Actualitate

Leoni are tot la două zile câte un infectat. De ce s-a renunțat la testarea masivă

Compania Leoni, care are mai mulți angajați infectați cu noul coronavirus, a renunțat la ideea de a testa toți salariații fiindcă aceștia din urmă nu ar fi fost de acord de teamă să nu fie internați în spitale asimptomatici fiind.

Întrebat într-o conferință de presă care este situația îmbolnăvirilor la Leoni Bistrița, prefectul Stelian Dolha a răspuns:

”Eu știu că Leoni a avut tot a doua zi, a treia zi, câte un infectat pe care a reușit să îl izoleze și practic și-au securizat restul angajaților. Cred că au fost infectați și la RAAL. Putem face o astfel de statistică dacă se dorește. Nu am vrut să ascundem datele, dar, pe de altă parte, nu știu cât de mult ne ajută. Am vorbit cu directorul de la Leoni după ce au apărut primele cazuri și am abordat subiectul unor testări masive acolo. Angajații, în momentul în care au aflat că există intenția să fie testați, au avut foarte mari suspiciuni, deși intenția conducerii era bună. Așa că s-a renunțat la testare, deși, cred că testarea angajaților cu un medic epidemiolog care să constate care ar trebui să fie ordinea, ar fi binevenită în instituții”.

O cititoare Timp Online ne-a contactat la redacție să ne spună că urmărește de mai mult timp autobuzele cu care angajații Leoni din județ sau din afara lui fac naveta, iar în acestea oamenii sunt fie fără mască, înghesuiți, fie cu masca dată jos, motiv pentru care dânsa a luat legătura cu Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și a reclamat situația.

De acolo însă i s-ar fi spus că de vină pentru nerespectarea măsurilor de purtare a măștii în mijloace de transport în comun ar fi firmele care au contracte cu Leoni și nu compania, însă cititoarea noastră nu înțelege de ce acestea nu sunt sancționate de autorități.

”Știu că firma le-a impus copndiții stricte, cunosc pe cineva care lucrează acolo și mi-a spus că, dacă nu poartă mască, riscă să-și piardă locurile de muncă, dar în stații, în timp ce așteaptă autobuzele, oamenii stau înghesuiți, nu respectă distanța. Nu înțeleg de ce nimeni nu face nimic. Riscăm să izbucnească de acolo un focar care să ducă la izolarea orașului nostru, mi-e frică de lucrul acesta mai ales că sunt oameni care vin din tot județul și chiar din afara lui”, ne-a spus cititoarea noastră.

Pe de altă parte, întrebat dacă are informații legate de ce se mai întâmplă la fabricile Leoni, dacă se lucrează la întreaga capacitate sau firma a recurs și la concedieri, prefectul Stelian Dolha a spus că nu are informații că anumite activități ar fi suspendate sau că s-ar face concedieri masive.

”Eu mă gândesc că ușor ar trebui să ne revenim în județul Bistrița-Năsăud. Este clar că situația epidemilogică ne-a afectat. După întâlnirile pe care le-am avut cu oamenii de afaceri la Instituția Prefectului – chiar vreau să mai avem și altele – eu cred că putem ușor să ne revenim. Vă pot da un exemplu. M-a sunat colegul nostru de la RCB, Florin Urîte, care mi-a spus că, dacă în luna mai 2020 firma era pe minus la comenzi, în iunie nu mai făceau față la comenzile pe care le aveau. Erau în căutare de materie primă. Iată un exemplu pe care îl știu de firmă bistrițeană de succes”, a spus Dolha.

În 22 mai 2020, Leoni, cel mai mare angajator din Bistrița-Năsăud, a anunțat că va începe testări pentru depistarea celor infectați cu noul coronavirus după ce cinci dintre angajații săi au fost confirmați pozitiv, iar alții care au intrat în contact direct cu ei sunt în izolare la domiciliu.

Atunci, prefectul Stelian Dolha a declarat că managementul companiei este dispus să plătească testele (care costă 290 de lei fiecare – n. r.), însă, dat fiind faptul că firma a făcut deja donații Spitalului Județean de Urgență Bistrița, autoritățile iau în calcul să facă un discount.

”M-a sunat directorul de la Leoni să mă anunțe că firma vrea să înceapă testări. Sunt cazuri acolo. Cei pozitivi sunt spitalizați, iar contacții direcți – depistați în urma anchetelor epidemiologice – sunt izolați la domiciliu. Cu alte cuvinte, măsurile de securitate s-au luat. Leoni este interesată să facă o testare a angajaților pe cheltuiala proprie din câte am înțeles, dar, fiindcă a făcut foarte multe donații către Spitalul Județean, am avut o discuție cu domnul director Lazany, am făcut și o adresă către Ministerul Sănătății, și vom face și un discount, încă nu știm cât de care va fi. Suntem în analiză. Adică o să fie o testare colectivă, vor intra foarte mulți oameni. Vorbim de sute de testări contra cost. Repet: ținând cont de donațiile pe care Leoni le-a făcut către Spitalul Județean de Urgență cred că este oarecum firesc să ne comportăm la fel, să fim fair-play față de ei. Când spun noi mă refer la autorități publice și la instrumente pe care azi le avem la îndemână”, a spus prefectul Stelian Dolha într-o emisiune la AS TV.

Potrivit sursei citate, autoritățile vor trimite un medic epidemiolog de la Direcția de Sănătate Publică, să facă o analiză internă la Leoni și să recomande persoanele care trebuie testate în prima fază.

Etichete

9 comentarii

  • Cum adică ” colegul nostru de la RCB, Florin Urîte”??? Cum poate fi colegul prefectului, dacă lucrează la o firma? În ce context e colegul lui, dacă prefectul nu (mai) e membru de partid? Declarații fără cap… sau ce contează? Din ciclul „… noi suntem la putere”

  • Ce bine ca v-a sunat directorul Leoni. Ma bucur. Hai sa vedem donatiile facute versus ajutoarele primite de la stat si sa tragem linie. A nu se intelege ca am ceva cu Leoni doar ca as fi curios sa vad cum sunt aceste costuri. Faptul ca bani Leoni face – nu de discuta, de asta sunt aici la noi insa cu fair play-ul asta nu iese, cu telefonul nu iese….sa fim corecti, da este european insa hai sa fim ceva MAI corect si sa vorbim cifre. Macar sa vada angajatii in primul rand cum stam cu fair play-ul.

  • Asteptam sa vedem masurile luate de toti cei care spun ca protejeaza cetateanul si angajatul:
    patronat, DSV, ITM,Politia locala, Inspectoratul Judetean de politie, primaria Bistrita, Spitalul Judetean, Prefectura.
    Acum inainte de alegeri sa vedem …..e vorba de respectul fata de cetatenii bistriteni ,de sanatatea noastra

  • Problema e ca daca se face testare in masa la leoni trebuie să închidă fabrica 1 luna dupa aceea si nu isi mai permit lucrul asta. Acolo este focar ca de altfel si in alte fabrici din municipiu.

  • DSV da informatii complete dar prefectura decine ce informeaza cetateanul de rand
    informatii ar trebui sa fie corecte si complete din partea prefecturii ca doar trebuie sa avem incredere in institutiile care” ne sprijina’.

    • Cum aia masii sa gestioneze daca ccr’u vine si spune ca nu poate sa te tina nimeni in spital/carantina/izolare, cum mortii masi sa nu fie cazuri in conditiile in care locurile de joaca oficial inchise sau pline de copii zilnic ,pe litoral party’urile la ordinea zilei ,in magazine se intra fara masca, anagajatii institutiilor publice nu poatta masca la job( am fost ieri la primarie,nici o matusa ce lucreaza acolo nu avea masca) , ce plm sa faca peneleu,pesedeu,usereu daca lumea nu intelege , singura solutie -sa angajeze statu’ 19 miloane de chineji* ,care sa stea cu un pulan in spatele fiecarui cetatean si cand cetateanu nu respecta regulile/restrictiile sa primeasca niste pulane peste spate ….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.