Social

La Beclean a fost amenajat, cu implicarea Sanitas, un centru cu 120 de locuri pentru primirea refugiaților

(FOTO) Angajații Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Beclean, împreună cu cei de la Centrul pentru Persoane Vârstnice Nușeni au aranjat deja un centru de primire pentru 60 de refugiați la Centrul pentru Protecția Copilului Beclean și sunt în curs de finalizare a încă 60 de locuri pentru cei care fug din calea războiului.

Potrivit lui Titi Costin, lider județean al Sanitas Bistrița-Năsăud, inițiativa de organizare a unui centru de primire pentru refugiați aparține Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud. Duminică, în mai puțin de opt ore, în cursul zilei de duminică, centrul de primire a fost amenajat.

În cursul zilei de luni, s-a creat și un grup de lucru local care a continuat cu pregătirea a încă 60 de locuri.

”Colegii noștri de la CPV Nușeni, împreună cu cei de la CAbR Beclean, pe care îi numesc adevărați voluntari, la care s-au alăturat și o parte dintre angajații fostului CPC Beclean, gazda noastră (câțiva bărbați), am continuat să amenajăm încă 60 locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina.

În ajutorul nostru au venit oameni cu suflet mare din oraș și chiar din satele din jurul Becleanului. Părintele Claudiu Zinveliu și părintele Dorian Brașai din Beclean, ca întotdeauna, sunt alături de noi în aceste zile grele și le mulțumim. Sunt profund recunoscător Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Bistrița-Năsăud, președintei Cristina Mușină, care se alătură cu organizația ce o conduce acestei acțiuni de ajutorare a celor nevoiași prin donațile făcute. Membrii inimoși ai CJ Sanitas BN au pus mână de la mână bani pentru a cumpăra de urgență cele de strictă necesitate pentru dotarea centrului de refugiați. Sunt mândru de voi toți care v-ați înțeles rolul vostru în asistența socială”, a mai scris Titi Costin.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS