Actualitate Recomandări

La ce renunță Primăria Bistrița din proiectul de modernizare a centrului

Proiectul de amenajare şi modernizare a Pieței Centrale din Bistrița, în valoare de 16 milioane de euro, a suferit unele modificări acceptate și de societatea civilă care nu fusese inițial de acord cu ”mineralizarea” zonei.

Primarul Gabriel Lazany a spus că avut o întrunire cu Asociația Bistrița Civică și a ajuns la un consens.

”Este depus pentru finanțare un proiect de reconfigurare a centrului istoric. Se modernizează pietonalul, pavajul și partea carosabilă. Am avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Bistrița Civică să discutăm vizavi de proiectul din jurul Bisericii Evanghelice, acea celebră mineralizare a zonei, și am ajuns la un consens, un proiect care să fie și verde. Eliminăm cele două pârâuri prevăzute în zona Bisericii Evanghelice și pe pietonal. Este prevăzută desființarea locurilor de parcare din toată zona istorică. Dacă vrem să absorbim banii europeni și să implementăm proiectul, eu cred că nu e o soluție rea. Pe strada Nicolae Titulescu se va circula pe sens unic și se va face pistă de bicicletă. Probabil vom face o parcare unde este sediul SVSU acum”, a spus primarul Bistriței într-o emisiune la postul local AS TV.

În urmă cu zece ani, Primăria Bistrița a organizat un concurs de soluţii pentru proiectul ”Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală – municipiul Bistriţa” în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Transilvania. Competiția a avut ca scop selectarea celor mai bune proiecte pentru amenajarea şi modernizarea Pieţei Centrale pe o suprafață de 2 hectare. Au intrat în competiţie cinci propuneri, iar juriul format din cinci membri – arhitecţi, profesori universitari, cu vastă experienţă în domeniu – a desemnat drept variantă câştigătoare pe cea propusă de Planwerk Cluj-Napoca.

Soluția aleasă prevedea pietonalizarea pieţei şi reunificarea ei spaţială, eliminarea parcărilor, a unei părţi semnificative a vegetaţiei şi a unor obiecte sau amenajări amplasate dezavantajos, readucerea la suprafață a vechii incinte fortificate, amenajarea unui curs de apă integrat în pavaj cu jeturi montate la nivel de călcare pe traseul canalului care străbătea piaţa pe latura sudică, amplasarea unei fântâni pe poziţia aproximativă a vechii aducţiuni de apă (colţul de nord-est al pieţei).

De asemenea, firma a mai propus reorganizarea componentei vegetale, iar zona nordică să aibă un caracter predominant mineral. S-a mai propus păstrarea castanilor de dimensiuni mari, iar în latura sudică a pieţei o grădină urbană.

În 2018, Consiliul Local Bistriţa a adoptat, după 6 ore de discuţii în comisiile reunite şi în plen, cu 14 voturi pentru şi 6 împotrivă, documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ”Modernizare Piața Centrală” pe baza documentației elaborată de Planwerk. Finanţarea investiţiei ar trebui să se facă din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul de stat, bugetul local și din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie. În sală au fost prezenţi aproximativ 35 de bistriţeni care au protestat faţă de soluţia aleasă pentru modernizarea Pieţei Centrale. Ei au afișat pancarte cu mesajele ”Vrem cadastru verde”, ”Lăsaţi copacii”, ”Respectaţi legile de mediu”, ”Nu sacrificaţi spaţiul verde”, etc.

În 2019, se aducea în spațiul public informația că municipalitatea este dată în judecată după ce Partidul Verde a strâns peste 5000 de semnături de la localnicii care nu erau de acord cu ”așa-zisa modernizare a Pieței Centrale. O parte dintre semnături au fost adunate din mediul online. Nemulțumirea oamenilor era că mai mult de jumătate din cei 104 arbori existenți vor fi tăiați, rondourile cu flori vor fi desființate și perimetrele înierbate la fel.

Conform ecologiștilor, astfel, temperatura la sol va crește în lunile de vară între 4 și 6 grade, ceea ce va crea un disconfort major bistrițenilor. De asemenea, va crește și gradul de poluare al zonei prin emisiile de noxe și particule de la autovehicule.

Proiectul a fost depus la Agenția de Dezvoltare Nord-Vest pentru finanțare. Din suma totală de 16 milioane de euro, 14 milioane sunt eligibili și 2 neeligibili, conform unor documente prezentate de Gabriel Lazany în campania electorală.

5 comentarii

  • Un primar nou – cu-o sapă de laz,
    Defrișează Bistrița ca pe-un izlaz.
    Sătui de-acest târg «corcodușier»
    Vom planta în centru – un palmier,
    Iar pe străzi – vom avea cocotieri,
    Să scăpăm de urși «corcodușieri».
    Din lemn parfumat — de chiparos
    O să-ți cioplim un coșciug frumos,
    Deși meriți mult mai mult de-atât,
    Bistrița – brad mândru – doborât!

    17
    5
    • Zidul Cetății este cea mai veche și valoroasă parte a Bistriței .
      Zidul cumva a reușit să scape tuturor dezastrelor, pe porțiuni a reușit să scape de decretul pricipelului Austriac carea vrut să-l dărâme integral, a reușit să scape furiei comuniștilor însă se pare că nu reușește să scape de acești noi administratori inconștienți ai orașului. Zidul Cetății trebuie restaurat și pus la adevărata valoare printr-un sistem de lumini monumental. Pentru protejarea lui trebuie interzis accesul autovehiculelor pe străzile Dogarilor, Mihail Kogălniceanu, Ecaterina Teodoroiu și Barbu Lăutaru, și trebuie încurajat pe aceste străzi doar accesul pietonilor și bicicliștilor, împreună cu pista de biciclete și aleia de pe valul de pământ de apărare din Parcu Mare vor face o buclă agreabilă de plimbare cu bicicletele și pietonală. Aceste străzi pot fi incluse în traseul Turistic de timp Urme de Pași numit ” Pe urmele Cavalerilor ” care cuprinde străzile Dogarilor-Mihail Kogălniceanu- Ecaterina Teodoroiu-Barbu Lăutaru-C R Vivu-Bisticioarei-Crinilor-I Slavici- Subcetate până la ruinele primei Cetăți a Bistriței de pe Dealul Cetății acolo unde se vede acum antena de telefonie mobilă.
      https://www.youtube.com/watch?v=pVN89ZQt0hQ

      1
      4
  • Am fost cel care am depus acum 7 zile o alta petitie in CL cu dorinta de a fi audiat in fata consilierilor sa le spun si lor ca nemultumirile raman deschise fata de asa zisa modernizare a Pietei Centrale.,insa am fost invitati de domnul Primar
    LAZANY si la o discutie in biroul dansului si am mai avut anterior o alta discutie cu doamna Viceprimar Stere. De mentionat ca domnul Primar a fost deschis la cele expuse de noi si timp de 1ora si 10min. ne-a ascultat pe cei trei reprezentanti ai ecologistilor. asoc. Bistrita civica si Asoc. comerciantilor din piata Centrala-Pietonal.
    Am tinut cu dintii de fiecare copac si perimetru inierbat .
    Situatia din proiectul initial din vremea lui Cretu era catastrofala si elimina aproape tot ,iarba,rondouri si vreo 75 de copaci.
    Va transmit ca dupa discutii cu plansele pe masa am reusit cu bunavointa domnului Primar sa pastram iarba de jur imprejurul Bisericii acel covor destul de costisitor care s-a plantat de vechea administratie tot asa dupa interventii multe cu dureri de cap.
    Speram sa ramana amandoua rondourile de flori sau cel putin unu cel spre statuie.
    Dispar copacii pe aliniamentul SUGALETE si dinspre fatada Primariei unde mai raman trei tei spre Politia Locala . Se vor planta si noi aprox 12 copaci in scuarele din dreptul statuii.
    Atata am putut face pentru cei 5.000 de bistriteni dragi noua care au semnat petitia si s-au impotrivit pe fata cu semnatura si curajul raspunderii. Nu cu alte comentarii inutile si chiar jignitoare adresate chiar noua celor civici care niciodata nu am urmarit nici cel mai mic avantaj.
    Totul s-a facut si se face pentru protectia mediului si sanatatea urbana.

    4
    5
  • Si acuma reamintesc Bistritenilor marea ticalosie din vremea administratiei OTC privind aceste aspecte .
    S-a organizat asa cum ni se spune in articol si o falsa Dezbatere Publica unde bistritenilor li s-a spus numai ca avem cinci variante fara sa poata insa sa le vada sa isi spuna parerea si personal primarul alesese deja din pixul rosu unul singur proiectul cel mai distructiv .
    Astfel toate articolele din legea descentralizarii publice au fost incalcate nu mai vorbesc de transparenta si alte discutii.
    Drept urmare au fost iniitiate dupa aceste inselatorii strangerea de semnaturi de la populatie si in premiera pentru oras au fost depuse in timp record cele 5000 semnaturi.
    Transmit tuturor semnatarilor un gand bun din inima, VA IUBESC si gestul vostru nu a fost zadarnic.

    1
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.