Actualitate Recomandări

Legea vaccinării prevede amenzi care pot ajunge până la 10.000 de lei

Legea vaccinării a fost adoptată luni în comisia de sănătate de la Camera Deputaților într-o formă modificată față de variantă trecută în urmă cu 2 ani de Senat. Deputații au eliminat prevederea care ar fi obligat părinții să își vaccineze copiii pentru a fi primiți într-o colectivitate, dar au decis să se aplice sancțiuni care pot ajunge la 10.000 de lei pentru părinții care refuză să își vaccineze copiii, fără o adeverință de la medic care să ateste contraindicații ale vaccinului.

Categoriile de vaccinări obligatorii și când sunt sancționați părinții

„Categoriile de vaccinări obligatorii sunt următoarele:

  • vaccinările stabilite prin Calendarul Naţional de Vaccinare pentru copii, potrivit prevederilor art.6;
  • vaccinările impuse de situaţii epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenţie, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
  • vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unităţile sanitare publice şi private;
  • vaccinările pentru alt personal din unităţile publice şi private care, prin natura atribuţiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecţioase sau pot reprezenta surse de infecţie care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

Conform proiectului de lege, în forma adoptată de comisia de sănătate, părinții sunt obligați să își vaccineze copiii, dacă nu există o adeverință medicală care să prevadă contraindicații ale vaccinului.

”Părinţii şi celelalte persoane responsabile de creşterea şi educarea copilului au următoarele obligaţii:

  • să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare pentru informarea privind vaccinările obligatorii;
  • să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei, în cazul vaccinărilor obligatorii;
  • să se prezinte în cazul în care sunt convocaţi de comisia judeţeană de vaccinare sau a cea a municipiului Bucureşti.”

Părinții care nu vor să își vaccineze copiii au obligația să se prezinte în fața unei Comisii Județene de Vaccinare. Această comisie înregistrează în evidenţa proprie copilul nevaccinat, consiliază cel puţin o dată la 3 luni persoanele care răspund de vaccinarea copiilor care trebuie vaccinaţi, până la acceptarea planului de recuperare. De asmenea, comisiile de vaccinare stabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate în conformitate cu vârsta şi monitorizează cazul până la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzătoare vârstei.

Dacă părinții refuză să se prezinte în fața Comisiei Județene de Vaccinare aceștia pot fi sancționați de la avertisment, până la amendă de 10.000 de lei.

Copilul nevaccinat va fi primit la școală

„La data înscrierii copiilor într-o colectivitate, aşa cum este definită de prezenta lege, instituţia are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emise de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii, acest document neputând împiedica accesul la educație sau în instituțiile de învățământ”, se arată în lege.

Dacă nu este respectat calendarul de vaccinare și nici recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii, în termen de un an de la data admiterii în colectivitate, comisia judeţeană de vaccinare are obligaţia de a notifica inspectoratul şcolar judeţean.

„Măsurile luate de inspectoratul școlar județean, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București urmăresc finalizarea calendarului de recuperare a antigenelor vaccinale obligatorii fără a afecta dreptul copiilor și al elevilor la învățătură și accesul acestora la educație”

Cel mai probabil, votul în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională, va fi planificat săptămâna viitoare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS