Actualitate

Leoni și RAAL vor să înceapă vaccinarea. Vine și echipa mobilă de la Spitalul Militar Cluj

Numărul de persoane vaccinate în Bistrița-Năsăud a crescut la peste 1.000 pe zi, în cursul zilei de marți ajungându-se la 1.200, iar în perioada următoare se vor deschide centre de vaccinare în cadrul marilor companii, a anunțat prefectul Stelian Dolha în deschiderea ședinței de Colegiu prefectural.

”Partea bună a procesului de vaccinare este că lumea se vaccinează, că avem vaccin și că numărul de vaccinări pe zi a crescut la peste o mie. În perioada următoare vom deschide centre noi în firme. Am avut deja discuții împreună cu DSP la firmele mari, Leoni, RAAL, Comelf, Teraplast și Rombat. M-am întâlnit personal cu directorul de la Leoni și vom deschide acolo un centru de vaccinare pentru că au și spațiu, și medic, și asistent, și registrator. Așteptăm și răspunsul de la celelalte firme. Am înțeles că își dorește și RAAL. Dacă nu reușim să deschidem centre de vaccinare, o să formăm acea echipă mobilă pe care o vom trimite direct. În companii, pe lângă muncitori se pot vaccina acolo familiile și persoanele care au o colaborare cu firma mamă”, a spus prefectul Stelian Dolha.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, a completat:

”A crescut numărul de persoane pe flux la Pfizer la 84 și deja ieri s-au vaccinat după planificările noi. Eu am discutat cu cei de la RAAL. Facem o estimare a numărului de persoane care doresc să se vaccineze de la acești operatori economici. Cu toții au dispensare, personal medical pentru că, în general, marile unități au servicii medicale asigurate. Joi vom face o centralizare să vedem câți doritori avem și vom transmite la INSP, urmând să vedem cum vom proceda în continuare. Era vorba ca, la aceste centre de vaccinare, să se administreze vaccinul Johnson & Johnson. Agenția Națională a Medicamentului a dat cumva undă verde pentru că beneficiile sunt mai mari decât efectele adverse. Să vedem ce se va decide la nivelul României. Oricum, până atunci, cei care se hotărăsc să se vaccineze vor avea la dispoziție AstraZeneca și celelalte tipuri de vaccinuri. Problema cu celelalte tipuri de vaccinuri este că trebuie păstrate la o anumită temperatură și trebuie în maxim 4 zile făcută aprovizionarea. Dacă nu va fi altă posibilitate, se va da și Pfizer, și Moderna”, a spus Anca Andrițoiu.

În ce privește vaccinarea în firme, Anca Andrițoiu a spus că Leoni, chiar înainte să apară instrucțiunile, a cerut să i se permită organizarea unui centru de vaccinare.

”La Comelf în schimb nu cred că vom organiza centru pentru că medicul care răspunde de Comelf a programat persoanele care lucrează acolo în platformă și foarte multe sunt deja vaccinate, în curs de vaccinare sau programați. Am trimis instrucțiunea tuturor, nu obligăm companiile. Leoni și RAAL chiar ei au spus că vor să facă asta”.

Potrivit directorului DSP, deși în țară s-a intrat într-o perioadă de stagnare, la noi în județ s-a vaccinat la capacitate maximă.

”Chiar și cei de la Astra Zeneca au venit la rapel. Lumea s-a prezentat, doar 2-3 cazuri nu s-au prezentat la rapel și nu au fost probleme. Vom mai avea o altă posibilitate de vaccinare, însă deocamdată așteptăm ca autoritățile locale să facă o estimare a numărului de persoane interesate. Va fi o echipă mobilă de la Spitalul Militar Cluj care va veni să vaccineze în localitățile unde nu e medic de familie. Noi avem 7 localități unde nu e medic titular. Am rugat primarii să estimeze câți doritori ar fi și, în funcție de asta, va veni echipa de la Cluj și va vaccina și în acele localități”.

Potrivit șefei DSP, echipa mobilă va merge pentru început la Poiana Ilvei, Miceștii de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie și Runcu Salvei.

”Mai sunt localități fără medic, cum ar fi Ciceu Mihăiești, Monor sau Chiochiș, unde avem încă multe cazuri și nu vom duce deocamdată echipa”, a spus dr. Anca Andrițoiu.

3 comentarii

  • ASA DE BUNE IS VACCINURILE CA DOCTORII NICI NU SE INGHESUIE SA SE VACCINEZE, A AU VENIT AZI CU LISTE SA ZICEM REPEDE CINE SE VACCINEAZA SA NU AI TIMP SA TE INFORMEZI.

    • Asta chiar e tare, ca nu a avut lumea timp sa se informeze! Doamne iarta-ma, dar unde ati fost in ultimele 4 luni? Ca de la sfarsitul lui decembrie de cand a inceput campania s-a vorbit pana la saturatie despre aceste vaccinuri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS