Actualitate

La înălțime! CSM Bistrița a promovat în Liga Națională. Cum au sărbătorit fetele (VIDEO)

ACTUALIZARE Pe drumul de întoarcere de la Hațeg, acolo unde echipa de handbal CSM Bistrița a remizat cu CSM Cetate Devatrans și a obținut o promovare istorică în prima ligă, fetele antrenate de Horațiu Pașca au dat drumul la petrecere.

În autocar, Andrada Maior-Pașca, Magdalena Paraschiv & Co au cântat și au dansat, una dintre melodiile preferate fiind ”Ce frumoase sunt amintirile”. Ele au postat pe Facebook și un filmuleț:

+Iulia, Magda si Oana fără Facebook ! Chiuzan F. Alexandru

Posted by Andrada Maior-Pasca on 9 Aprilie 2016

Ultimul meci al sezonului are loc la Sala Polivalentă, miercuri 20 aprilie, când handbalistele vor celebra promovarea alături de publicul bistrițean.

Aici o galerie foto de la meciul cu Deva

”Felicitări echipei, antrenorilor, suporterilor și nu în ultimul rând Consiliului județean Bistrița-Năsăud cu președintele Radu Moldovan de departe cel mai entuziast susținător al CSM Bistrița. O reușită meritată, care compensează criza fotbalului local și care ne demonstrează că în Bistrița se poate face performanță sportivă atunci când toți factorii responsabili se implică cu adevărat. Viitorul sună bine pentru handbalul bistrițean feminin!”, a spus prefectul Ovidiu Frenț.

csm bistrita promovare deva 2 csm bta la hateg 3 csm bta la hateg 4 csm bta la hateg

ȘTIREA INIȚIALĂ După 19 victorii din tot atâtea posibile, liderul Seriei B din Divizia A la handbal feminin, CSM Bistrița, a remizat în deplasare, la Hațeg, în derby-ul cu principala contracandidată la promovare CSM Cetate Devatrans din etapa a 21-a. Gazdele au condus la pauză cu 12-8, însă CSM Bistrița și-a revenit iar la final tabela a arătat 18-18.

În urma acestui rezultat, fetele antrenate de Horațiu Pașca au acumulat 55 de puncte (golaveraj +278), la fel ca Deva, și au promovat matematic în Liga Națională cu o etapă înainte de finalul campionatului. Chiar și în cazul unei înfrângeri în ultima rundă, CSM Bistrița nu mai are emoții, deoarece în duelul cu Deva a înregistrat numai rezultate pozitive: victorie la 8 goluri în tur și egal în retur.

La meci au asistat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, și primarul comunei Lechința, Romeo Florian.

”O comunitate, o echipă, un vis împlinit: CSM Bistrița în Liga Națională de handbal feminin. A fost un meci de infarct. Acest scor ne asigură promovarea și începând din acest moment Bistrița și bistrițenii sunt din nou în prima linie a sportului de masă din România. Felicitari fetelor, antrenorilor, galeriei si tuturor suporterilor echipei. Este o bucurie incredibilă. A fost foarte greu, dar s-a terminat cu bine. Sunt fericit că proiectul ”CSM Bistrița în Liga Naționale” se îndeplinește și că putem oferi momente plăcute de petrecere a timpului liber iubitorilor sportului din Bistrița, care au din nou o echipă în prima ligă, de această dată la handbal feminin. Bistrițenii vor putea vedea la Sala Polivalentă jucătoare de top al handbalului mondial. La 10 ani de la promovarea echipei masculine, iată că în premieră echipa de handbal feminin reușește să ajungă în Liga Națională și probabil va stabili și un record istoric: promovare fără înfrângere”, a declarat președintele CJ Radu Moldovan.

În ultima etapă a sezonului, a 22-a, în care CSM Cetate Devatrans stă, CSM Bistrița joacă pe teren propriu cu Național Brașov – miercuri 20 aprilie. La finalul partidei, la Sala Polivalentă va fi sărbătorită accederea pe prima scenă a handbalului românesc.

Celelalte meciuri din etapa a 21-a: SCM Pitești – CSM Slatina 26-37, CSU Oradea – ACS Sepsi-Sic Sf. Gheorghe 26-24, ACS Avram Iancu Arad – CSU Reșița 25-43, Național Brașov – CSU de Vest Timișoara. SC Mureșul Tg. Mureș a stat.

Aici clasamentul complet și programul meciurilor.

csm bistrita 9 apr 16 1 csm bistrita 9 apr 16 2 csm bistrita 9 apr 16 3 csm bistrita 9 apr 16

5 comentarii

  • FELICITARI,avem echipa in LIGA NATIONALA !!!!! Este o mare realizare si o mare mandrie pentru noi bistritenii, cei iubitori de sport si nu numai ! Au muncit mult atat fetele cat si antrenorii,felicitari! Felicitari si portarului Caragea care in penultimele meciuri a aparat doar ea exceptional alaturi de echipa facand senzatie! Felicitari si portarului Cetateanu care face echipa foarte buna cu Caragea! Ne mandrim ca avem portari buni,de exceptie si jucatoare foarte bune,de exceptie,tineti- o tot asa! !! Bafta mai departe! !!

  • Felicitari fetelor ,au muncit mult si au meritat sa intre in liga ! Pacat ca nu le- au premiat asa cum se cuvine,stimulentul nu tine in balonase,confetii si alte rahateluri. Totusi au intrat in LIGA! Sunt fete,au necesitati si au muncit mult mai ales acele fete care au adus pe culmi clubul si judetul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS