Actualitate

Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” pune accent pe dezvoltarea personală a cadrelor didactice

Profesorii de la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistriţa au ales să răspundă provocării lansate de Daniela Nica - speaker, teacher şi coach certificat John Maxwell Team. Ei au decis să participe la un curs de formare profesională cu o durată de opt săptămâni, care pune accentul pe dezvoltarea personală, aşa cum o vede liderul în domeniu John Maxwell.

La iniţiativa directorului Liceului de Muzică, profesorul Claudiu Şular şi împreună cu acesta, un grup de profesori ai unităţii de învăţământ iau parte laopt întâlniri săptămânale care pun accentul pe dezvoltarea personală.

1 jarda cursAşa cum suna şi invitaţia lansată cadrelor didactice, investiţia în propria persoană este deosebit de importantă, aşa încât am luat decizia de a ne alătura unui grup mastermind pentru a studia „Cele 21 de legi supreme ale liderului”, de John Maxwell. Întâlnirile, adresate tuturor, sunt cele în care se unesc „minţile deschise” ale oamenilor care vor să-şi crească nivelul rezultatelor. Marşând pe ideea fundamentală potrivit căreia leadership-ul înseamnă de fapt influenţă, Daniela Nica ne conduce pas cu pas spre ceea ce ştiam deja – că orice profesor este un lider, indiferent de poziţia pe care o ocupă, deoarece modelează caractere şi influenţează personal şi profesional fiecare elev pe care îl îndrumă. Luându-şi un anagajament de durată, profesorii de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, au decis că, împreună, nivelul lor de dezvoltare personală îi poate influenţa pozitiv şi profesional şi pe elevii cu care intră în contact, dar şi pe oamenii din anturajul propriu, aducând cu sine în cadrul întâlnirilor „entuziasm şi vibraţii pozitive” care să conducă, în mod constructiv, spre schimbări pozitive şi îmbunătăţiri în viaţa noastră şi a celor cu care interacţionăm.

2 jarda cursÎn cadrul întâlnirilor s-a pus accentul pe influenţa pe care profesorii au o asupra elevilor lor, dar şi asupra colegilor, grupul mastermind funcţionând pe principii de colaborare şi de împărtăşire a experienţelor care duc la o motivare superioară şi o creştere intrinsecă personală şi profesională. S-a pus în discuţie conceptul de „mastermind” şi care este valoarea pe care alăturarea la un astfel de grup o va aduce în rezultatele fiecăruia. Premisa de la care s-a pornit a fost aceea că însuşirea şi aplicarea legilor leadership-ului ne pot face lideri mai buni, putând începe construirea unei echipe puternice şi eficiente, evitând pierderi de timp, energie şi de multe ori bani, cauzate de învăţarea acestora doar prin experienţa proprie. “Ştiu care este obiectivul personal şi/sau de echipă pe termen mediu şi lung? Cât de bine cunosc traseul pe care „navighez”? Dar „nava”?”, “Pe ce pun valoare oamenii cei mai apropiaţi mie? Ţin cont de asta atunci când mă raportez la ei?” sau “Cum pot să adaug în mod intenţionat valoare oamenilor?”, “Care este planul meu de dezvoltare personală?” sunt doar câteva la întrebările la care am fost invitaţi să reflectăm, discuţiile curgând în mod firesc de la sine.

Pentru că avem cu toţii un prag limitativ, dar şi pentru că îi influenţăm inevitabil pe cei pe care îi educăm sau îi întâlnim, ne dorim să ne dezvoltăm una din cele 21 de calităţi ale liderului, pentru a putea “creşte” în permanenţă. Aşa cum Daniela Nica precizează în cadrul întâlnirilor, liderul nu este neapărat unul de poziţie, pe care ceilalţi îl ascultă doar pentru că “trebuie”, aşa încât profesorii participanţi aşteaptă cu entuziasm fiecare întâlnire, pentru a-şi putea dezvolta inclusiv abilităţile de relaţionare eficientă, profesională şi pozitivă cu ceilalţi colegi şi cu elevii al căror destin îl influenţează mai mult sau mai puţin voit.

Consilier educativ, profesor Roxana Kovacs

Etichete

2 comentarii

  • Puteti scrie, la fel de bine, si despre restul profesorilor care urmeaza cursuri de perfectionare oferite de alti furnizori de servicii in domeniu.
    Sau e din seria „ce mai e nou la liceul de ceterasi”, sa uite lumea cat cheltuie statul cu un elev la o astfel de scoala?

  • Pentru domnul cu nickname-ul „unul”: Daca nu cunoasteti diferenta intre dezvoltare personala asistata de un coach si cursuri de perfectionare, nu va exprimati in zadar, orbeste… Cursurile de perfectionare pt profesori sunt una,iar grupurile de mastermind sunt alta. Nu sunt oferite doar profesorilor, ci momentan in oras exista 4 grupuri de acest gen, sunt gratuite si poate participa oricine. De ce trebuie sa semanam ura si dispret chiar si intr-o initiativa ce incurajeaza relatiile pozitive intre oameni?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS