Lecţia începutului de an

Pe Ioan Ovidiu Mureşan l-am cunoscut când era şef la Poliţia Economică. Am discutat mai mult cu dânsul când s-a nimerit să ne schimbăm roţile în acelaşi service, pe cele de iarnă cu cele de vară parcă, fiindcă era destul de plăcut afară ca să putem sta şi discuta. Nu mi-a dezvăluit nimic din dosare, nu cred că l-am întrebat, nu era locul. Avea un BMW negru, second-hand, din câte îmi amintesc, şi mi-a spus că e fanul mărcii. Nu ştiu de ce, la vremea respectivă, mi s-a părut un om corect, genul acela de poliţist care impune respect. Cred că acesta este motivul pentru care nici nu am îndrăznit să-l întreb nimic despre subiectele care mă interesau, deşi m-am abţinut cu greu. Am făcut schimb de numere de telefon şi m-a asigurat că e disponibil să-mi răspundă dacă am nelămuriri pe principiul „mai bine te lămuresc eu decât să scrii prostii”. Nu cred să-l fi sunat vreodată cât a fost şef al Poliţiei Economice.

După ce a devenit şef al IPJ mi-am permis, de câteva ori, pe la şedinţe de Colegiu prefectural să-i spun diverse aspecte care mi se par în neregulă prin oraş, în general privind circulaţia rutieră. Ce-i drept, niciodată nu mi-a lăsat impresia că ar fi interesat să le rezolve. Mi-am putut da seama de asta fiindcă mai făcusem acelaşi lucru şi în timp ce şeful IPJ era Sidor Bodescu, mult mai atent şi mai receptiv la ce i se spunea. Ioan Ovidiu Mureşan, în schimb, mă aproba cumva mecanic şi-şi vedea de drum. Nimic din ce i-am semnalat nu s-a schimbat în bine. La un moment dat, chiar am renunţat să-l mai abordez. În ultimii ani, nu ştiu dacă l-am sunat de două sau trei ori. Am făcut-o doar atunci când ofiţerul de relaţii publice mi-a spus că nu îmi poate declara nimic şi m-a îndemnat să încerc mai sus. Altfel, sunt un om care respect ierarhiile şi nu sar peste purtătorul de cuvânt doar ca să demonstrez că pot. Am vorbit ultima oară în timpul campaniei electorale. Iniţial, l-am sunat pe un număr pe care probabil nici nu-l mai avea, am scris acea scrisoare deschisă despre cazul Monica Săsărman, apoi m-a apelat dânsul, seara, să-mi spună nişte lucruri pe care le-am încadrat, fără să stau mult pe gânduri, la capitolul „manipulări”. Am suficientă experienţă ca să le detectez.

A fost ziua în care m-am gândit la poliţistul cu care am stat de vorbă în urmă cu mulţi ani, la service, şi la felul în care se transformă un om căruia îi dai puterea în mână. M-am mai gândit şi la faptul că eu am aceeaşi maşină, iar dânsul trecuse la o clasă superioară, la X3, pe care şi-a scris iniţialele poreclei ceea ce mi s-a părut de-a dreptul manelistic şi penibil încă de când am aflat ce înseamnă BLM, adică „Bin Laden Mureşan”. Văzând că nu-mi dă niciun răspuns ferm şi că doar încearcă să se scuze, m-am mai gândit că toate au un preţ, inclusiv maşina aceea scumpă, inclusiv funcţia etc. Trebuie să fii dispus să-l plăteşti.

Nu ştiu de ce nu m-a mirat tot filmul prezentat de DNA. Fireşte că nu ştiam ce face în general, că nu aveam nici cea mai mică idee, dar l-am văzut în stare. Mi-am amintit cum, la vizita premierului de la sfinţirea Bisericii Greco-Catolice, toţi şefii din MAI erau în spatele scenei şi s-a întâmplat să fiu şi eu acolo. Venise SMS că e un accident la Leşu pe telefoanele tuturor. Şeful ISU Constantin Florea a vorbit de faţă cu noi toţi la telefon cu echipajele care se duceau la intervenţie, Ioan Ovidiu Mureşan s-a îndepărtat „strategic” de grup ca să discute de poliţiştii, având un soi de privire vicleană. Parcă o văd şi acum. Era unul dintre accidentele ce au apărut ulterior în raportul DNA ca fiind măsluit. Parcă văd aivea scena şi sunt capabilă să o reconstitui pas cu pas. Mi-a rămas cumva pe retină privirea aceea vicleană, de om care dirija oarecum lumea în felul lui, însă pe ascuns.

Ce s-a întâmplat mai departe ştim. Ce nu ştiam, dar putem vedea din fotografiile recente este felul în care Ioan Ovidiu Mureşan s-a transformat într-o lună şi ceva petrecută dincolo de gratii. Dacă Roberto Hasnăş şi Leon Cloşcă par cât de cât în regulă, omul acesta arată distrus de-a dreptul, îmbătrânit cu 20 de ani, prăbuşit. Pe cât de sus a ajuns sau a crezut că se află, pe atât de mult a decăzut, dovadă că „istoria creşterii şi descreşterii imperiului otoman” e valabilă indiferent de epocă, iar înălţimea de la care ajungi să cazi e direct proporţională cu cea pe care ai urcat-o fără să te fi pregătit pentru asta, fără să fi călcat pe fiecare treaptă la vremea potrivită, prin vreme înţelegând nivelul de conştienţă. Nu mă pricep suficient de mult să „citesc” oamenii, dar impresia mea este că Ioan Ovidiu Mureşan e măcinat în interior, nu ştiu dacă de regrete sau de revolta că a fost prins. Poate crede că i s-a făcut o nedreptate, poate pune totul pe seama altora care s-au răzbunat. Ceva se întâmplă cu el fiindcă urmele de pe faţa lui sunt evidente.

Din păcate, faptele nu îl ajută deloc să spere că va avea parte de o pensie în timpul căreia să-şi facă examene de conştiinţă în libertate. Puţinele mele cunoştinţe de drept îmi spun că va fi condamnat fiindcă s-a aflat în poziţia în care ştia foarte bine legea şi a încălcat-o cu bună ştiinţă. Mai mult, le-a permis şi altora să facă acelaşi lucru ca să nu mai spun că i-a împins la încălcarea ei. Acţiunile lui au fost premeditate, ceea ce face ca faptele să fie şi mai grave. Apoi, trebuie dat un exemplu de „aşa NU!” pentru ca altora să nu le vină ideea să mai încerce.

Uman vorbind, îmi pare rău să-l văd în halul acesta. Dacă ar fi după mine, aş da fiecărui om şansa să-şi ceară iertare şi să se poarte în consecinţă, eventual după repere biblice: să-şi dea toată averea adunată pe căi necinstite săracilor, să-şi doneze pensia – despre care cred că e una destul de mare – unui spital, de exemplu, să slujească într-un cămin de bătrâni, etc. Ca să faci toate acestea însă, trebuie să atingi un anumit nivel de înţelegere a lucrurilor, să fii treaz şi conştient. Nu ştiu dacă a ajuns aici. Probabil că nu din moment ce nu poate accepta – ceea ce se vede din fotografii – nimic din ce i se întâmplă.

Poate că vă întrebaţi care e lecţia începutului de an. Pentru mine e oarecum clară: o creştere bruscă (de putere, bogăţie, etc.) duce la o prăbuşire pe măsură. Nu trebuie să fim blazaţi şi să ne mulţumim cu puţin, însă e esenţial să fim cinstiţi dacă vrem să ne bucurăm de pe urma succesului. Ioan Ovidiu Mureşan nu a fost cinstit, din păcate, iar asta l-a costat libertatea.

Cristiana Sabău