Actualitate Recomandări

La Bistriţa se va înfiinţa, în colaborare cu UMF Târgu Mureş, un colegiu universitar pentru viitorii asistenţi medicali

Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş vor face practică şi chiar rezidenţiat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa după ce Senatul UMF a fost de acord să intre într-un parteneriat cu unitatea medicală din judeţul nostru, iar la Bistriţa va fi înfiinţat şi un colegiu universitar pentru asistenţi medicali, a informat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

Potrivit acestuia, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a supus dezbaterii Senatului UMF Târgu Mureş colaborarea cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, iar membrii acestuia au fost de acord.


„Cu UMF Târgu Mureş vrem să mergem mai departe şi să deschidem o extensie a UMF la Bistriţa ca să se poată pregăti în special asistentele medicale. În prezent, avem şcoli postliceale private în care se pregătesc asistentele medicale şi înţeleg că, la concursurile organizate pe posturi, se prezintă câte 20 de absolvenţi de la aceste şcoli şi nimeni nu ia concursul”, a spus şeful CJ, lăsând să se înţeleagă faptul că pregătirea profesională a asistenţilor medicali în aceste şcoli private lasă mult de dorit.

Preşedintele CJ şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, vor merge săptămâna viitoare la Târgu Mureş pentru o discuţie concretă cu reprezentanţii UMF.

În oraşul Bistriţa a mai funcţionat un astfel de colegiu însă în colaborare cu UMF din Cluj.

„Noi am avut colegiu universitar la Bistriţa. El a funcţionat vreo  10 ani cu rezultate extrem de bune. Au venit universitarii, am creat aici un corp didactic cu responsabilităţi. Colegiul acesta a fost atât de performant încât a luat-o înaintea Clujului, iar cei de acolo, văzând că pierd teren în favoarea Bistriţei, l-au retras şi l-au dus la ei crezând că se va dezvolta foarte bine. Însă noi am constatat că cei interesaţi de acest colegiu, care veneau la Bistriţa din satele din jur şi din Maramureş sau Vatra Dornei, nu au mai mers la Cluj. La fel şi pacienţii din zona aceea vin tot spre Bistriţa. Colegiul nu a mai funcţionat, s-au înfiinţat tot felul de şcoli postliceale sanitare care nu mai dau calitatea care a fost înainte”, a declarat într-un interviu acordat Timp Online prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

11 comentarii

  • Trista realitate ! Actualii absolvenți ai școlilor private habar nu au de meserie ! Li se iau banii si nu învață nimic din păcate ! Sa speram ca apare si o școala serioasă la Bistrita !

    • Domnisoara sau doamna Claudia, cine este de vina ca elevii ,studentii(unii) nu invata nimic sau aproape nimic…? De ce si-au ales o profesiune atat de grea dar atat de nobila? Sa ajuti oamenii, sa incerci sa-i vindeci, sa-i faci sa se simta mai bine, sa-i salvezi uneori… Ce poate fi mai frumos, mai nobil ? Oare ce i-a manat pe acesti tineri sa-si aleaga o astfel de profesie ce presupune altruism, empatie,” sange rece”, manualitate si multa dragoste pentru orice fiinta? Cu respect, Dr. Marius Nicolae Pop

    • Stimate dle dr. Pop , o vina mare au si cadrele didactice: daca elevii/studentii nu invata sa nu le dea note de trecere!

  • Da-da. Bravo radule. Ca un social democrat ce esti, da in cap initiativei private. Zici ca suntem in anii stalinismului : invatamantul burghezo mosieresc e cangrenat, e putregaiul societatii, bla-bla, scoate neprofesionisti. Dar ia spune Radule tu ce interese ai atunci cand dai cu zel in invatamantul privat? Hmmm? Asa doar de dragul social-democratiei? Baietii tai de la stat o sa ia taxe de 7000 pe an, cum e la Cluj, privatii o sa mearga cu taxe normale. Si pana la urma tot piata castiga…

  • Există școală postliceală sanitară DE STAT pentru asistenți medicali, fără taxă de școlarizare, la Liceul Sanitar! Vă tot aberați aiurea. Și se și învață acolo. Doar care nu rezistă se transferă la privați.

  • Cine i-si doreste cu adevarat sa profeseze in aceasta meserie invata indiferent de scoala urmata ,facultate sau postliceala .Dar trebuie facute eforturi uriase pentru a acumula foarte multe cunostinte , pentru ca meseria de asistent este pluridisciplinara , inveti acum ceva care poate nu iti va fi de folos niciodata sau poate peste un anumit timp, dar tu trebuie sa stii lucrul respectiv.Eu consider ca cine vrea sa profeseze in acest domeniu ii trebuie multa daruire, empatie si de asemenea multe cunostinte , care obligatoriu le mai acumulezi si dupa ce termini studiile pentru ca medicina este in continua schimbare , mereu apar noutati si trebuie ssa te pui la curent cu toate noutatile .

  • Privat sau stat??? Pai profesorii de la privat nu sunt cadre medicale si asistenti la stat? Cum e profesorul așa e și ucenicul, nu stii ce sa il inveti, nu are ce învăța…. Iar practica , cei de la privat unde o fac, nu tot în același loc ca si cei de la stat? Cine are conștiința, si dorința de a fi cadru medical – asistent sau medic va învăța indiferent dacă e la stat sau la particular

  • Ce spune d-l Buta ? Pacienti din Maramures si Vatra Dornei vin la spital la Bistrita ? Mai, mai… Adica bistritenii ,,fug” la Cluj si Mures si ce sa vezi, cei din judetele limitrofe vin la Bistrita, cea renumita pentru serviciile sale medicale.
    Vise placute, in continuare d-le Buta.
    Probabil va pregatiti, ca la retragerea din functia de director de spital, sa va continuati activitate de profesor (??), poate chiar de sef al acestui colegiu universitar.
    Dar, bineinteles, suntem convinsi de altruismul dvs. !

  • E foarte usor sa blamezi aruncand cu laturi in munca cuiva, in special in necunostinta de cauza, cu atat mai mult cu cat cuvintele emana de la unul al carui apogeu educational il reprezinta meseria de chelner. Sigur, nu poate emite judecati de valoare in domeniul educatiei.
    Cat despre celalalt protagonist ros de pizma, nu are rost sa ne batem capul atata timp cat prezinta realitati trunchiate.
    De ce nu spuneti adevarul? De ce nu spuneti ca la concursurile pe posturi majoritatea care promoveaza sunt absolventi de la privat?
    Ca interesul dvs e doar sa denigrati asta se intelege!

  • La concursul la care s-au prezentat douazeci candidati, parte din subiecte au fost in afara bibliografiei de concurs.
    Promovabilitatea a fost, in consecinta…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Lore Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS