Actualitate

La mulți ani, salvatorilor! Ceremonie pe pietonal de Ziua Pompierilor (FOTO)

De Ziua Pompierilor, pe pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița a avut loc un ceremonial militar-religios la care au luat parte prefectul Ovidiu Frenț, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, primarul Ovidiu Crețu, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, col. Iulian Berdilă, subprefectul Terente Ciui, viceprimarul Cristian Niculae, șefi de instituții.

Șeful ISU Bistrița, col. Constantin Florea, le-a înmânat distincții celor care s-au remarcat prin activitatea lor și le-a urat tuturor cât mai puține situații de urgență și profesionalism maxim în intervenții.

1-ziua-pompierilor-2016 2-ziua-pompierilor-2016 3-ziua-pompierilor-2016 4-ziua-pompierilor-2016

Prefectul Ovidiu Frenț le-a transmis pompierilor bistrițeni, de ziua lor: ”Este foarte nimerit ca în centrul cetății noastre să aibă loc această ceremonie p-rin care vă sărbătorim pe voi, cei care sunteți aproape de noi în fiecare zi. Sașii bistrițeni care au înființat prima formație de pompieri voluntari în cetate spuneau: ”Îl onorăm pe Dumnezeu, dar îl apărăm pe cel care e aproape de noi”. Acest lucru îl faceți în fiecare zi, aveți o medie de 30 de intervenții pe zi și aproape 1.000 pe lună, ceea ce demonstrați de ce cetățenii vă consideră atât de importanți și de ce aveți încrederea lor maximă. Logo-ul dvs., Audacia et devotio, adică curaj și devotament, se aplică zilnic, acest lucru a fost demonstrat din plin de ISU Bistrița. Succes în îndeplinirea tuturor misiunilor! Vă spun cu onoare: vă salut, vă mulțumesc, La mulți ani!”.

AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII

5-ziua-pompierilor-2016 6-ziua-pompierilor-2016 7-ziua-pompierilor-2016 8-ziua-pompierilor-2016

”La mulți ani pompierilor bistrițeni! Am avut bucuria să particip la ceremonialul ocazionat de Ziua Pompierilor, motiv cu care vreau să le transmit salvatorilor bistrițeni, aprecierea și respectul nostru, al cetățenilor județului Bistrița-Năsăud și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Vă mulțumim că existați și că aveți grijă de noi și de cei dragi nouă!”, a postat pe Facebook președintele CJ Radu Moldovan.

La sediul ISU Bistrița, dar și în subunități, a fost organizată Ziua Porţilor Deschise, cu acest prilej pompierii militari prezentând exerciţii demonstrative specifice (de stingere a incendiilor, de acordare a primului ajutor calificat, de căutare-salvare, etc.), expunând, totodată, autospecialele de intervenţie, echipamentele, accesoriile din dotare şi aspecte din activitatea pompierilor bistriţeni. Pentru cei mici a fost deschis atelierul ”Pompier pentru o zi”, iar personalul Inspecţiei de Prevenire a organizat un punct de informare preventivă, unde au fost distribuite materiale cu recomandări specifice şi furnizând cetăţenilor informaţii menite a le proteja viaţa şi bunurile.

Marți 13 a fost și Ziua informării preventive. Desfăşurate sub sloganul ”Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. ISU Bistrița a avut un punct de informare în centrul istoric, dar şi în cadrul subunităţilor în contextul Zilei Porților Deschise, unde ofițeri și subofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire au distribuit pliante, broşuri, flyere şi afişe cuprinzând măsuri de prevenire specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă. De asemenea, s-a desfășurat un concurs pentru copii din domeniul situațiilor de urgență, câștigătorii fiind premiati cu şapte rucsacuri oferite de către E.ON România.

Ziua Pompierilor are o semnificaţie istorică. În urmă cu 168 de ani, în 13 septembrie 1848, trupele otomane invadau Bucureştiul. Pe Dealul Spirii, în calea lor, au stat peste 150 de pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu. Deşi raportul de forţe a fost în defavoarea militarilor români, lupta şi sacrificiul lor au făcut ca ziua de 13 septembrie să devină Ziua Pompierilor.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS