Politică

Kelemen Hunor: Alegerile din 9 decembrie sunt cruciale pentru România şi UDMR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Bistriţa că noua majoritate care se va forma după alegerile de duminică va avea obligaţia şi responsabilitatea de a începe activitatea parlamentară cu pregătirea amendării Constituţiei, în opinia sa fiind nevoie de o nouă Constituţie.

„Noi, în această perioadă, încercăm să facem o mobilizare puternică pentru alegerile din 9 decembrie. Considerăm că aceste alegeri sunt cruciale pentru România, dar şi pentru UDMR. Anul viitor, în România, vor fi luate câteva decizii importante care nu vor fi repetate în fiecare an şi ele vor defini evoluţia societăţii din România şi direcţia în care va merge ţara noastră”, a spus Kelemen Hunor.

Un jurnalist a făcut observaţia că, în 2004 şi în 2008, UDMR nu avea concurenţă din partea altei formaţiuni a etnicilor maghiari. „Da, este o problemă, eu recunosc. Într-adevăr, asta este pentru noi o provocare în plus, dar sunt convins că ei (PPMT-n.r.) nu au cum să câştige niciun mandat şi nu vor lua prea multe voturi. Nu vor influenţa într-un mod foarte substanţial rezultatul alegerilor în ceea ce ne priveşte pe noi”, a spus el.

Kelemen Hunor a dat ca exemplu Bistriţa-Năsăud unde din partea PPMT candidează în Colegiul 2 Camera Deputaţilor Rhedey Emilia din judeţul Bihor: “La Bistriţa au trimis un om din Bihor. Vă daţi seama cum vor vota maghiarii de aici. În niciun fel”.

Kelemen Hunor a fost întrebat dacă nu se teme de o eventuală sancţiune din partea electoratului la alegerile de duminică pentru că UDMR a aplicat măsuri de austeritate alături de PDL. „Pe noi nu ne-a sancţionat electoratul nici la alegerile locale, în iunie, am trecut primul test. Noi şi când eram la guvernare şi am luat acele măsuri dure, care au fost necesare că altfel ajungeam în situaţia Greciei, am comunicat de fiecare dată. Nu spun că foarte bine, dar noi am explicat de fiecare dată de ce luăm acele măsuri dure, nu ca să-i chinuim pe oameni”, a spus el.

Kelemen Hunor a spus că un alt aspect care diferenţiază UDMR de PDL este acela că Uniunea nu a creat nicio coaliţie. „Noi nu ne-am schimbat denumirea, sigla, nu ne-am ascuns sub o altă identitate reală sau mai puţin reală. Eu nu vreau să dau acum exemple de ce au greşit foştii noştri colegi şi parteneri, dar există diferenţe semnificative şi uriaşe în ceea ce priveşte situaţia noastră şi situaţia lor. Există şi explicaţii. Eu cred că noi am depăşit acel moment în care sancţionarea era posibilă sau previzibilă. Am reuşit să depăşim fiindcă noi am comunicat ce facem, cum facem şi de ce facem”, a spus el.

Întrebat cum îşi explică atunci că multe sondaje dau UDMR sub pragul de intrare în Parlament, liderul USMR a spus că într-un eşantion de peste o mie de oameni sau chiar de trei mii nu pot fi suficienţi maghiari. „Nu trebuie să câştigi sondajele, ci alegerile. Nu stau relaxat dacă cineva ne dă 6,5%, nici nu mă panichez când sunt la 3-4% cu UDMR. În fiecare an aşa s-a întâmplat, şi în 2004, şi în 2008, dar, de fiecare dată, am trecut de 5%. Cu un efort şi cu o mobilizare bună, vom avea şi acum reprezentare”, a declarat Kelemen Hunor.

El a declarat că, anul viitor, noua majoritate, va avea „obligaţia şi responsabilitatea” de a începe activitatea parlamentară cu „pregătirea amendării Constituţiei”.

„Eu cred că, până la mijlocul anului viitor, trebuie să avem o Constituţie amendată şi, din punctul nostru de vedere, ar fi bine să avem o nouă Constituţie. Din punctul nostru de vedere, în zece ani, de când a fost ultima dată amendată Constituţia, am văzut care sunt problemele, defectele Constituţiei şi aceste slăbiciuni trebuie corectate. De aceea, eu cred că primul mare test al noului Parlament va fi amendarea Constituţiei  şi aici noi avem un proiect de amendare a Constituţiei pregătit încă de anul trecut şi care sigur că va fi nuanţat dacă va fi necesar şi sunt convins că acest proiect răspunde la toate provocările societăţii din România din această perioadă”, a spus Kelemen Hunor.

Întrebat la ce articole din Constituţie se referă atunci când spune că acestea trebuie amendate, Kelemen Hunor a răspuns: „La toate, nu există niciun articol care nu poate fi schimbat”.

„Sistemul politic trebuie pus la punct. Trebuie să luăm o decizie, vrem republică prezidenţială, semiprezidenţială sau parlamentară. Eu optez pentru republică parlamentară, dar acest lucru nu înseamnă că preşedintele nu poate fi ales prin vot direct că românilor le place să pună ştampila, să aleagă în mod direct preşedintele republicii, dar când vorbeşti de atribuţii, atunci trebuie să fie un preşedinte care are alte atribuţii decât în actualul sistem şi nu are nicio legătură cu persoanele care au fost în această de 23 de ani preşedinţi sau care vor fi”, a afirmat el.

Kelemen Hunor a mai spus că trebuie reglementat şi raportul între Parlament şi Guvern: ”Parlamentul nu trebuie să fie o anexă, o remorcă a Guvernului. Ordonanţele de urgenţă trebuie limitate, asumarea răspunderii trebuie limitată la maximum două pe an. Toată lumea a greşit, şi noi, nu spun că noi am evitat această instituţie constituţională sau de a merge cu asumarea în Parlament şi de a evita dezbaterea parlamentară. Foarte multe probleme de aici au plecat. Ordonanţele şi asumarea trebuie limitate”.

Liderul UDMR a mai spus că trebuie luată o decizie legată de ce fel de sistem vrea România să aibă, unicameral sau bicameral, el optând pentru cel bicameral cu atribuţii distincte pentru cele două Camere. „Un singur aspect trebuie să rămână în care cele două Camere au atribuţii comune, asumarea bugetului şi aprobarea contului de execuţie bugetară”, a spus Kelemen Hunor, adăugând că în noua Constituţi, trebuie reglementate raporturile între Preşedinte-Guvern, Preşedinte-Parlament, Curtea Constituţională- Parlament.

„Sunt multe aspecte care, după zece ani de zile, cel puţin din punctul meu de vedere, şi-au demonstrat ineficienţa. Conflictele politice izvorăsc din aceste probleme care, în Constituţie, nu sunt rezolvate. Nu e bine să fie nici albă, nici neagră. Trebuie lucrurile clarificate”, a spus Kelemen Hunor.

Un jurnalist a vrut să ştie dacă liderul UDMR crede că trebuie modificat şi articolul 1 din Constituţie. „Articolul 1, dar nu numai, mai sunt şi altele care sunt declarate sfinte în Constituţia României. Este un articol care spune că sunt aspecte care nu pot fi modificate de nimeni niciodată şi în niciun caz. Nu e bine. Constituţia a fost făcută de oameni, de Parlament, nu e o Constituţie creată de divinitate, de Sfântul Duh. A fost creată de om şi trebuie modificată de om”, a declarat el.

Liderul UDMR a spus că Uniunea nu pune în discuţie noţiunea de „stat unitar”, ci pe cea de „stat naţional”. „Nu punem în discuţie sintagma de stat unitar. Singura pe care noi am contestat-o de fiecare dată este sintagma de stat naţional. Cu unitatea nu avem nicio problemă. În ce priveşte statul naţional, UDMR crede că Constituţia trebuie să reflecte realitatea. Realitatea în România, vreţi sau nu vreţi, este că circa 10% din cetăţenii României nu sunt de etnie română. Tu poţi spune că e stat naţional, dar acest lucru nu reflectă realitatea şi interesele României nu stau în această sintagmă, fericirea românilor nu stă în această sintagmă, creşterea economică şi locurile de muncă nu stau în această sintagmă. Noi nu am contestat niciodată statutul de stat unitar. Când vorbim de articolul 1 vorbim doar de sintagma de stat naţional”, a comentat preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a fost întrebat dacă îşi menţine declaraţia potrivit căreia nu exclude intrarea la guvernare a UDMR alături de USL. „Eu nu exclud nimic sau aproape nimic, nici USL, nici ARD. Noi avem experienţă cu toate partidele politice, de fapt cu toate partidele politice pe care noi le considerăm partide democratice, dar nu vorbim în acest moment despre guvernare”, a spus el.

Preşedintele UDMR a subliniat că pentru Uniune prioritate în acest moment este să intre în Parlament şi să creeze „grupuri parlamentare puternice în ambele Camere” şi abia apoi să stabilească ce va face. „Orice formaţiune politică, orice om politic, când se prezintă la alegeri doreşte ca după alegeri să facă parte din Executiv. Nu veţi găsi un om politic responsabil sau un partid politic responsabil care nu doreşte acest lucru. Să nu îl credeţi pe cel care vă spune că doreşte să stea în opoziţie. Nu cred că există vreo formaţiune sau vreun om politic care doreşte să stea în opoziţie. Înainte de 9 decembrie, eu nu vorbesc de alianţe şi coaliţii. Eu sunt convins că avem şi experienţa şi înţelepciunea să găsim soluţii pentru stabilitate politică şi pentru proiectele importante dacă vom fi în Parlament”, a declarat el.

Kelemen Hunor a mai spus că UDMR are un program politic foarte bine pus la punct care s-ar putea transforma în program de guvernare. „Dacă ar fi posibil, acest program politic, electoral, ar funcţiona şi ca un program de guvernare. Dă răspunsuri la toate întrebările societăţii, la toate problemele unde Parlamentul are competenţe şi unde Guvernul are competenţe, de la cele fiscale, până la agricultură, mediu, educaţie şi sigur problemele comunităţii noastre, probleme specifice care niciodată nu se orientează împotriva cuiva, ci sunt gândite pentru a crea toate posibilităţile legale instituţionale pentru a păstra identitatea naţională, culturală, lingvistică, religioasă”, a spus el.

5 comentarii

  • Aha, iar jucati in deplasare…. La cata sete de Romania au ungurii, nu prea vad ca se vor linistii spiritele fara varsare de sange.
    Si de la noi va incepe cel de-al 3-lea razboi mondial.

  • E trist, ca dupa atata vreme nu ai invatat nimic aici in Ardeal. Cu instigarea la razboi si ura nu o sa rezolvi nimic, nu o sa devii un om mai bun. Daca doresti un razboi care nu ar duce nicaieri, inseamna ca nici macar pe semenii tai nu ii respecti. Iti doresc multa sanatate si intelepciune sa intelegi odata ca nimeni nu vrea sa puna „pamantul romanesc” in saci si sa-i care in Ungaria.

    • Ati vrut referendum, l-ati avut. Si-ati luat-o cum nu credeati. Apoi v-ati ofticat si ati aprins toate drapelele cu Stema Ungariei in pietele centrale din Romania. In locul Guvernului Roman v-as fi acuzat de instigare, v-as fi facut dosare penale pentru ura intre rase/popoare si v-as fi inchis. In locul Guvernului Maghiar v-as fi acuzat pe toti de tradare cu interdictia de a mai intra in Ungaria si de a mai utiliza aceasta limba vreodata. Sunteti o rusine pentru voi, noi si originile voastre. Aici va dati romani in fata noastra, secui in fata voastra si „Nem vagyok turista” in Ungaria. Unde va e coloana vertebrala mon cher? Hai, nu fii pufi ca te umfli. :))

  • Nu toti suntem secui, nu toti ardem drapele si nu suntem o rusine pentru nimeni. stai linistit ca nu ma umflu. si daca cumva „pusc” sa nu te stropesti cumva, daca tot suntem din acelasi oras. Iti doresc numai bine.

  • Fratilor ! ma-m saturat de capusele astea de unguri,ma e simplu Romania nu are nevoie de ei, ei au nevoie de Romania sa traiasca, sa munceasca, sa faca scoala ,sa se pensioneza si sa termine odata cu prostia asta a lor cu ARDEALU ca sa trezi IANCU si-i rau …….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS