Actualitate

Libertate pierdută pe drum. Cine sunt cei șase arestați pentru corupție

Cei șase inculpați reținuți de DNA în urma descinderilor făcute la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, la sediile unor firme și la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar de corupție legat de proiecte de drumuri, au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a inculpaților Florin Moldovan (administrator public al CJ), Iacob Larionesi (director general al firmei Frasinul), Vasile Cîrceie (manager de proiect), Sergiu Baba (administratorul Baseli Drum Consult), Ciprian Ceclan Oprea (director executiv în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud) și Victor Poienar (șef serviciu Administrare Drumuri Județene din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud).

Potrivit hotărârii instanței, Florin Moldovan este acuzat de comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu, în formă calificată, respectiv situații în care funcționarul public ar fi obținut foloase necuvenite.

Iacob Larionesi este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu, în timp ce ceilalți patru inculpați sunt acuzați de complicitate la aceeași infracțiune.

Măsura este valabilă pentru perioada 23 aprilie – 22 mai 2026 inclusiv.

Instanța a respins solicitările inculpaților de a fi cercetați sub măsuri preventive mai blânde, precum controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare, atât de către inculpați, cât și de procurori.

Decizia instanței: „În baza art. 226 alin. 1 Cod de Procedură Penală admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj și, în consecință:

În temeiul art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod de Procedură Penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod de Procedură Penală dispune arestarea preventivă a inculpatului M.G.F., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cp, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cp, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2026 și până la data de 22.05.2026, inclusiv.

În temeiul art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod de Procedură Penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod de Procedură Penală dispune arestarea preventivă a inculpatului L.I., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 Cp rap. la art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cp și instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 Cp rap. la art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cp, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2026 și până la data de 22.05.2026, inclusiv.

În temeiul art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod de Procedură Penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod de Procedură Penală dispune arestarea preventivă a inculpatului C.V., cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin. 1 Cp rap. la art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cp, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2026 și până la data de 22.05.2026, inclusiv.

În temeiul art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod de Procedură Penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod de Procedură Penală dispune arestarea preventivă a inculpatului B.S.C., cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin. 1 Cp rap. la art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cp, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2026 și până la data de 22.05.2026, inclusiv.

În temeiul art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod de Procedură Penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod de Procedură Penală dispune arestarea preventivă a inculpatului C.O.C., cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin. 1 Cp rap. la art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cp, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2026 și până la data de 22.05.2026, inclusiv.

În temeiul art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod de Procedură Penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod de Procedură Penală dispune arestarea preventivă a inculpatului P.V., cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin. 1 Cp rap. la art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cp, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2026 și până la data de 22.05.2026, inclusiv.

Respinge cererile inculpaților de luare a unei măsuri preventive alternative.

În baza art. 275 alin. (3) Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpați și pentru procuror.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 23.04.2026, ora 17:00.”

Etichete

12 comentarii

  • Ăștia par să facă parte dintr-un ”grup infracțional organizat”, lucrând într-un capitalism de cumetrie, trăgând foloase din bani publici, prin inginerii de favorizare a unor contractori.
    Nu-i acuz dar îi bănuiesc – nu doar pe ei, ci în sens larg, pe mulți reprezentanți ai beneficiarilor de stat – de parandărături.
    Deși – gura păcătosului adevăr grăiește! – ceea ce se vede este adesea vârful icebergului.
    Cine-i sub apă sper că om vedea, că cine-i la apă deja se zărește.
    Altfel de unde apartamente prin Dubai , Mumbai, Nisa, Pisa, etc., măi nene, când omul de rând abia-și duce zilele?
    E-Bay? Nu-i bai? Ba-i bai!

    PS – observa un chibiț ce vrea să schimbe orânduirea: bă unii au nume predestinat.
    Ce clan, doamne, ce clan! mafie nu alta!

    89
    2
    • Tu esti beteag, peste tot ai dat copy paste la acelasi comentariu. Si la Radu Moldovan au fost mascatii acasa marti dimineata la ora 6….. ce tot behai?

      7
      23
    • Nu urmează, deoarece a jucat foarte bine la cărți în cât toate bunurile obținute ilicit sunt pe numele altor persoane!
      Un mic exemplu Domeniul Transilvania, oare din ce bani e construit și cine o deține un anumit %?
      Pîs: documentele sunt la seif!!! 😉

      30
      2
    • Nu trebuie neapărat cu fanfare, la acuzații pe fond și în rem sau din culpă.
      Era de prevăzut :dacă conduci peste măsură , ți se suspendă permisul la 4 mandate.. sau abateri nesimțite.
      Trebuie să te ogoi la primul avertisment, decum la stai, stai că trag și foc ! Altfel ești ciuruit , mai ales prin Florida -SUA , ce naiba, n- a văzut filmele cu pistolari de western-uri ?

    • Unde pleaca? Să o sune pe Lia? Nu se va întâmpla nimica ca de obicei. Dintre suspecti, cei mari vor scăpa si vor face mai multi bani, cei mici o sa fie vinovați

  • Când lucrurile scapă de sub control, nu mai e loc de amânări. E nevoie de o decizie:
    “Ajunge. Până aici!”
    La o zi după ce, la Palatul Parlamentului, Partidul Social Democrat (PSD) vota retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan, procurorii DNA Cluj au făcut percheziții acasă și la biroul lui Radu Moldovan, presedintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, precum și acasă și la biroul șefului CJ Sălaj Dinu Iancu Sălăjanu (PNL).
    Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins marți dimineață la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și la domiciliul președintelui instituției, Radu Moldovan, într-un dosar amplu ce vizează suspiciuni de corupție și spălare de bani în legătură cu lucrări publice.
    Șase persoane au fost reținute de procurorii DNA în dosarul de corupție care vizează Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, fiind vorba despre funcționari publici și persoane apropiate administrației locale.
    De asemenea, DNA a anunţat că s-au făcut percheziţii şi în Franţa. Se suspectează că banii sifonaţi din contracte ar fi fost investiţi în imobiliare de către Moldovan în Franţa prin interpuşi.
    Ca o ironie, sloganul cu care PSD a votat iesirea se la guvernare a fost aplicat si în cazul investigatiilor DNA: “Ajunge. Până aici!”

    12
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.