Actualitate

La centrele de vaccinare din Bistrița începe rapelul. Când se deschid noi centre și reîncep programările

Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud nu va deschide luni cele două noi centre de vaccinare pe care le-a anunțat, unul la Bistrița și altul la Beclean, iar atunci când o va face, cel mai probabil în jurul datei de 15 februarie, nu va mai exista centru dedicat vaccinării cadrelor didactice.

”Nu se deschid cele două centre pentru că s-au făcut replanificări ale celor din serviciile esențiale, ale celor sub 65 de ani. Acum sosește vaccinul AstraZeneca și sper să deschidem în 15 februarie cele două centre din Bistrița și Beclean pentru vaccinare cu AstraZeneca, destinată celor până la 55 de ani. Centrul pe care îl vom deschide la Bistrița – al treilea – nu va mai fi destinat profesorilor, va fi pentru populația 18-55 de ani, bolnavii cronici și serviciile esențiale”, a declarat medicul Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, luni începe rapelul la cele două centre de vaccinare din Bistrița.

”De luni începe rapelul la cele două centre de faza doi, dar și în spital este rapel. Pentru doza întâi se face acum cu Moderna. Pfizer mai primim doar pentru rapel, iar Moderna pentru doza întâi, iar de săptămâna viitoare – eu sper să ne ținem de program de data aceasta – să fie AstraZeneca. Dacă vom da drumul cu cele două fluxuri, probabil vom vaccina zilnic 120. Dar încă nu știm exact”, a mai declarat șefa DSP Bistrița-Năsăud.

În prezent, pe platforma informatică nu se mai pot face programări, toate locurile fiind deja ocupate.

”Cred că din 10 februarie se vor putea face din nou programări pentru vaccinări începând cu data de 15 februarie. Acum nu mai sunt locuri, însă, dacă se vor deschide cele două centre, din 10 lumea va putea să se programeze. Există foarte mult interes pentru vaccinare”, a mai spus ea.

Potrivit directorului DSP, din 15 martie vor mai fi deschise încă 2-3 centre, iar din 1 aprilie toate centrele care au fost pregătite: ”Cel puțin aceasta este intenția, însă totul depinde de câte doze de vaccin vom primi”.

2 comentarii

  • Uite centrul nu e centrul, se cam face alba – neagra cu sanatatea populatiei. Ma uitam deunazi pe harta centrelor nationale de vaccinare. Suntem printre ultimele judete in care nu exista centre de vaccinare decat in resedinta de judet. Oare ceilalti au chiar asa o importanta joasa in ochii administratiei?

    • Sunt situatii si mai grave. Uitati-va pe harta si veti vedea ca in alte judete NU exista centre de vaccinare in resedinta de judet. Exemplu: Constanta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS