Actualitate Social

La Bistrița încă nu testăm, doar cumpărăm. Câți bani s-au cheltuit deja pe kit-uri

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a comandat kituri pentru depistarea Covid-19 prin sistemul electronic de achiziții publice. Acestea au costat nu mai puțin de 25.000 de euro.

Este vorba de 4 kituri de extracție acizi nucleici ADN/ARN inuPREP și de 20 de kit-uri VIASURE SARS-CoV-2 Real Time PCR Detection Kit (CE marked) care vor fi livrați de o firmă din București pentru 158.000 de lei (25.000 de euro). Achiziția s-a făcut prin metoda cumpărării directe. Firma din București s-a angajat să livreze cele patru kituri de extracție acizi nucleici ADN/ARN inuPREP în două-trei săptămâni, iar cele 20 de VIASURE SARS-CoV-2 Real Time PCR Detection Kit (CE marked) într-o săptămână, acceptând pentru contract plata la 60 de zile.


Potrivit autorităților, a fost comandat și un aparat de tip Real Time PCR pentru spital. Acesta costă peste 600.000 de lei conform unor informații care se vehiculează în spațiul public, aparatul urmând să sosească în jurul datei de 10 aprilie 2020.

Testele de diagnostic molecular sau “Real Time PCR” – aceasta este varianta de testare pe care autoritățile române o folosesc pentru a confirma cazurile de Covid 19. Capacitatea de testare a unei țări nu depinde numai de numărul de teste cumpărate de fiecare stat, ci și de alți factori importanți. Adică laboratoarele. La noi sunt 35 de locuri în care se pot face aceste teste. În fiecare laborator trebuie să fie aparatură specifică pentru testele Real Time PCR și, nu în ultimul rând, personal care să fie pregătit să lucreze cu aceste dispozitive. Achiziționarea de aparate noi nu ar crește, însă, peste noapte capacitatea de diagnosticare.

Cătălin Apostolescu, epidemiolog la „Matei Balş, a declarat pentru Recorder: „Nici nu contează câte aparate avem pentru că, potrivit expresiei, nu avem nemţi la tunuri. Nu oricine laborant sau medic de laborator poate lucra pe aceste aparate. E nevoie de o pregătire specializată. Oamenii aceştia nu sunt în toată România, de unde să vină?“.

În prezent, testele PCR se pot efectua în șapte centre de boli infecțioase din țară: București – la spitalele Victor Babeș și Matei Balș, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova. Pe lângă laboratoarele Ministerului Sănătății, mai sunt și două laboratoare private care prelucrează teste doar la cererea autorităților.

În data de 15 martie a.c, Spitalul a mai cumpărat cu circa 28.000 de lei (6400 de euro) o izoletă, targă de transport cu protecție biochimică, tot de la o firmă din București

8 comentarii

  • Dar acum 2 saptamani nu era identificat un aparat nou nout Real Time PCR la DSV si ziceau ca o sa il foloseasca spitalul? Sau s-a pierdut pe drum si trebuie cumpărat altul?

    • La noi se testeza doar cei decedati… nu-i asa raducule??? Hai spune ca doar tu conduci spitalul judetean!!??

  • Mai CARCOTASULE chiar si acuma ai glume proaste . Esti un inconstient de inalta crasa.
    Potoliti-va fratilor nu mai este de glumit.

  • Incompetența și corupția își spun cuvântul. În ianuarie când se știa ce urmează Radu Moldovan măsluia 4,6 milioane de euro ca să radă drumuri perfecte și să le cârpească la loc. Acum două săptămâni cumpărau cele mai scumpe 4.000 de măști din lume la preț mărit de 100 de ori: în ianuarie 50 de bani bucata, în martie 50 de lei bucata. Acum spitalul de pe Alba Iulia e full, urmează să vedem cum va gestiona DSP-PSD această situație. Până rezolvă ei cu testarea riscăm să avem zeci de morți cu zile în BN. Doamne ferește-ne să nu devenim Suceava 2.

    • Având in vedere că sectia de boli infectioase de pe str. Alba Iulia are o capacitate redusă de internare a cazurilor cu simptome de Covid-19, in aceste momente critice de extindere a epidemiei, cea mai bună solutie ar fi redeschiderea spitalului de pe Bulevardul Independentei din Bistrita unde să fie internate cazurile cu afectiuni usoare si medii. De asemenea tot aici ar putea fi amenajate cateva saloane de terapie intensivă dotate suplimentar cu echipamente si aparatură adecvată de ventilatie artificiala pentru tratarea afectiunilor grave de Covid-19. In felul acesta s-ar evita introducerea cazurilor grave de Covid-19 in sectia ATI din Spitalul Judetean de Urgentă.

  • Asta știu să facă autoritățile. Cumpărături foarte scumpe pe banii noștri care apoi nu sunt folosite la nimic. Avem deci două aparte Real Time PCR, unul la DSP unul la Stațiune. Nu folosim niciunul că nu se pricepe nimeni să lucreze cu ele și mai cumpăram unul cu încredințare directă. Cât face 25% din 600.000 de lei în euro? Ca să nu mai punem la socoteală că la spital au mai cumpărat un aparat de testare rapidă acum 10 zile care doar chiturile de Covid-19 le mai aștepta în rest analiza orice mucus și rezulta prin eliminare cauza decesului. Fără curte ce conturi, fără să te bată nimeni la cap că ai aparatură și nu o folosești. Să mai cumpere zic încă două din același loc că poate lei face o reducere. Să pună unul în hol la Prefectură și unul în hol la Consiliul Județean. O să-și facă unii Miami Bici acasă după criza asta.

  • In urmă cu aproximativ două săptămâni, Răducu se lăuda că va dota sectia de boli infectioase de la spitalul judetean cu un aparat de diagnosticare moleculară RT-PCR (Real Time PCR) a cazurilor de infectie cu Covid-19, fără să stie despre ce este vorba. In primul rând e nevoie de personal calificat, deoarece metoda este laborioasă si costisitoare.
    Pentru asta se recoltează exudat faringian și apoi se prelucrează în laborator, cu ajutorul unui aparat special care lucrează cu anumite kit-uri de testare specifice (consumabile medicale). Prin urmare „kit”-urile nu sunt componente ale aparatului. Secretiile prelevate sunt introduse intr-un dispozitiv al aparatului care după procesare, transmite rezultatele către calculator. Testul acesta făcut corect, stabilește cu precizie dacă virusul COVID-19 este sau nu prezent în organismul pacientului. Obținerea rezultatului durează câteva ore.
    Inschimb, mai exista un un test rapid, care se face prin recoltarea unei cantități foarte mici de sânge (pot fi câteva picături luate prin înțeparea unui deget). Acesta este mai ușor de făcut și de interpretat, asemănându-se cu un test de sarcină. Dispozitivul de testare este produs de mai multe companii de dispozitive mediale din Europa și Asia. Acest test nu stabilește prezența virusului în organism, ci prezența anticorpilor, ceea ce îl face să fie mai puțin precis decât testul PCR. Practic, dacă un pacient a fost infectat cu numai câteva zile înainte de testare, organismul nu a început să producă anticorpi, iar testul va ieși negativ, deși pacientul are coronavirus. Aceste teste nu pot avea valoarea unui diagnostic cert, ci pot servi doar ca metodă preliminară de triere, dublată ulterior de un test RT- PCR. Rezultatul unui astfel de test rapid se obține în aproximativ 15 minute.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS