Actualitate Recomandări

La Bistrița vor fi instalate stații de monitorizare a parametrilor de mediu

La Bistrița vor fi instalate mai multe stații de monitorizare a calității mediului atât în exterior, cât și în interior, Primăria Bistrița alocând suma de 7320 de lei pentru achiziția acestora prin proiectul ‘’Zero Carbon Cities”. Stațiile vor furniza informații care să permită administrației să ia măsuri și să elaboreze proiecte cu impact asupra mediului.

Cu suma menționată se va face și instalarea și punerea în funcțiune a 10 stații de monitorizare a mediului (uRADMonitor A3 pentru exterior) și 8 stații monitorizare aer (uRADMonitor SMOGGIE -CO2 pentru interior).

Stațiile uRADMonitor SMOGGIE-PM sunt produse și distribuite de o companie românească din Timișoara, și sunt dotate cu tehnologia necesară pentru a oferi măsurători la standarde internaționale.

uRADMonitor A3 este o stație fixă, automată de monitorizare, care urmărește 11 parametri de mediu importanți. Oferă o capacitate de detectare mai mare inclusiv pentru variațiile mici și poate declanșa alarme automate dacă se ating praguri predefinite, îmbunătățind timpul de reacție, reducând în același timp costurile de intervenţie. Are 7 senzori de înaltă calitate care urmăresc 10 parametri de mediu. Un senzor măsoară temperatura aerului, presiunea barometrică și umiditatea, altul compușii organici volatili, un senzor de dispersie laser de înaltă calitate este utilizat pentru a detecta concentrația particulelor PM2.5 în aer. Mai are doi senzori electrochimici pentru formaldehidă și ozon, un senzor infraroșu NDIR pentru CO2. Există de asemenea un senzor de zgomot.

SMOGGIE este o stație de monitorizare automată și fixă a calității aerului. Aceasta dispune de conectivitate Wifi pentru a trimite măsurătorile privind calitatea aerului către cloud în timp real. Nu are un ecran, funcționează ca un monitor, iar datele pot fi vizualizate de la distanță pe un computer sau pe un dispozitiv mobil.

Mulți dintre parametrii măsurați pot avea un impact negativ asupra sănătății, variind de la alergii simple la diferite forme de cancer.

  1. VOC sau compuși organici volatili sunt o clasă de substanțe care se evaporă la temperatura camerei. Fiind
    substanțe diferite pot fi responsabile pentru o categorie largă de tulburări, inclusiv probleme respiratorii, alergii sau
    slăbire a sistemului imunitar la copii. Unele substanțe VOC sunt responsabile pentru formarea de smog, iritații ale
    ochilor, nasului și gâtului, dureri de cap și probleme de concentrare. În circumstanțe extreme, pot apărea complicații
    mai severe, cum ar fi afectarea ficatului, a rinichilor și a sistemului nervos central sau apariția cancerului
  2. Particulele PM2.5 se referă la particule mici cu un diametru de până la 2,5 microni. Aceste particule pot pătrunde adânc în plămâni, provocând alergii, boli respiratorii și cardiovasculare.
  3. Formaldehida este un gaz toxic, incolor, cu un miros dulce, care rezultă din arderea materialelor pe bază de carbon. Se găsește în incendiile forestiere, în evacuarea automobilelor și în fumul de țigară. Este un compus alergenic și un compus carcinogen cunoscut care poate provoca efecte grave asupra sănătății, în funcție de concentrație și expunere. Chiar și în cantități mici de peste 0,1 ppm poate irita ochii și nasul și poate agrava simptomele astmului.
  4. Dioxidul de carbon este un gaz mai greu decât aerul. În cantități mici de până la 5000 ppm (0,5%) poate provoca dureri de cap, letargie, încetinirea capacității intelectuale, iritabilitate, tulburări de somn. În cantități mai mari poate provoca amețeli, pierderea vederii, auzului sau a cunoștinței. Aerul curat conține între 360 ppm și 410 ppm de CO2.
  5. Nivelul zgomotului poate avea un impact asupra activităților noastre zilnice și poate provoca dureri de cap, letargie sau poate afecta abilitățile noastre intelectuale. Cu cât poluarea fonică este mai mică, cu atât mai bine.

În prezent, avem o singură stație urbană de monitorizarea calității aerului, aceasta fiind amplasată la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, în Parcul Municipal.

9 comentarii

  • Dupa cate stiam (eu!) exista o lege care interzicea fumatul in interior . Oare nu se mai aplica ? A fost abrogata? Daca nu , atunci Smoggie asta ce rost are ? Vad ca nu are alarma . Pare-se ca nu poate fi folosit nici ca senzor de incendiu…Celelalte uRADMonitor, care par a fi in numar de trei si au sistem de alarmare ar putea fi utile numai daca se vor monta in zone cu poluare mare cum ar fi „portile” de intrare – iesire (Independentei , Calea Moldovei). Ei , si apoi ce facem fratilor? Aflam raspunsul , poluare cat cuprinde si , si ? Binenteles ca anulam alarma! Vorba celebrului comisar de la Piatra Neamt : caz inchis . Spun pe romaneste ca sa inteleaga lumea pentru ca renumitul comisar vorbea romgleza…

  • Singura masura care poate diminua , chiar elimina ca acesti compusi organici volatili sa nu mai fie trasi in plamanii nostri , este lumea vie care ne inconjoara sub forma VEGETATIEI.
    Iata de ce am urlat ani de zile ca drujbasii din Primarie sa o lase mai moale cu amputarea copacilor.
    Bistrita in ultimele trei mandate ale fostului primar a pierdut peste 1000 arbori de aliniament si dintre blocuri.
    Cunosc foarte bine subiectul pt. ca noua luni in 2010 am facut parte din comisia de taieri-toaletari a primariei cu statut de invitat.
    Am depus in repetate randuri scrisori adresate administratiei, am conceput si un proiect cu cei 1000 de copaci de aliniament si mobilierul aferent lor .si am cerut replantarea a tot ce s-a pierdut si refacerea locasurilor acoperite de dale.
    Se stie cat de importanta este fotosinteza pe care doar arborii o produc prin care de fapt se face schimbul intre oxigen si noxele aspirate de acesti copaci necesara hranirii lor prin frunze iar noi primim la schimb oxigenul necesar vietii noastre.
    Nu exista nici un aparat modern pe lumea asta care sa absoarba noxele decat numai arborii si arbustii.
    Am cerut impreuna cu colegii de la B-ta Civica si implementarea noului CADASTRU VERDE al orasului prin care copacii, iarba, arbustii si perimetrele verzi sa fie sub protectie maxima si inventariate in acest scop..
    Lucrurile se schimba in bine si deja a inceput plantarea celor 320 arbori tineri aflati la DSP.

    • Dl. Balan ,asa de curiozitate, ati vazut in C.R.Vivu cum s-au toaletat copacii?Nici o diferenta fata de mandatul trecut,dar presupun ca daca e alt primar acum e perfect.O zi buna sa aveti.

  • Pe langa acesti senzori era foarte important sa se masoare radiatile;
    α, ß, γ si ; si radonul .Acestea sunt mult mai periculoase din toate punctele de vedere. Si este plin in aierul care il inspiram, inclusiv in casele noastre.Este principala cauza la majoritatea bolilor.

  • Aveti mare dreptate d-le Balan . Dar odata arborii plantatii nu ar trebui sa se considere ca treaba s-a terminat . Acestia mai trebuie si ingrijiti . Invit pe reprezentantii Primariei care se ocupa sau ar trebui sa se ocupe de acest sector sa viziteze parculetul din zona „casa alba” (Independentei Sud) unde multi arbori ornamentali sunt atacati de o ciuperca care in curand o sa-i termine pe toti. Asisderea s-a intamplat in Parcul Mare unde a fost labirintul realizat cu buxus , acesta fiind distrus din neglijenta celor (i)responsabili. Poate in cadrul Primariei ar trebui infiintate posturi de horticultori/floricultori/peisagisti. Solutia propusa de catre d-l Balan este buna dar numai pentru sezonul vegetativ al arborilor . Iarna dragilor smogul produs pe Independentei nu poate fi absorbit decat de plamanii celor care merg pe jos. Am verificat!

  • Stimate LEO. Am notat si voi transmite mai departe omului nostru de legatura din Primarie exact pe ceea ce ati descris mai sus . O Zi Buna !

  • Domnule CORNELIU aveti dreptate.
    Sper ca voi reusi impreuna cu colegul de la primarie care se va ocupa peste putin timp de soarta copacilor sa oprim astfel de activitati barbare contrare legii @4 Spatii Verzi.
    Asa este au fost ciuntiti 4-5 castani insa s-au si plantat vreo 15 tot pe Roman Vivu in locasurile goale.
    Va anunt ca numai de o saptamana a sosit la primarie TOMOGRAFUL ARBORICOL cumparat din Germania si cerut de Bistrita-Civica.
    Comanda a fost ceruta insistent de mine de ani de zile si cu asta speram noi sa nu se mai amputeze arborii pana nu vor fi verificati de aparat.
    Avem speranta ca vom schimba lucrurile cat de repede. Aceasta e batalia mea. O Zi Buna !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS