Economie Sănătate

Leacurile băbeşti, la modă. O femeie din Şintereag face bani vânzând „elixirul longevităţii”

O femeie din Şintereag a încropit o mică afacere cu plante de Aloe vera. A început să le cultive în locuinţa proprie şi acum deţine peste 20 de plante cu o maturitate mai mare de trei ani, numai bune pentru recoltat frunze din care se prepară tincturi. O astfel de plantă costă 300 de lei, dar aduce beneficii enorme pentru sănătate, fiind considerată "elixirul longevităţii".

Camelia Manciu din Şintereag ne-a declarat că a descoperit plantele de Aloe vera în urmă cu mai mulţi ani când a început să le cultive în locuinţa proprie.

“Nu am o seră, le cultiv în casă. Am peste 20 de plante cu o maturitate mai mare de trei ani ale căror frunze pot fi culese şi folosite şi altele mai mici. Având foarte multe, am decis să le vând fiindcă nu mai am loc în casă de ele. Pe cele peste trei ani le dau cu 300 de lei, dar preţul celorlalte porneşte de la 50 de lei bucata. Am cumpărători fiindcă e o plantă foarte bună, cu efecte extraordinare pentru sănătate. Eu prepar tincturi care au numeroase beneficii”, ne-a declarat Camelia Manciu.

Planta cu frunze late, cărnoase şi grele poate ajunge la o înălţime de până la un metri şi are nevoie de un loc luminos şi însorit, ferit de curenţi de aer sau ger. Aloe este o planta nepretenţioasă, preferă un sol uşor, aşa că pământul trebuie amestecat cu cărbune de lemn şi cu fârmituri de cărămidă. În perioada de iarnă, se ţine la 12-14 grade C, în locuri luminoase, iar vara, are nevoie de multă căldură, soare şi umezire moderată.

Frunzele sunt bogate în vitamina C şi microelemente. Cercetările ştiinţifice au arătat ca sucul din frunze are o acţiune bactericidă şi antiseptică. De aceea, rănile tamponate cu suc se vindecă mai repede, la fel ca şi arsurile, ulcerele varicoase, abcesele şi dermatozele.

În medicina populară, sucul şi frunzele se folosesc în cazuri de anemie, astm bronsic, ulcer stomacal şi duodenal, gastrită cronică şi scăderea imunităţii. Aloe măreşte efectul influenţei plantelor care sunt consumate în acelaşi timp cu sucul ei, de aceea în medicina populară se folosesc des preparate complexe, cu mai multe componente.

Sucul se prepară înainte de folosire, uneori se fierbe timp de 3 minute, ca să poată fi păstrat 2-3 zile. Prepararea produselor cosmetice la domiciliu se bazează pe aceleaşi principii ca şi în reţetele pentru sănătate: se folosesc frunzele cele mai mari, de jos, care se şterg de praf, dar nu se spală, apoi se ţin în frigider 7-10 zile.

Vechii greci foloseau Aloe vera pentru vindecarea a numeroase boli interne sau externe, egiptenii o foloseau pentru regimurile de întreţinere a frumuseţii şi pentru îmbălsămarea morţilor, iar medicina chineză o numea “medicamentul armoniei”. Ruşii numesc această plantă “elixirul longevităţii”, iar indienii americani o cunoşteau ca fiind “vindecătorul tăcut”. Medicii antichităţii, Dioscoride şi Plinius preţuiau foarte mult proprietăţile terapeutice ale acestei plante. În acele vremuri, în Europa, sucul de aloe costa foarte mult. Se spune că, din cauza aloei, Alexandru Macedon a încercat să cucerească o insulă pe care se cultiva această plantă din care băştinaşii făceau un suc cu proprietăţi tămăduitoare.

Aloea este un dezintoxicant natural care stimulează imunitatea organismului. Conţine şase agenţi antiseptici şi este un excelent analgezic natural. Acţionează ca un antiinflamator natural şi accelerează vindecarea prin creşterea afluxului de sânge în piele. Stimulează refacerea ţesuturilor afectate, funcţia celulelor nervoase şi regenerarea celulelor postoperator. Are remarcabila proprietate de a penetra ţesuturile în profunzime, substanţele conţinute reuşind să treacă prin toate straturile pielii. Această însuşire o face extrem de eficientă în cosmetică. Alifiile cu aloe dau umiditate pielii, protejează împotriva arsurilor de soare, a înţepăturilor de insecte, a tăieturilor şi sunt eficiente în tratarea acneei şi a psoriazisului.

Aloea este, în acelaşi timp, un foarte eficient bactericid, fungicid şi antiviral, fară a avea efecte secundare. Datorită conţinutului crescut de vitamine, enzime, minerale şi aminoacizi, este folosită şi ca supliment nutriţional. Preparatele cu aloe sunt de ajutor persoanelor cu sistem imunitar slăbit: oameni în vârsta, pacienţi cu cancer sau SIDA. În general, influenţează pozitiv toate procesele patologice însoţite de o deficienţă imunitară.  Stimulează capacitatea vizuală şi procesele metabolice, dă energie organismului. Ajută la refacerea organismului după intoxicaţii şi după iradieri.

2 comentarii

  • Sunt foarte mulțumită de calitatea televizorului, este excepțional din toate punctele de vedere, raport calitate pret excelent. Recomand cu drag aceasta marca de televizor. Multumesc Domo sunteți de incredere!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS