Social

Lemn de peste 300.000 lei, confiscat la Telciu

În urma unei acţiuni organizate şi desfăşurate de către poliţiştii bistriţeni împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj în data de 21 ianuarie, au fost efectuate verificări la o societate comercială din comuna Telciu.

Cu această ocazie, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, pentru vânzarea şi/sau cumpărarea materialelor lemnoase fără provenienţă legală sau fără avizele de însoţire ori documentele echivalente acestora, fiind dispusă confiscarea a 1.078,27 mc material lemnos, în valoare de 326.924 de lei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.


În primele nouă luni ale anului 2015, poliţiştii bistriţeni au aplicat 412 sancţiuni contravenţionale, la regimul legislaţiei silvice, în valoare de 686.000 de lei şi au fost confiscaţi peste 65.000 mc de material lemnos, din care 1.105 mc au fost confiscaţi faptic, iar restul materialului lemnos a fost confiscat valoric. De asemenea, au fost întocmite 164 dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul silvic.

Foto: arhivă

Etichete

3 comentarii

  • Pe mine practic nu ma incanta ca s-au confiscat zeci de mii de metri cubi de lemn….. daca se prevedea din timp ca aceste taieri de lemn sa nu se fi produs atunci era ceva laudabil… lemnul odata taiat nu se mai intoarce in padure, asa ca ….. caldura mare sa aveti ca e frig afara….dar lemnele taiate la cine ajung??? Vom ajunge sa nu mai avem paduri datorita smecherilor si a celor incompetenti care nu-si fac treaba

  • Vă aşteptăm cu drag la Bistrița Bîrgăului la Ciopa să vedeți aici păduri furate cu domnii de la ocolul silvic. Averea făcută din furat nu o verifică nimeni? Cum a reuşit un agramat să fure în cîtiva ani sute de mii de euro?

    • Dumnezeule Mare!!! Nu îmi vine să cred că ceea ce citesc mai sus poate fi adevărat: la peste 1000 mc de lemn confiscat (aproximativ 40 de camioane),în valoare de peste 3 miliarde lei vechi (ca să înțeleagă tot omul), s-au dat două amenzi în valoare totală de 30 milioane lei vechi, adicătelea egal cu 0, raportat la valoarea prejudiciului, în timp ce un amărât prins cu o căruță de lemne primeşte aceeaşi amendă. Vi se pare corect? (Nu că i-aş pune parte celui cu căruța… Şi mai am o întrebare: Unde era mult eficientul şi ultralăudatul RADAR al pădurii, doamna Pană???… sau le-au cărat cu roaba…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS