Actualitate

Duba Jandarmeriei, implicată într-un accident pe str. Zefirului. Trei jandarmi au ajuns la spital

(FOTO) ACTUALIZARE O autospecială a Jandarmeriei a fost implicată, luni, într-un accident rutier petrecut pe strada Zefirului din Bistrița, aproape de sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, în cele două mașini erau șapte persoane, toate fiind conștiente la sosirea echipajelor medicale.

Trei persoane care au suferit traumatisme cranio-cerebrale au fost transportate, conștiente și cooperante, la UPU Bistrița.

Se pare că mașina Jandarmeriei bistrițene, care se întorcea la unitate dintr-o misiune, nu a acordat prioritate.

”Conform primelor verificări, în jurul orei 11.40, șoferul unui autovehicul care circula pe strada Cuza Vodă spre Zefirului, un bărbat în vârstă de 38 de ani din Bistrița, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe strada Zefirului spre Subcetate, condus de un tânăr de 24 de ani din Bozieș, și a intrat în coliziune cu acesta. În urma accidentului, trei pasageri din autovehiculul condus de bărbatul de 38 de ani au fost răniți și transportați la spital. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri. Continuă cercetările polițiștii Biroului Rutier, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc accidentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.

”O autospecială a Jandarmeriei bistrițene a fost implicată într-un accident rutier. În autospecială se aflau cinci jandarmi. Trei dintre aceștia au fost răniți ușor, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat Inspectoratul de Jandarmi Județean.

3 comentarii

  • Un comunicat gen limbă de lemn, ce este pe lângă casa nănașului , evitând cu grație să pună degetul pe rană Vinovat: JANDARMUL (se însoară ?).
    Meteahnă veche, dar lucrurile mărunte dovedesc reformarea și tăierea ombilicului de la vechile vremuri.
    Mai rău este că poliția (sora mașteră a jandarmeriei), prin comunicatul ei, sfidează capacitatea cititorilor de a înțelege, interpreta și judeca o știre dată prin învăluire (îmbrobodire)

  • Stimabilii domni jandarmi puteau să adune resturile rezultate în urma accidentului și să le arunce la gunoi, nu să le „depoziteze” la/lângă bordură. Hai să punem toți ambalajele și resturile la bordură, pe principiul „oricum vin mâine ăia de la salubritate și mătură”. Aveți domnilor decența să strângeți resturile de tablă, stop-uri, faruri etc., că nu-i nimeni dator să-și taie cauciucurile în mizeria provocată de voi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS