Actualitate Economie

Lecţia de „generozitate” a puterii, bazată pe date incorecte. Primarii „trădători”, omişi din calcule

PSD Bistriţa-Năsăud ne spune, printr-un comunicat, cât de generoasă cu opoziţia este formaţiunea politică aflată la conducerea judeţului spre deosebire de PDL care, vezi Doamne, nu a fost aşa. Din lungi tabele anexate comunicatului, aflăm că judeţul e împărţit între cele două formaţiuni care, după pricepere, şi-au dat mai mult sau mai puţin la gioale.

În 2011, ne spun social-democraţii, PDL avea 21 de primari de comune în funcţie, iar PSD cu şase mai mulţi, adică 27. Cu toate acestea, primarii PDL din Budacu de Jos, Cetate, Chiochiş, Dumitra, Dumitriţa, Ilva Mare, Ilva Mică, Bistriţa Bârgăului, Lunca Ilvei,  Maieru, Matei, Măgura Ilvei, Nuşeni, Rodna, Runcu Salvei, Şintereag, Telciu, Uriu şi Zagra au împărţit 11,3 milioane de lei, în timp ce 27 de primării conduse de PSD au fost obligaţi să se mulţumească cu suma de 2,7 milioane de lei, însă nu toţi.

Banii daţi primăriilor conduse de PSD au fost împărţiţi între 11 comune întrucât ceilalelalte au primit zero lei la buget. De mila puterii portocalii au beneficiat Căianu Mic, Ciceu Giurgeşti, Ciceu Mihăieşti, Chiuza, Josenii Bârgăului, Rebra, Milaş, Monor, Nimigea, Târlişua şi Budeşti. Tot în 2011, de la bugetul judeţului nu s-a dus niciun leu spre primăriile Bistriţa şi Beclean, conduse de edili PSD, în timp ce Năsăudul în fruntea căruia era Dumitru Mureşan (PDL), a primit 1,2 milioane de lei. PDL a dat jumătate din sumă şi la Sîngeorz-Băi, oraş condus de Roland Venig (PSD).

În 2014, mai spune Biroul de presă al PSD Bistriţa-Năsăud, adică în ultima şedinţă a CJ, de la bugetul judeţului s-au dus 3,3 milioane de lei către cei 26 de primari de comune membri PDL şi 5,9 milioane de lei către cei 20 de primari de comune PSD.

De ce nu este potrivită comparaţia? Simplu! Anul 2011 nu a fost unul electoral, aşa cum este 2014 în care banii de la buget devin un instrument de control în mâinile cui îi împarte. De asemenea, sunt scoase din calcul cele patru oraşe care, anul acesta au primit bani mulţi de la CJ şi, cel mai important, sunt asimilaţi „opoziţiei” primarii care şi-au trădat partidul pe listele căruia au candidat, deşi ştie toată lumea care este adevărul în acest caz.

De exemplu, strâns cu uşa de păcatele copiilor, primarul din Dumitra, Gheorghe Bălăjan, a uitat de iubirea faţă de Ioan Oltean şi a trecut la PNL. Recompensa? 275.000 de lei la buget. Primarul din Budacu de Jos, Florin Simionca, interesat de licitaţiile pentru deszăpezirea drumurilor judeţene mai mult decât de onoarea sa, a schimbat şi el tabăra contra sumei de 200.000 de lei. Primarul din Dumitriţa, Vasile Moga, plin de râvnă să găzduiască la el în comună şedinţe de Colegiu prefectural, s-a ales şi el cu 100.000 de Aurel Horia Ilva Micalei. Primarul din Ilva Mică, Aurel Horea, mare aplaudac pe la întrunirile USL a căpătat şi el la buget 200.000 de lei, în timp ce ultra bogata comună Maieru, considerată cândva fieful lui Ioan Oltean, a primit 150.000 de lei după ce primarul actual a înţeles cum stau lucrurile.

Să ajungem acum şi Prundu Bârgăului unde Doru Crişan a luat cea mai mare felie din tortul bugetar alocat opoziţiei din simplul considerent că el nu a făcut niciodată parte din PDL. A defilat cu USL încă din prima zi în care a câştigat Primăria Prundu Bârgăului, pierdută de actualii guvernanţi după ce candidaţii PSD şi PNL s-au certat ca şi chiorii. La fel stau lucrurile şi cu Primăria Târlişua condusă de un om care nu are nici măcar o legătură imaginară cu PDL, cu atât mai puţin una reală.

Am putea continua la nesfârşit cu exemplele însă cele prezentate deja credem că sunt edificatoare. Grav este faptul că partidele politice au impresia că banii de la buget – proveniţi din contribuţiile noastre, ale tuturor – sunt un bun al lor pe care îl împart cui vor, în funcţie de culoarea politică a primarului, nu în funcţie de nevoile unor comunităţi. Cetăţenii acestui judeţ parcă nici nu ar exista după părerea lor, doar banii şi evident primarii, veşnic în căutare de stăpâni cu sacul plin la porţile cărora să le închine ca să rămână la nesfârşit în jilţurile lor duhnind a trădare.

Cristiana Sabău

9 comentarii

  • Felicitari d-na Cristiana pentru rigurozitatea si obiectivitatea acestui articol .
    Nu este altceva decat niste bani aruncati pe vale ,bani din care nu se pot realiza mai nimic concret decat poate niste spectacole aiurea prin localitati cu scop electoral si poate de rusine mai si schimba cate o usa sau vreun geam pe la vreo scoala .
    In acest mod se duc sistematic in fiecare an mii de miliarde in bani vechi ( aproape 248 de miliarde la aceasta distribuire de la consiliul judetean ) bani din care nu se va face mare lucru si cu atat mai mult obiectivul lor principal care ar trebui sa fie investitii generatoare de locuri de munca atat in mediul rural cat si in cel urban .
    Dar pana la o astfel de viziune , de vreo doi ani suntem tot in campanie electorala de la care gruparea PSD -USL isi doreste toata puterea ca sa ne subjuge , ca sa profite doar clientela politica , ca sa-i scape pe corupti , sa se protejeze pentru urmatoarele jafuri si mai nou sa ne si vanda ceea ce a mai ramas din resurse minerale : gaze de sist , Aurul de la Rosia Montana , pamantul oferit la pretrurile de astazi modice direct la straini fara nici o clauza asupra impozitarii veniturilor si de aici transferului de profituri ianfara tarii caci asa stim noi sa ne vindem tot ce a mai ramas din aceasta tara fara sa ne pese de viitorul tarii si al copiilor nostri . Ne mai miram ca toti incearca sa parasesca tara . O sa -i lasam indatorati pe veci ! O sa-i transformam in slugile UE si ale tarilor dezvoltate in acest mod desi tara are multe resurse .

    • Exact acolo se vor duce unde s-au dus şi când îi împărţea PDL, pe „zilele comunelor”, festivaluri, statui şi monumente de o calitate discutabilă, pe tot soiul de proiecte care nu au nicio finalitate.

    • proiecte fara finalitate si pe bani multi …ca sa aiba de unde imparti PUTEM DA EXEMPLE recente ….

    • Asa o sa fie poate si mai rau!Daca continuam sa toleram aceste nemernicii care se fac de catre analfabetii cu diplome pe banda ajunsi sa ne conduca, poporul roman va ramane fara tara la fel ca tiganii poate si mai rau(nu degeaba suntem pusi intr-o oala cu ei in strainatate).Eu sper ca mai avem oameni care au puterea sa faca ce trebuie pentru viitorul nostru dar …nu stiu, au amortit,au renuntat?Treziti-va ,luati atitudine pana nu e prea tarziu altfel vom fi judecati cu totii de urmasii nostri si in mod sigur si de cel de sus.

  • Va rog doamna Cristiana sa-i dati cu numele pe toti primari PDL care cocheteaza cu USL, sau daca va este mai usor numiti pe cei care au ramas in PDL!

  • cum puteti spune ca primarul din Tirlisua nu are nici o” legatura imaginara „cu PDL cind el este finul dl Marc consilier pdl la judet amindoi pdlisti convinsi cu documente…..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS