Economie

Licitație pentru construcția de creșe și grădinițe în Bistrița-Năsăud

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a lansat licitația pentru proiectarea și execuția prin PNDI a 35 de creșe/grădinițe în județele Maramureș și Bistrița Năsăud. Criteriul de atribuire a contractului este prețul cel mai scăzut.

Valoarea estimată maximă pentru acest pachet de lucrări este de 35.647.822 lei fără TVA (16.524.187 lei fără TVA pentru județul Maramureș și 19.123.635 lei fără TVA pentru județul Bistrița Năsăud). Valoarea estimată include costurile de proiectare și execuție, precum și pe cele de finanțare.

Obiectivele de investiții au fost stabilite în funcție de propunerile înaintate de autoritățile publice locale și în urma analizei Comisiei Tehnico-Economice a ministerului, în baza criteriilor de prioritizare prevăzute de legislația în vigoare.

Proiectele-tip utilizate pentru aceste obiective de investiții sunt de trei categorii, respectiv pentru creșe/grădinițe cu una, două sau trei grupe de copii și sunt puse la dispoziție de MDRT.

Autoritățile publice locale beneficiare ale investițiilor sunt cele care identifică terenul pe care vor fi amplasate construcțiile. De asemenea, tot ele vor realiza, la finalizarea investiției, dotările tehnico-edilitare.

Operatorii economici interesați pot consulta în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (www.e-licitatie.ro) anunțul de participare, fișa de date a achiziției și caietul de sarcini.

Sursa: Comunicat Departamentul de Comunicare al PDL Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS