Într-un text scris la 1924 şi intitulat „Districtul Năsăudului”, academicianul Virgil Şotropa amintea că „prin munţi şi prin codri aflăm capre negre, cerbi, urşi, lupi, râşi, porci sălbatici, vulpi, căprioare, iepuri. În Munţii Bârgăului, precum se spune, până către finele sec. 18 trăiau şi bouri. Dintre păsări amintim: vulturi, cocoşi de munte, corbi, prepeliţe, potârnichi şi celelalte specii îndatinate, mai rar cocostârci, gâşte şi raţe sălbatice. Prin locuri stâncoase trăiesc şi viperi, iar în ape aflăm păstrăvi, lipeni, mrene”, scria academicianul.
Conform unui blog care promovează cultura tradiţională românească, bourul şi zimbrul sunt specii diferite de bovine, prima, dispărută, iar cea de-a doua, pe cale de dispariţie. Ele au o istorie comună şi aspect asemănător, motiv pentru care adesea sunt confundate. Bourul face parte din stema naţională a României şi din stema de stat a Republicii Moldova. El este un mamifer bovin dispărut. Conform Muzeului Paleontologic de la Universitatea din Oslo, bourii au evoluat acum două milioane de ani, în India, migrând spre Orientul Apropiat, răspândirea sa rezultând în trei rase distincte: bourul european, bourul asiatic şi bourul african. Bourul din ţara noastră era un animal impresionant, cu foarte multe calităţi, fiind cel mai puternic şi agresiv dintre rasele de bouri, dominant, mai mare decât zimbrul sau bizonul, depăşind deseori greutatea de o tonă (în cazul masculilor). Fiind foarte respectat pentru aceste calităţi fizice, dar şi pentru temperamentul său foarte violent, uciderea unui bour reprezenta testul suprem de curaj pentru multe culturi războinice.
Bourul a fost vânat abuziv în toată perioada sa, astfel încât sfârşitul său nu a întârziat, dispărând prima oară în Transilvania la începutul secolului al XVI-lea. Ulterior celor din Moldova, bourii din Valahia au dispărut şi ei la începutul secolului al XVII-lea. Ultimii bouri din lume şi-au găsit sfârşitul în Codrii Mazurieni din Polonia: în anul 1627, ultima femelă de bour a fost ucisă într-o vânătoare a soldaţilor polonezi.
Revenind însă la studiul lui Virgil Şotropa, tot aici se aminteşte în ce condiţii au trăit bourii de pe Valea Bârgăului: “Pădurile extinse înfluinţează în mod binefăcător temperatura, aşa că ţinutul nostru e scutit de prea mari contraste. De secetă nu se prea plâng oamenii şi mai dăunătoare pentru economie sunt câteodată ploile îndelungate. (…) Vânturi violente arareori suflă prin văile noastre; cele 10 dinspre Apus aduc de regulă timp ploios, iar vânturile dinspre Răsărit, timp frumos. Vegetaţia din ţinutul nostru muntos este foarte varie şi se dezvoltă treptat din văi spre înălţimi, între lunile Martie şi Maiu. În zona alpină, pe vârful şi spatele munţilor aflăm în Iunie un covor verde de felurite ierburi de păşune, apoi jnepeni, afini şi alte tufe şi arbori pitici. În zona pădurilor, pe coastele munţilor şi dealurilor creşte bradul şi molidul, urmează mai jos fagul şi stejarul, iar printre aceştia aceştia cresc amestecat mesteceni, frasini, paltini, tei, carpini, plopi, arini şi numeroşi arbuşti”, nota academicianul într-un studiu publicat de revista “Arviha someşană”.
Virgil Şotropa (5 decembrie 1867, Gheorgheni, jud. Harghita – l aprilie 1954 în Nãsãud) a fost profesor la liceul nãsãudean. Marile lui fapte cãrturãreşti se realizeazã dupã Unire, cu deosebire în paginile „Arhivei Someşene” pe care a fondat-o şi a condus-o neîntrerupt pe parcursul celor 28 de numere, în fapt volume, (1924-1940). În total a publicat peste 70 de articole şi studii. A fost printre cei câţiva fondatori ai Muzeului nãsãudean. Academia Românã în şedinţa din 24 mai 1943 l-a ales membru de onoare.
Foto: Vârful Heniu Mic
Am gaasit si concursul, se numeste „Concurs de povestiri si legende locale” oraganizat de Stelian Dolha, ar trebui cineva sa le colecteze si pe astea cu bouri, am inteles ca se face un album online..
E interesant articolul dar s-ar parea ca , data disparitiei ULTIMELOR exemplare de bour din zona noastra ar fi ceva mai recenta decat sec al 17-lea . Astfel intr-unul dintre numerele revistei „Carpatii” de prin anul 1935 sau 1936 exista un articol semnat de un anume Iosif Sterca-Sulutiu in care se arata ca in aceea iarna ar fi fost impuscat ultimul exemplar de ” VACA SALBATICA” ,din Muntii Bargaului de catre Albert Braedt ,vanator amator si mare proprietar de restaurant si alte magazine in Bistrita. Impuscarea s-a facut in zona de hotar numita ” Trei Hotare” in locul numit ” Creasta Alba” , iar identificatori si ghizi pt. vanatorul sas Braedt au fost Georg Schmidt si Savila Francisc-(cel batran)-paznici de vanatoare din Cusma.Cand eram prin clasa a saptea am aflat ca atat familia lui Savila Francisc cat si Familia Schmidt s-au mutat ulterior cu domiciliul in Satu Nou.Fiind sasi mai saraci nu s-au prea implicat in miscarea pro-hitlerista din timpul razboiului,si astfel Iohann Schmidt -(fiul lui Georg Schmidt)-avand „origine sanatoasa” a ajuns prin anii 70-80 primar al comunei Cetate.De la batranul Georg Schmidt „carnul”, cum il porecleau cei din Satu Nou si de la Savila Francisc -(cel tanar) – aveam sa aflu veridicitatea celor scrise in revista „Carpatii”. Mi s-a spus insa ca Albert Braedt ar fi impaiat capul acelei femele si l-ar fi expus in restaurantul sau ca trofeu de vanatoare si ca specialistii zootehnici ai vremii -(Prof. Gh.Baia din Cluj,med ved Paier din Nasaud, med vet Moldovan Alexandru-Al Gacitzii, din Bistrita)-etc., examinand trofeul la un pahar de vin, ar fi apreciat c-ar fi fost de fapt un metis intre bourul salbatic si vechea rasa de taurine Sura de Stepa ,care a fost de fapt un bour domesticit.Fiind un metis ,se EXCLUDE ,posibilitatea ca aceasta sa fi fost femela de zimbru -( Bison Bonasus)- deoarece zimbrul NU SE IMPERECHEAZA in mod natural in libertate cu taurinele. Americanii au obtinut hibrizi intre bizonul american si taurine NUMAI prin insamantare artificiala.Despre legenda asta -(confirmata scris in revista Carpatii)- stiam si de la bunicul meu carciumarul Vrasmas Ioan din Prundu Bargaului, care inainte de razoi fusese baiat de pravalie, apoi chelner si apoi sef de sala la restaurantul lui Albert Braedt.Cine nu crede sa caute revista Carpatii si sa ma contacteze apoi pentru detalii suplimentare. Mai exista o legenda care se pare c-ar proveni tot de la bourul salbatic-(Bos Taurus Primigenius)- localizata si legata toponimic de partea de hotar denumita ” Valea Taurului” dintre Budacu de Sus si Soimus.Pacat ca aceste adevaruri istorice se pierd , cei cu functii de raspundere din generatiile actuale fiind mai mult interesati de cum s-ar putea face ceva „INGINERII FINANCIARE” cu ceva resturi de la fosta economie socialista ori -mai nou-, cu ceva fonduri europene, decat de conservarea,interpretarea constructiva si valorificarea a ceea ce-a fost bun din trecut.