Recomandări Social

Liberalii, despre referendumul de la Sîngeorz-Băi. De ce nu îşi fac publică strategia

Referendumul cerut de o parte dintre locuitorii din Sîngeorz-Băi nu poate fi organizat urmare a unei dispoziţii a Instituţiei Prefectului BIstriţa-Năsăud, decât dacă va exista o hotărâre de Guvern în acest sens, spun reprezentanţii PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc şi Diana Morar. Întrebaţi într-o conferinţă de presă ce strategie va adopta partidul în cazul în care va exista referendum pentru demiterea primarului Traian Ogâgău, liberalii au cerut … puţintică răbdare.

„În privinţa referendumului de la Sîngeorz-Băi aşteptăm. Oricum, Prefectura trebuie să trimită propunerea în privinţa organizării referendumului (la Guvern – n.r.), trebuie avizul Ministerului Afacerilor Interne. Prin hotărâre de Guvern se stabileşte (data referendumului – n.r.)”, a declarat Ioan Turc, răspunzând unei întrebări.

Întrebat cum se face că primarul Traian Ogâgău nu şi-a desemnat niciun reprezentant în comisia de organizare a referendumului, iar Consiliul Local Sîngeorz-Băi de asemenea, Ioan Turc a răspuns: „Tot datorită faptului că şi Prefectura nu a aşteptat să verifice valabilitatea semnăturilor, autenticitatea lor, s-a grăbit foarte tare să constituie această comisie. Nu cred că a afectat pe nimeni cu nimic”.

Avocatul Diana Morar a adăugat: „Atâta timp cât suntem în termenul procedural în care ei pot să-şi desemneze reprezentanţii nu văd nicio problemă. Pot să desemneze în ultima zi”.

Întrebaţi ce strategie are PNL legat de referendumul din Sîngeorz-Băi, cei doi au răspuns:

Ioan Turc: „Aşteptăm poziţia Prefecturii, aşteptăm poziţia Guvernului, aşteptăm să vedem care este legea incidentă cu privire la organizarea acestui referedum, iar în funcţie de toate aceste elemente sigur că ne vom construi o strategie şi la nivel juridic, şi politic”

Diana Morar: „Momentan, chestiunea referendumului se află în procedură prealabilă de reglementare a cadrului legal de desfăşurare, apoi a oportunităţii de desfăşurare. Acest răspuns nu e apanajul Prefecturii. Până la urmă se va concretiza sau nu printr-o Hotărâre de Guvern. Raţiuni de genul strategia PNL o să le dăm publicităţii la momentul oportun dacă va fi cazul.

Dacă primarul şi CL Sîngeorz-Băi nu îşi vor trimite reprezentanţi în această comisie de organizare a referendumului există o disoluţie. Nu este un precedent fiindcă legea nu dispune mai departe. Spune se constituie în mod obligatoriu din următorii reprezentanţi, printre care şi cei doi, al primarului şi al CL. Nu spune care e sancţiunea în cazul în care nu se constituie. Apare o situaţie fără precedent şi, în acest caz, vor opera alte norme juridice care să soluţioneze această problemă. Cu siguranţă va fi o problemă de interpretare juridică şi atunci, din nou, se va cere concursul autorităţilor competente care pot să reglementează această interpretare în sens legal”.

Reamintim că la Prefectură a fost depusă o cerere din partea a peste 2800 de cetăţeni care cer organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Traian Ogâgău. „Cetăţenii care aleg au dreptul să şi demită. Un număr mare de cetăţeni din Sîngeorz-Băi au depus o cerere motivată însoţită de o listă de semnături cu date personale. (…) Voi face ceea ce trebuie ca şi prefect. Cred că nu trebuie să teamă nimeni de un referendum local sau naţional. Cred că e dreptul cetăţenilor să aprecieze şi să opteze chiar pe durata mandatului dacă doresc să schimbe sau nu un primar”, a răspus prefectul, întrebat fiind dacă va dispune organizarea unui referendum local pentru demiterea primarului de la Sîngeorz-Băi. Potrivit legii, organizarea unui referendum local se face cu bani de la bugetul local. „Este obligată comunitatea locală care declanşează această acţiune de referendum local să şi suporte cheltuiala”, a menţionat prefectul.

Fiind vorba de o cerere, Instituţia Prefectului a avut la dispoziţie 30 de zile să le dea un răspuns cetăţenilor din Sîngeorz-Băi dacă aprobă sau nu organizarea unui referendum, ceea ce înseamnă 25 octombrie.

1 comentariu

  • TRAIAN A FOST ales primar de noi el este primarul nostru trebuie lasat sa munceasca pentru noi.Nu va fi demis .il respectam si mentinem primarul nostru.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS