Politică

Liberalii bistriţeni ar putea avea un preşedinte interimar chiar din rândurile lor

Filiala Bistriţa-Năsăud a PNL aşteaptă din partea Biroului Permanent Naţional al partidului o decizie prin care să primească undă verde pentru desemnarea unui preşedinte interimar dintre actualii vicepreşedinţi. Cele mai mari şanse să preia organizaţia le are deputatul Stelian Dolha.

Potrivit unor surse politice, Biroul Permanent Naţional al PNL va emite, în următoarele două săptămâni, o decizie prin care preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsăud va fi stabilit pe plan local. Mai precis, liberalii bistriţeni vor avea mână liberă să-l desemneze pe unul dintre vicepreşedinţi să conducă organizaţia până la organizarea alegerilor judeţene. Se întâmplă şi fiindcă liderii partidului sunt ocupaţi cu ce se întâmplă la Bucureşti şi nu au timp de vizite prea dese în teritoriu. În plus, nu scrie nicăieri în statutul partidului că liderul interimar trebuie să fie desemnat de BPN, aceasta fiind doar o cutumă în PNL.

Ca urmare, dacă se va decide să se desemneze liderul interimar pe plan local, acesta va fi unul dintre vicepreşedinţi. Cum PNL Bistriţa-Năsăud are mai mulţi, Stelian Dolha, Dorin Dobra, Dorin Popescu, Ioan Deneş etc. este posibil fie să se desemneze liderul interimar prin vot, fie să se meargă pe ideea că vicepreşedintele cu cele mai multe voturi conduce, de drept, pe perioada interimatului, filiala. În acest caz, este vorba de deputatul Stelian Dolha.

Reamintim că liberalii au rămas fără preşedinte după ce Ioan Ţintean a fost desemnat prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud. Şi-au anunţat deja candidaturile pentru funcţia de lider deputatul Stelian Dolha şi senatorul Dorin Dobra.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS