Actualitate

Liberalii din Beclean merg pe liste separate. Nicolae Moldovan va avea concurent la Primărie chiar din partea lor

Trei liberali din Beclean și-au anunțat intenția să candideze la funcția de edil al orașului de pe Someș. Nu îl vor susține pe Nicolae Moldovan (PSD) chiar dacă acesta are cele mai mari șanse să-și păstreze fotoliul.

Au muncit din greu să-și ridice o organizație puternică într-un oraș considerat fief al PSD, așa că vor să arate că nu au muncit degeaba. Liberalii din Beclean sunt trup și suflet alături de USL, dar vor să vadă cât de mult îi iubește electoratul lor.

Vicepreședintele PNL Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că liberalii din Beclean vor fi supuși unui sondaj de opinie și vor trebui să spună care dintre ei are mai multe șanse să-i facă primarului în funcție concurență.

Trei personalități locale, Simona Konradi – profesor, Liviu Țărmure – medic veterinar și Sebastian Păscălina – inginer, și-au anunțat intenția de a candida la Primăria Beclean. Cel care va obține cele mai multe voturi în urma sondajului va fi candidatul oficial.

„Toți au șanse apropiate. Va câștiga cel mai bun”, a spus Stelian Dolha. El a spus că nu sunt probleme în cadrul USL Beclean, dar că liberalii vor să testeze simpatia publicului.

Credeți că vreun liberal are șanse să câștige Primăria Beclean? Timp Online vă invită să răspundeți la această întrebare folosind rubrica de comentarii.

Cristiana Sabău

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS