ce-l priveşte pe Jean Pădureanu, dânsul s-a purtat frumos, dar au fost destui lachei pe lângă, libidinioşi şi specializaţi în ironii de prost gust care nu aveau alte pasiuni decât să jignească de la înălţimea jeep-urilor pe care le conduceau în timp ce noi aşteptam, ca milogii, la panou, să binevoiască să ne spună ceva despre câte un meci. Ca ziarist, meu am urât fotbalul din această pricină şi nu numai. M-am săturat să văd cum banii publici se duc într-un sac fără fund de la Gloria cu concursul unor politicieni dubioşi care nu ratau cantonamente de luni de zile în străinătate unde se duceau fără să plătească nimic într-un soi de concedii prelungite, recompensă pentru că au spulberat miliardele  de la bugetul local. Eram convinsă că lucrurile sunt „aranjate” de câte ori îl vedeam pe Jean Pădureanu cu borseta pe la CL. Dovada cea mai bună că nu s-a priceput la managament postrevoluţionar este că niciodată nu s-a descurcat fără bani publici.

E mai puţin important acum ce titluri are şi cui a dat numele. Nu cred că e neapărat o temă cu care să ne batem capul. Până la urmă, pe toate le-a primit de la aceiaşi politicieni care au mâncat şi băut cu el prin cantonamentele Gloriei şi care au o cantitate impresionantă de vină pe care o cară după ei ca foşti securişti şi nomenclaturişti de vază ai oraşului. Îşi mai aduce cineva aminte de Mihai Belei, fost consilier local PRM?

Apropo, îşi mai aduce aminte cineva că Jean Pădureanu e şi membru PSD? În locul lui, aş fi refuzat orice titlu post-revoluţionar. În fond, nu a făcut nimic glorios. Povestea asta cu „a ţinut echipa” în divizia A sau Liga 1 nu e deloc onorabilă câtă vreme, cu aranjamente oneroase, a împiedicat alte echipe valoroase să ia campionatul şi să joace în străinătate. Mă întreb dacă domniei sale i-ar fi plăcut să existe un alt „nea Jean” în alt coţ de ţară care să-l faulteze tot timpul şi care să influenţeze bunul mers a orice. Mă mai întreb dacă i-ar fi plăcut să stea la porţile clubului vreo 50 de ani şi să aştepte să se pensioneze vreun predecesor al său. Să nu ştii să te retragi la timp e un alt mare păcat care cred că l-a influenţat decisiv în ultima parte din carieră. A ieşit ruşinos pe uşa din dos.

Curăţenia făcută de Justiţie în fotbal a determinat o schimbare rapidă şi radicală în acest domeniu, dovadă că merită sănu ne pierdem speranţa. Sunt încă semne că lucrurile se pot îndrepta. Bine ar fi ca toate domeniile să fie epurate de corupţi, nu doar politica şi fotbalul. Personal,  aş vrea să văd după gratii şi doctori şpăgari, şi profesori care cer bani, şi „fermieri” abonaţi la miliarde de la APIA, oameni din toate categoriile. Măcar să înceapă lumea să se teamă cu adevărat de închisoare dacă nu mai are conştiinţă şi nu se teme de Dumnezeu şi de osânda veşnică.

Într-o ţară profund religioasă în care ne batem pentru apă sfinţită şi ne omorâm la coadă la moaşte – într-o ipocrizie greu de descris în cuvinte, Justiţia rămâne, iată, singura noastră speranţă că lucrurile se pot îndrepta încetul cu încetul. Câtă vreme Biserica e înhăitată cu politicul, iar politicul e mână în mână cu fotbalul, cu economicul, cu tot ce vreţi, nu putem avea mari speranţe din această direcţie. În schimb, dacă Justiţia va continua să meargă pe drumul acesta, încă nu e totul pierdut.

Mă uitam aseară la jurămintele cu mâna pe Biblie ale miniştrilor. Mă întrebam dacă sunt atenţi la ce jură sau cred măcar un cuvânt din ce spun. Mă întrebam dacă, în timp ce făceau rapid semnul crucii ca şi cum ar mâzgăli pe o foaie de hârtie, sunt conştienţi de consecinţele unui jurământ. Am mari îndoieli că răspunsurile la toate aceste întrebări sunt afirmative. Mă rog, aşa să le ajute Dumnezeu!

Cristiana Sabău