Social

Licitație pentru punct farmaceutic la Colibița

În februarie, conducerea CJ a făcut recepția spațiilor de servicii publice destinate acreditării localității Colibița ca stațiune turistică de interes local: punct de prim ajutor, punct farmaceutic și stație Salvamont, amenajate în incinta Școlii Generale Colibița, la parter, într-un spațiu de 118 mp.

Amenajările au costat în total circa 210.000 lei. Valoarea totală a investiției: 218.964 lei. Constructor: SC Amicii Building SRL Tiha Bârgăului. Lucrările de modernizare au constat în refacerea tencuielilor, înlocuirea instalațiilor sanitare și termice, a tâmplăriilor existente cu uși și geamuri din PVC, înlocuirea acoperișului și realizarea izolației termice a spațiilor.

În cazul punctului farmaceutic, Consiliul Județean  va organiza o licitație deschisă cu strigare pentru atribuirea spațiului către un operator economic acreditat, pentru funcționarea spațiului de 16 mp.

Prețul de pornire la licitație este de 3 euro/mp. Închirierea spațiului se va face până în iunie 2020, cu posibilitate de prelungire. Președintele comisiei de organizare a licitației este administratorul județului, Florin Moldovan.

În mai 2015, CJ a luat în administrare un spaţiu din incinta Şcolii Generale Colibiţa (o cotă parte din suprafaţa utilă a parterului clădirii  şi din suprafaţa terenului aferent curţii), unde vor funcţiona un punct de prim ajutor şi mijloc de transport pentru urgenţe medicale, un punct farmaceutic şi serviciile de salvare montană. 150.000 de lei au fost alocați apoi pentru obiectivul ”Amenajare spaţiu pentru funcționarea unor servicii de interes judeţean”. ”Atestarea zonei Colibiţa ca şi staţiune turistică de interes local impune respectarea unor criterii obligatorii, precum asigurarea unui punct de prim ajutor şi mijloc de transport pentru urgenţe medicale, a unui punct farmaceutic (oficină locală de distribuţie) şi a serviciilor de salvare montană. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria Bistriţa Bârgăului doresc relansarea staţiunii climaterice Colibiţa, fapt ce implică efectuarea demersurilor specifice legate de respectarea normelor legale”, a motivat atunci Consiliul Judeţean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS